Vernisajul expoziţiei de pictură OANA MARIA CAJAL

BUCURESTI - 1 septembrie 2015

Comunicat tip General in Arta & Entertainment, Educatie / Cultura

Vernisajul expoziţiei personale de pictură „JUST IMAGINE” a artistei OANA MARIA CAJAL

Vă invităm marţi 8 septembrie 2015, orele 18:00, la vernisajul expoziţiei personale de pictură „JUST IMAGINE” a artistei OANA MARIA CAJAL, eveniment care va avea loc la Galeria SENSO, Bd. Unirii nr. 15, sector 5, București.

Cuvântul de deschidere al expoziţiei va fi susţinut de criticul de artă Dr. Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă din Constanța.
Acest eveniment este realizat cu sprijinul Catena Grup, prin Programul Catena pentru Artă.
Expoziţia poate fi vizitată în perioada 8 septembrie 2015 - 3 octombrie 2015, de luni până vineri între orele 11.00 – 18.00, sâmbăta și duminica între orele 12.00 -18.00.

Reputată autoare de piese de teatru, premiată pentru dramaturgie de UNITER Oana Maria Cajal a devenit în ultimul timp un binecunoscut şi apreciat artist plastic. După ce numeroase piese de teatru i-au fost puse în scenă pe continentul nord-american şi a creat scenarii de film, la Montréal, unde locuieşte de mai bine de 20 de ani, s-a reîntors la pictură şi desen având deja la activ 6 expoziţii personale şi lansări ale unor albume de artă inedite: „Dintr-odată, destul de recent, am realizat că nu am destul timp pentru cât de mult aş avea de spus. Am reînceput să pictez. Imaginile sunt mai rapide decât cuvintele! Ardeam de nerăbdare să pictez viaţa sub toate înfăţişările ei: frumuseţea, disperarea, dumnezeirea, spaima, calmul, întunericul, lumina… Pictez ca să vă incit să celebraţi viaţa!”.

Este membră a Asociaţiilor New Dramatists și Dramatists Guild of America din New York şi Playwrights Workshop Montréal, Playwrights Guild of Canada, a Uniunii Scriitorilor din România, UCIN şi a UNITER.


Vernisajul expoziţiei de pictură OANA MARIA CAJAL

Vernisajul expoziţiei personale de pictură „JUST IMAGINE” a artistei OANA MARIA CAJAL

Vă invităm marţi 8 septembrie 2015, orele 18:00, la vernisajul expoziţiei personale de pictură „JUST IMAGINE” a artistei OANA MARIA CAJAL, eveniment care va avea loc la Galeria SENSO, Bd. Unirii nr. 15, sector 5, București.

Cuvântul de deschidere al expoziţiei va fi susţinut de criticul de artă Dr. Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă din Constanța.

Acest eveniment este realizat cu sprijinul Catena Grup, prin Programul Catena pentru Artă.

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 8 septembrie 2015 - 3 octombrie 2015, de luni până vineri între orele 11.00 – 18.00, sâmbăta și duminica între orele 12.00 -18.00.

Reputată autoare de piese de teatru, premiată pentru dramaturgie de UNITER Oana Maria Cajal a devenit în ultimul timp un binecunoscut şi apreciat artist plastic. După ce numeroase piese de teatru i-au fost puse în scenă pe continentul nord-american şi a creat scenarii de film, la Montréal, unde locuieşte de mai bine de 20 de ani, s-a reîntors la pictură şi desen având deja la activ 6 expoziţii personale şi lansări ale unor albume de artă inedite: „Dintr-odată, destul de recent, am realizat că nu am destul timp pentru cât de mult aş avea de spus. Am reînceput să pictez. Imaginile sunt mai rapide decât cuvintele! Ardeam de nerăbdare să pictez viaţa sub toate înfăţişările ei: frumuseţea, disperarea, dumnezeirea, spaima, calmul, întunericul, lumina… Pictez ca să vă incit să celebraţi viaţa!”.

