Piaţa de artă din România nu mai este cea de acum douăzeci de ani

Iasi - 5 ianuarie 2009

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Ediţia lunii decembrie a publicaţiei online Art-Business.ro vă aduce în prim-plan un interviu cu expertul de artă, Valentin Ciucă. 'Piaţa de artă din România nu mai este cea de acum douăzeci de ani', 'Soarta operei de artă este imprevizibilă' , 'Comerţul cu artă este un comerţ pe termen lung' sunt câteva din afirmaţiile care caracterizează realitatea de pe piaţa de artă din România.

Dintre subiectele lunii decembrie ale publicaţiei Art-Business.ro, amintim:

'Realităţi asupra pieţei de artă din România'
Într-un dialog cu expertul de artă, Valentin Ciucă, aflaţi cum funcţionează piaţa de artă din România, care sunt criteriile de evaluare a unei lucrări, relaţiile ce se stabilesc în cadrul unei tranzacţii de artă, importanţa educaţiei plastice şi contribuţia tinerilor artişti pe piaţa de artă românească. Citiţi mai multe în secţiunea Interviuri.

'Artă frumoasă şi artă urâtă la TAFF'
Fundaţia Culturală Art Promo, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor şi cu suportul Muzeului Naţional de Artă Contemporană, a organizat în perioada 20-23 noiembrie, la Sala Dalles din Bucureşti, prima ediţie a Târgului de Arte Foarte Frumoase – TAFF, târg de artă care reuneşte selecţiile unora dintre cele promiţătoare şi active galerii de artă clasică, modernă şi contemporană.
Despre organizare, preţuri şi impresii, citiţi în secţiunea Analize.

'Pete şi alţi picuri eretici de culoare'
Frederick D. Bunsen, într-un articol preluat de pe site-ul spacetime-publishing.de, afirmă că 'o ontologie a artei, pendulând între viaţă şi artă, semnalează propria autenticitate în opera de artă'. Citiţi mai multe în secţiunea Articole.

'Recurs la analize'
Un Editorial despre achiziţiile de artă în timpul sărbătorilor de iarnă.

Vă dorim lectură plăcută!

Despre Fashiongale

www.art-business.ro este primul site românesc dedicat exclusiv analizei, comentariilor şi afacerilor ce vizează domeniul artă. Site-ul se adresează artiştilor plastici, colecţionarilor şi dealerilor de artă, iubitorilor de artă şi frumos, profesioniştilor, oamenilor de specialitate ai instituţiilor naţionale cu profil academic şi cultural.
În cadrul site-ului:
- aflaţi de la profesionişti cum funcţionează piaţa de artă;
- sunteţi la curent cu ultimele Ştiri şi Evenimente din domeniul artei;
- vă puteţi crea propriul portofoliu, înscriindu-vă gratuit lucrările în portofolii artişti la secţinea ArtStud.

Publicaţia Art-Business.ro

office@art-business.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/fashiongale/piata-de-arta-din-romania-nu-mai-este-cea-de-acum-douazeci-de-ani