Vernisajul expoziţiei “Pictori de azi la Balcic- ediţia a patra”

BUCURESTI - 31 august 2007

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Joi, 30 august, ora 19.00, Asociaţia Elite Art Club UNESCO şi Muzeul de Artă din Constanţa au organizat vernisajul expoziţiei “Pictori de azi la Balcic- ediţia a patra”.

Găzduită prin amabilitatea doamnei Doina Păuleanu, directoarea muzeului şi autoare a cercetării “Balcicul în pictura românească”, expoziţia, deschisă publicului larg în perioada 30 august-20 septembrie, reuneşte lucrări ale următorilor artişti: Călin Anton, Vitalie Butescu, Sanda Buţiu, Ioana Crăciun – Dobrescu, Florin Ferendino, Mircea Goţia, Marilena Murariu, Cela Neamţu şi Costin Neamţu.

La vernisaj au fost prezente aproximativ 80 de persoane: organizatori, sponsori, artişti, iubitori de cultură. Un moment deosebit l-a constituit discursul domnului Petru Rareş, preşedinte al Institutului Bancar Român şi susţinător al proiectului începând cu ediţia a doua. Alături de echipa IBR si cea a BCR Asigurări s-au aflat şi alţi reprezentanţi ai sectorului bancar, prezenţi pentru a arăta încă o dată că mecenatul în artă, dei insuficient promovat în societatea românească, este deosebit de important.


Artistii prezenţi la vernisaj (Marilena Murariu, Sanda Buţiu, Vitalie Butescu, Mircea Goţia, Florin Ferendino) au fost răsplătiţi cu mostre de aleasă critică de artă, graţie discursului spontan si erudit al doamnei Doina Păuleanu, care a prezentat succint stilul, viziunea si filiaţia fiecăruia dintre cei 9 pictori de azi la Balcic.

Despre cele două valori ale operei de artă- simbolică si de piaţă- a vorbit si presedinta Elite Art, doamna Mihaela Dragomir, a carei alocuţiune a cuprins o trecere în revista a manifestarilor expoziţionale cu care Elite Art îsi va răsplăti publicul în toamna aceasta.


“Farmecul său oriental, lumina blândă, dar mereu schimbătoare, chiparoşii, stâncile de calcar alnuriu, cartierul tătărăsc, încrengătura de străduţe pavate cu piatră şi, desigur, locurile cărora prezenţa Reginei le-a conferit o eternă nobleţe, fac din Balcic un oraş de vis.

Această a patra ediţie încheie un ciclu şi deschide unul nou. Vom merge mai departe, în căutarea de noi locuri care să îi inspire pe plasticieni şi să polarizeze mediul artistic românesc. Astfel, “Pictori de azi la Balcic” se va metamorfoza în “Pictori de azi şi de mâine”. Rezultatul acestor ateliere de creaţie în aer liber se va concretiza în cea mai mare galerie online, care va reuni lucrări ale artiştilor implicaţi în proiectele noastre, deopotrivă tineri şi consacraţi.”

Mihaela Dragomir
Presedinte
ELITE ART Club UNESCO


“După decenii de uitare impusă, Balcicul este redescoperit de pictorii contemporani prin incursiuni pasionate, turism cultural, expoziţii retrospective sau actuale şi aflux de creatori. Iniţiativa Mihaelei Dragomir, ca reprezentant şi conducător al Elite Art Club Unesco are, între toate acestea, valoare de pionierat. Proiectul Pictori de azi la Balcic, materializat în tabere anuale de vară, ca reflex al coloniei libere de altă dată, crează o punte între arta interbelică şi cea contemporană, fără a impune privirii fermecate de forme, contraste şi culori, reveniri sau reluări ale unor discursuri plastice revelatoare.
Popasul pictorilor la Balcic din vara anului 2007 se finalizează printr-o amplă expoziţie pe care Muzeul de Artă Constanţa o găzduieşte cu bucurie pentru a reface comparativ, în lumina şi atmosfera sudului, un parcurs exemplar.”


Dr. Doina Păuleanu,
Director
Muzeul de Arta din Constanta


Despre Elite Art Club UNESCO

“Pictori de azi la Balcic” este un proiect de artă şi suflet, care crede în promovarea directă a artiştilor, în construirea de imagine în timp şi în interferenţa diverselor forme de artă. Astfel, de cele mai multe ori, expoziţiile “Pictori de azi la Balcic” sunt însoţite de concerte şi chiar degustări de vin din brand-ul Balcic, produs de Cramele Halewood, demonstrând că savoarea şi culoarea se pot îmbina armonios în cadrul unor evenimente de înaltă ţinută artistică.

De-a lungul celor patru ediţii, proiectul a vizat atragerea mediului de afaceri din România, pentru încurajarea mecenatului în artă şi dezvoltarea responsabilităţii sociale a corporaţiilor. In acest sens, trebuie amintit că sponsori precum Zepter şi Cramele Halewood s-au numărat printre primii susţinători ai proiectului. Lor li s-au alăturat: Euroweb, Alro, Köber, Bang & Olufsen, Institutul Bancar Român, BDR Associates, BCR Asigurări şi alţii.



Mihaela Dragomir
Presedinte
Elite Art Club UNESCO
3156511

Ileana Dascalu
PR Officer
0742355772
info@eliteart.org

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/elite-art-club-unesco/vernisajul-expozitiei-pictori-de-azi-la-balcic-editia-a-patra