Este membră a Asociaţiilor New Dramatists și Dramatists Guild of America din New York şi Playwrights Workshop Montréal, Playwrights Guild of Canada, a Uniunii Scriitorilor din România, UCIN şi a UNITER.

Referinţe critice:

Expoziția de afișe  a fost deschisă de Oana Maria Cajal la prestigioasa galerie La MaMa din New York în perioada 13 – 24 mai 2015; albumul trilingv cu același nume – tradus în franceză  și în română , cu texte de Oana Maria Cajal, Andrei Șerban și Doina Uricariu, a fost lansat la BookExpoAmerica (BEA) în mai 2015; expoziția a fost itinerată la Auditorium Hall de la Institutul Cultural Român din New York în perioada 25 mai – 7 iunie 2015 și la Galeria Senso din București, unde, împreună cu seria originală a picturilor se deschide pe 8 septembrie curent sub titlul JUST IMAGINE.

Nutresc prețuire și înțelegere, ca de la colecționar la colecționar, pentru bunicii dinspre mamă ai Oanei Maria Cajal, Octavian și Penca Moșescu, care s-au cunoscut și căsătorit la Balcic, un loc fast pentru pictura românească; acolo s-a născut și Balcica, mama artistei – numele îi era predestinat –, într-o casă concepută de Henrietta Gibory - Delavrancea. Octavian Moșescu a creat Universitatea de Vară  și a contribuit substanțial la constituirea muzeului din Balcic; a avut ochi și fler când și-a constituit propria colecție, pentru că Lucian Grigorescu, Constantin Brâncuși, Nicolae Dărăscu, Jean Al. Steriadi, Samuel Mützner etc. erau contemporanii și prietenii săi; eu însămi sunt preocupată de configurația artei recente și de stimularea acesteia, prin Galeria Senso și programul Catena pentru artă.

Legată prin activitatea mea de lumea medicală, îmi amintesc de meritele în domeniu ale profesorului Marcus Cajal, părintele pediatriei românești și bunicul medicului geriatru Ștefan Cajal din Montreal, soțul Oanei, ca și de cele ale acad. Nicolae Cajal – reprezentant eminent al virusologiei și microbiologiei românești –, părintele soțului. Nu arborele genealogic m-a făcut să optez pentru afișele și pânzele expozantei, ci bucuria culorii, savoarea imaginației, inocența abordării, caracterul ludic, vădite cu prisosință în toate lucrările prezentate. Autoarea acestora este și un apreciat dramaturg; deși am certitudinea că Oana Maria Cajal se simte acasă, atât ca artist vizual, cât și ca scriitor, pe două continente, expoziția de la București constituie prilejul așteptat de a privi înapoi cu bucurie” - Anca Vlad, Președinte Fundația FILDAS ART.

L-am recunoscut! Este prototipul figurilor feminine care ocrotesc iubirea fără margini și fără vârstă, care varsă o lacrimă chiar dacă știu că există undeva (pentru că s-a înregistrat cândva) tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, care asistă fără putința de a se opune la moartea clovnului produsă din cauze derizorii, dar repetabile și la reprimarea libertății în comunism, care ascultă știrile CNN, iar acestea relatează despre împliniri sau angoase, despre bine și rău la scară planetară (și am numit astfel serii tematice propuse de Oana Maria Cajal prin expoziția deschisă la Galeria Senso), care îi veghează spre neuitare pe Octavian Moșescu, bunicul primar, și pe frumoasa Penca spre a-i aduce din nou laolaltă la Balcic, locul mitic în care și-au unit destinele, împletindu-le cu parcursul solar al artei moderne românești; prototipul – ursitoarea cea bună a Oanei și martorul ei clarvăzător –, un chip celebru, devenit simbol al sculpturii moderne, are nume iconic: Domnișoara Pogany și autor ilustru, românul Constantin Brâncuși (o replică a lucrării aflate inițial în colecția familiei o îndreptățește pe autoare să afirme: ). Decorul aceastor imagini în mișcare și căutare – de locuri, de sensuri și adevăruri, de vise și de idealuri –, în metamorfoză (gondolele devin gasteropode, trupul feminin – pasăre și floare, homo sapiens – hidra cu trei capete, pasărea cu ochi pineal, peștele sacru, cartea – pernă, scrisul – mărturisire, lumea – o scenă, teatrul – o lume) și anamorfoză, este, de obicei, un spațiu paradisiac, real, de exterior sau dintr-un interior drag, cu grădini de tip hortus conclusus, cu cărți și biblioteci, cu prea frumoase obiecte sau mobilă stil, extrase cu forme și amintiri din casele în care artista a locuit la București (cu părinții Balcica și Constantin Măciucă – istoric de artă, respectiv critic de teatru, și fratele Alexandru – muzeograf, expert în artă modernă românească) sau la Râmnicu Sărat (cu bunicii colecționari deja menționați).

