Dezvoltarea serviciilor sociale ale Arhiepiscopiei Bucureștilor

BUCURESTI - 1 martie 2012

Comunicat tip General in Social

O biserică vie prin credinţă şi lucrătoare prin sprijinirea persoanelor aflate în dificultate şi în suferință, acestea fiind chipul lui Hristos îndreptat spre noi - aceasta este viziunea cu care Arhiepiscopia Bucureștilor demareazǎ implementarea planului strategic de incluziune socialǎ aferent perioadei 2012 – 2015.

 Ne-am propus ca în perioada urmǎtoare sǎ comunicǎm mai mult cu mediul extern. Avem în vedere încheierea a cca. 15 parteneriate cu autoritățile pentru dezvoltarea și finanțarea serviciilor sociale la nivelul parohiilor. Ȋn același timp ne-am propus sǎ creştem  

Arhidiacon Ionuț Iordăchescu, consilier eparhial

Pornind de la valorile social - creștine împărtășite de persoanele implicate în activitatea socială din Arhiepiscopia Bucureștilor se vor dezvolta programe sociale, care vor deservi mai multe persoane aflate în dificultate.).

Dezvoltarea capacității organizaționale este un obiectiv strategic pe care Arhiepiscopia și-a propus sǎ-l atingǎ prin participarea până în 2014 a cel puțin 90 de persoane la cursuri de formare/perfecționare (15% din parohii), înfiinţarea în 2012 a unui Centru de Resurse funcțional pentru parohii/mănăstiri/ONG-uri ale BOR și dezvoltarea capacitǎţii instituționale de a propune și implementa cel puțin 10 proiecte noi în următorii 3 ani.

Varietatea și numǎrul serviciilor sociale ale Arhiepiscopiei vor fi dezvoltate ca răspuns la nevoile sociale încă nesatisfăcute prin cel puțin 3 noi servicii specializate între 2013-2014 (pentru copii , persoane cu adicții și persoane cu dizabilități). Ȋn acest sens, se va realiza o evaluare sistematică a nevoilor privind înființarea de centre sociale la nivelul a 50 de parohii în 2012 (8% din parohii). Ȋn prezent, Arhiepiscopia are 6 așezǎminte sociale și desfǎșoarǎ 6 programe precum programul de ajutor alimentar “Sf. Mina”, „Hranǎ la domiciliu”, Programul „Vasiliada” etc.

“Ne-am propus ca în perioada urmǎtoare sǎ comunicǎm mai mult cu mediul extern. Avem în vedere încheierea a cca. 15 parteneriate cu autoritățile pentru dezvoltarea și finanțarea serviciilor sociale la nivelul parohiilor. Ȋn același timp ne-am propus sǎ creştem cu 25% ponderea informațiilor despre activitățile sociale comunicate mass media BOR și a website-ului www.arhiepiscopiabucurestilor.ro”. a declarat Arhidoacon Ionuț Iordăchescu, consilier eparhial – Coordonator al Sectorului Social Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Aceastǎ strategie a fost dezvoltatǎ în cadrul proiectului “Rețea teritorială de furnizori creștini de servicii sociale – Parteneri strategici în domeniul incluziunii sociale”. Cofinanţat din Fondul Social European prin Autoritatea de Management Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU), proiectul a fost implementat de cǎtre Organizaţia Internaţionalǎ de Caritate Creștin-Ortodoxǎ (IOCC) România în parteneriat cu Patriarhia Românǎ și Federaţia Filantropia în perioada 2009 – 2012.

Despre Arhiepsicopia Bucurestilor:

    Sectorului Social – Filantropic şi Misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor își desfăşoară activitatea sub îndrumarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Sub patronajul Arhiepiscopiei Bucureștilor funcționează și Fundaţia ”Bucuria Ajutorului”, fundație cu filială și la nivelul Parohiei Valea Crângului, Protoieria Urlaţi. Fundația a fost acreditată ca furnizor de servicii sociale și din 2011 a devenit membru al Federaţiei Filantropia. În 2011, Arhiepiscopia Bucureștilor, prin Sectorul Social-Filantropic și Misionar, a acordat ajutoare financiare, în cuantum de 127.937 lei pentru 127 de beneficiari. S-au desfăşurat 13 programe sociale cu caracter permanent, s-au organizat 46 acţiuni de acţiuni sociale pentru 1.130 de beneficiari şi 36 de acţiuni de sponsorizare în valoare de 82.565 lei;Aşezăminte sociale: Aşezământul social Cristiana, Căminul de bătrâni "Pasărea", Cantina socială "Casa Barnabas", Centrul de informare şi consiliere, Centrul de îngrijiri paliative "Sfântul Nectarie", Aşezământul Precupeţii VechiPrograme sociale: „Grădiniţa - O lume mai bună”, „Masa bucuriei”, Program farmaceutic, Programul de ajutor alimentar “Sf. Mina”, Programul „Hrana la domiciliu”, Programul „Vasiliada”

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/fanfara-pr/dezvoltarea-serviciilor-sociale-ale-arhiepiscopiei-bucuretilor