Workshop: Redactarea proiectelor vizând Dezvoltarea Resurselor Umane prin finanţări POS DRU

BUCURESTI - 23 martie 2009

Comunicat tip General in Afaceri

EuroFinanţări, companie de consultanţă în elaborarea şi managementul proiectelor cu finanţare europeană, organizează sesiunea de pregătire „Workshop: Redactarea proiectelor vizând Dezvoltarea Resurselor Umane prin finanţări POS DRU”, în Bucureşti, în perioada 9-11 Aprilie 2009.

Scopul sesiunii este de a participanţilor bagajul de informaţii absolut necesare în vederea depunerii şi implementării proiectelor finanţabile prin POS DRU.
În urma acestei sesiuni, participanţii vor putea finaliza, depune şi implementa propriile în cadrul schemelor de finanţare deschise în martie 2009.

Sesiunea va fi interactivă, incluzând module de discuţii libere, lucru în grupe, prezentarea şi discutarea de studii de caz şi evaluarea unor exemple concrete de aplicaţii.

Tematica sesiunii:

Noţiuni introductive U.E. şi politica de dezvoltare a Uniunii Europene (strategia de la Lisabona);
Prezentarea Fondurilor Structurale şi de Coeziune (Fondul European pentru Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de Coeziune, PAC şi alte instrumente ale U.E.);
Cadrul instituţional, legislativ şi strategic al României pentru derularea Fondurilor Structurale şi de Coeziune;
Prezentare POSDRU;
Tipuri de proiecte finanţabile prin POSDRU;
Ghidul solicitanţilor şi cum se completează cererea de finanţare POSDRU, capitol cu capitol;
Ajutorul de stat reguli principale de implementare a proiectelor finanţate prin POSDRU;
Evaluarea propunerilor de proiecte prezentate de participanţi în vederea aplicării la call-ul POSDRU;
Exerciţii pe baza unor cereri de finanţare depuse spre finanţare la POSDRU.

Sesiunea va fi susţinută de experţi in Management de Proiect, Fonduri Structurale şi Resurse Umane.
Taxa de participare este de 850 RON + TVA de persoană şi include: materialele de curs în format scris; CD cu alte materiale auxiliare în format electronic (legislaţie, manuale); pauzele de cafea; masa de prânz; onorariul experţilor; costurile evaluării ex-ante şi ex-post. Sesiunea se desfăşoară într-o locaţie de minim 3* din Bucureşti, asigurându-se tot confortul necesar optimei desfăşurări a acesteia.
Reduceri: 5% pentru organizaţiile / instituţiile care înscriu mai mult de 2 persoane la curs; 5% pentru înscrierile făcute până la 1 aprilie 2009. Reducerile sunt cumulative, aplicându-se la taxa de participare anunţată.
EuroFinanţări oferă participanţilor consultanţă gratuită prin e-mail, timp de 2 luni (de la încheierea cursului).

Despre Eurofinantari

Sesiunea îşi propune pregătirea şi sprijinirea funcţionarilor publici şi a reprezentanţilor firmelor private pentru depunerea şi implementarea propriilor proiecte finanţabile de Uniunea Europeană.
Ana-Maria Niţescu
Project Manager (Training Division)
Mobil: 0730 452 310
E-mail: ana.nitescu@fondurilestructurale.ro
inscrieri@fondurilestructurale.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/eurofinantari/workshop-redactarea-proiectelor-vizand-dezvoltarea-resurselor-umane-prin-finantari-pos-dru