Femei în Afaceri reprezintă România în cadrul proiectului european „SHE DECIDES, YOU SUCCEED”

BUCURESTI - 20 ianuarie 2015

Comunicat tip General in Afaceri, Educatie / Cultura, Media / Publicitate, ONG, Social

Live site

Femei în Afaceri, în parteneriat cu organizaţii din Spania, Italia, Latvia şi Marea Britanie, a demarat la sfârşitul anului 2014 proiectul european “SHE DECIDES, YOU SUCCEED”, cu scopul de a determina companiile din sectorul privat să ofere şanse egale femeilor de a ajunge în poziţii decizionale.

SHE DECIDES, YOU SUCCEED - Grow your business by improving gender balance at decision-making levels

SHE DECIDES, YOU SUCCEED - Grow your business by improving gender balance at decision-making levels

În cei peste cinci ani de activitate ai organizaţiei, Femei în Afaceri a pus întotdeauna pe primul loc descoperirea celor mai bune modalităţi prin care femeile din mediul de afaceri se pot promova şi dezvolta din punct de vedere profesional. Mai mult, prin asocierea directă cu marile organizaţii profesionale pentru femei din alte ţări, Femei în Afaceri a oferit femeilor din România oportunităţi de a se implica în aceste schimburi de experienţă internaţională şi de a participa la evenimente destinate mediului de business feminin global.

SHE DECIDES, YOU SUCCEED - Grow your business by improving gender balance at decision-making levels” este primul proiect european în care Femei în Afaceri se implică, unde, alături de AFAEMME - The Association of Organisations of Mediterranean Businesswomen (Spania), Center for Inclusive Leadership (Olanda), European Women Inventors and Innovative Network (Belgia), European Association for Women in Science, Engineering and Technology (Spania), Women's Business Development Agency (Marea Britanie), Associazione Donne Imprenditrici e Donne Dirigenti di Azienda (Italia), Spanish Organisation of Businesswomen and Active Management şi Women's NGO's Cooperation Network (Latvia), va identifica obstacolele cu care se confruntă femeile pentru a avea acces la poziții decizionale în diferite domenii de activitate și beneficiile pe care companiile private le-ar obține dacă ar avea mai multe femei în conducere, apoi va avea misiunea de a încuraja companiile să faciliteze accesul femeilor la funcții de decizie și de a promova un echilibru mai mare între femei și bărbați în Consiliul lor de Administrație.

La final va fi elaborat un toolkit ce va conţine principalele informaţii descoperite şi o strategie de comunicare pentru a transmite aceste rezultate companiilor private şi organizaţiilor patronale, cu scopul de a le informa asupra beneficiilor pe care le pot avea incluzând femei în poziţii decizionale şi de a le încuraja să faciliteze accesul femeilor talentate către aceste poziţii.

De ce este important?

• Pentru că în anul 2014 România scăzut două poziţii şi a ajuns pe locul 72 din 142 de ţări în topul egalităţii între sexe în raportul realizat de Forumul Economic Mondial;

• Pentru că în acelaşi raport din anul 2014 se arată că doar 20% dintre firmele din România au femei în top management;

• Pentru că peste jumătate dintre femei se lovesc de stereotipuri de gen, însă numărul lor creşte atunci când ajung în poziţii de conducere.

Deoarece există un dezechilibru atât de mare între numărul de femei absolvente de studii superioare, de femei calificate şi talentate și de femei care ocupă funcții de conducere în companii pretutindeni în Uniunea Europeană, Femei în Afaceri îşi propune să colaboreze cu unele dintre cele mai importante organizaţii dedicate femeilor din Europa, pentru a informa şi pentru a se implica activ în schimbarea mentalităţilor din mediul de business românesc.

Pentru a afla mai multe informaţii despre proiectul “SHE DECIDES, YOU SUCCEED” puteţi accesa pagina: http://www.afaemme.org/she-decides-you-succeed sau puteţi contacta organizaţia Femei în Afaceri.

Despre Femei in Afaceri

Dupa 5 ani de existenta, cu peste 200 de evenimente de business networking feminin, o conferinta internationala, 70 de speakeri si mii de participante, organizatia Femei in Afaceri promoveaza mediul feminin de afaceri din Romania si ofera sprijin pentru dezvoltarea la nivel national si international antreprenoarelor, dar si specialistelor care lucreaza in companii in pozitii de middle si top management.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/femei-in-afaceri2/femei-in-afaceri-reprezinta-romania-in-cadrul-proiectului-european-she-decides-you-succeed