FESTIVALUL HAVANELOR-UN PROGRAM PENTRU PROFESIONISTI

BUCURESTI - 12 ianuarie 2006

Comunicat tip General in Turism

Insula zisă… interzisă, Cuba există ca o societate interzisă, dar şi ca una liberă, cu un actual aparte, cu un modernism întârziat. Cuba - Mecca Havanelor - are foarte multe secrete care pot fi descoperite de tine prin Exotic Travel. O iarnă fierbinte în Cuba la Havana şi Varadero, o experienţă unică la Festivalul Havanelor – Festival del Habana - într-un arhipelag aflat la confluenţa Marii Caraibelor, Golfului Mexic şi Oceanului Atlantic .

Un program unic, special creat pentru tine de Exotic Travel, de specialiştii vacanţelor exotice.

Frumoasa insulă a Cubei reprezintă o vie atracţie pentru turiştii din întreaga lume, atât prin impresionantele bulevarde si pieţe ale metropolei Havana, cat si prin deosebitul farmec al arhitecturii coloniale spaniole al celorlalte oraşe si provincii ale sale, dintre care nu putem sa nu amintim Cienfuegos, Trinidad sau Pinar del Rio.
Doar cu Exotic Travel poţi fi de faţă la ceea ce organizatorii evenimentului 'Habanos Cigar Festival' au promis, adică la o săptămână 'de delir' plină de distracţie, concursuri, nopţi de cocktailuri şi vizite pe plantaţiile de tutun şi în fabricile unde sunt făcute cele mai apreciate trabucuri din lume.
Şi pentru ca vacanţa ta in Cuba să fie una ideală, Exotic Travel s-a gândit să-ţi ofere şi timp de relaxare la Varadero.
Situat in vestul provinciei Matanzas, Varadero încântă privirile turiştilor prin cei aproape 20 km de plajă cu nisip alb, unde se pot practica aproape toate sporturile acvatice: înot, scufundări, navigare, windsurfing.


Despre Exotic Travel

Cuba este „Mecca Havanelor” şi din acest motiv în fiecare an în luna februarie o mulţime de iubitori ai havanelor din întreaga lume se întâlnesc la Havana pentru acest eveniment. Festivalul include o zi de seminarii, o zi de vizita pe plantaţiile de tutun, un cocktail party şi la finalul săptămânii Gala Diner o petrecere la care poţi întâlni VIP-uri din lumea întreagă şi bineînţeles pe Preşedintele Fidel Castro.
Exotic Travel, Bdul Lascar Catargiu nr. 15A, ap. 2, tefon 021-311.50.62,Fax 021-311.50.65

is@exotictravel.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/exotic-travel/festivalul-havanelor-un-program-pentru-profesionisti