Concert Phoenix 'Cei ce ne-au dat nume'

BUCURESTI - 2 decembrie 2009

Comunicat tip General in Arta & Entertainment

Marţi seară, pe 1 decembrie, trupa Phoenix a susţinut la Sala Palatului din Bucureşti concertul extraodinar “Cei ce ne-au dat nume”, organizat de Asociaţia ELITE ART Club UNESCO.

Peste 3.000 de fani au putut asculta în prima parte a concertului o sinteză între hiturile de pe albumul etno-rock 'Cei ce ne-au dat nume' (1972), îmbinate cu prelucrări ale unor piese clasice, precum Rapsodia I de George Enescu în La major, 'Balada' lui Ciprian Porumbescu şi 'Ciocârlia” sau colinde. Formaţia a cântat alături de artişti cunoscuţi mai ales pentru interpretări în alte registre muzicale, precum Adrian Petrescu (oboi, saxofon, taragot), Nicolae Dumitru (pianist-concertist), Bogdan Munteniţă (voce), grupul vocal Acapella (condus de George Miron), iar interpretarea muzicală a fost susţinută la nivel vizual de imagini care aminteau de legende româneşti, imagini reprezentând buciumărese, codrii, biserici arhaice…

Partea a doua a spectacolului, care a cuprins o selecţie din hiturile emblematice ale formaţiei, a fost deschisă de Mony Bordeianu, invitatul special al evenimentului, cu piesa 'Ştiu că mă iubeşti şi tu', singura piesă de dragoste din toată istoria Phoenix de peste jumătate de secol, după cum mărturiseşte Nicu Covaci. Au urmat piese îndrăgite de fani, precum 'Vremuri', 'Canarul', „Gipsys on the run” (de pe albumul „Back to the future” oferit tuturor celor sosiţi la eveniment) sau piesa-cult 'În umbra marelui urs', interpretată chiar de către Nicu Covaci. Formula interpretativă a cuprins de această dată doar membrii formaţiei: Nicu Covaci (chitară, voce), Ovidiu Lipan Ţăndărică (baterie), Bogdan Bradu (voce), Dzidek Marcinkiewicz (clape, voce), Volker Vaessen (bas), Ionuţ Contraş (percuţie) şi Cristi Gram (chitară).
La bis, formaţia a cântat, împreună cu publicul din sală, 'Andrii Popa', dar şi 'Deşteaptă-te, române!', urmat de 'Invocaţie'.

De-a lungul timpului, Phoenix a abordat numeroase subgenuri ale rock-ului. Traseul stilistic a pornit de la muzica beat, evoluând spre rock psihedelic şi hard rock, cu un număr de experimente de rock progresiv. După anii `70, formaţia a avut una dintre cele mai neaşteptate evoluţii, dând naştere subgenului etno rock (inspirat din folclorul românesc autentic şi comparabil cu celtic-rock-ul iniţiat cam în aceeaşi perioadă de formaţia irlandeză Horslips). Concertul de pe 1 decembrie 2009 marchează o nouă renaştere, o reinventare în sensul întoarcerii spre rădăcinile culturale româneşti, dar şi o transfigurare a muzicii Phoenix nu doar la nivel tematic, cât mai ales la nivel interpretativ.

Despre Elite Art Club UNESCO

ELITE ART Club UNESCO este o asociaţie culturală fără scop patrimonial, implicată în organizarea şi promovarea unor ample proiecte, al căror scop principal este de a aduce în prin plan adevăratele valori ale artei contemporane româneşti şi de a educa publicul în spiritul recunoaşterii şi aprecierii lor.

Printre proiectele reprezentative menţionăm concertele PROMS of Delight, care îmbină după un concept inovator muzica simfonică şi stilurile pop, jazz, cross-over, fiecare ediţie bucurându-se de aprecierea unui public numeros. De o mare vizibilitate se bucură şi proiectul de arte vizuale „Pictori de azi la Balcic”.

Din iulie 2009, ELITE ART Club UNESCO este membră afiliată Jeunesses Musicales International este cea mai amplă organizaţie neguvernamentală pentru tinerii muzicieni din întreaga lume.

Ana Ivanov
PR Manager
Tel: +40 21 315 65 11
Mobil: 0742 355 772

info@eliteart.org

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/elite-art-club-unesco/concert-phoenix-cei-ce-ne-au-dat-nume