Imaginea este, de obicei, simultană: ochiul veghează atent, înduioșat, întristat, atent sau neputincios, clovnul tăcut dispare în spatele măștii, se dezarticulează și se recompune, după nevoi, pădurea își pierde în amurg, contururile, iubirea (față de aproape, de natură și animale fantastice, de frumos, maternă și filială, față de cei hărăziți unii altora, între care Pierre Abélard și Héloïse d’Argenteuil ocupă un loc aparte) se înfiripă și dăinuie, mărul (fruct) sugerează ispita eternă, deși copacul din care a coborât șarpele devine locul miraculos în care se pot ivi îngeri, statuile coboară de pe socluri în trepidația orașului, legendele și miturile, reinventate, se adaptează, cuvintele gândite sau rostite devin secunde, sunete, mirosuri, obiecte care-și caută, febril, identitatea și integritatea.

În aceste cadre se derulează acțiuni de regulă fantastice, în care timpul pierdut poate fi recuperat, viitorul devine accesibil, iar spațiul are oroare de vid; parte din personajele participante (deși dispărute fizic) pot fi identificate prin fotografii – Nietzsche, Ellen Stewart, Octavian și Penca Moșescu; alte figuri anonime apar în situații semnificative; din noianul de reprezentări realiste (colaje fotografice) sau inventate (misterioase, tulburătoare, halucinante, supuse exclusiv, ca în desenele copiilor, perspectivelor ierarhice), reținem sculpturi de for (cea care o reprezintă pe Murasaki Shikibu, autoarea romanului medieval japonez, trăitoare la sfârșitul mileniului I, de pildă), efigii, ipostazieri mai mult sau mai puțin cunoscute, care fac trimitere la memoria culturală colectivă, dar și la capacitatea asociativă și funcția imaginativă a fiecăruia (a autoarei este, cu certitudine, inepuizabilă).

Teatrul – marea iubire – este prezent necontenit în lucrările Oanei Maria Cajal: prin măști, prin staluri de unde privesc ochi atenți sau indiferenți, prin culise și convenții specifice, prin cortine care învăluie cât pot și dezvăluie ce trebuie, prin viziune scenografică, prin tendința de a conferi unor prezențe figurative valoare arhetipală. Teatrul este, potrivit creatoarei în cauză – care a scris o seamă de piese, jucate mai ales la New York și mai puțin la București –, . Nu numai viața strălucește, ci și culorile utilizate pe pânze și în afișe (pentru piesele nescrise); pure și intense, acestea nu ard (potrivit unui titlu din expoziție), dar participă activ și imperativ la spectacolul plastic.

În lumea nemaivăzută a Oanei, totul este permis și accesibil, răul există doar pentru că nu a fost extirpat din lume, iar libertatea, întrupată din spuma mării în forme feminine apetisante și barochizante (care actualizează mitul și elimină orice amintire a stilului clasic), a fost, în sfârșit, (re)dobândită - OANA MARIA CAJAL – NEVER STOP DREAMING!” - Dr. Doina Păuleanu – critic de artă, Directorul Muzeului de Artă Constanța

Vernisajul expoziției de pictură a artistei Oana Maria Cajal este un alt eveniment de referinţă în peisajul cultural-artistic al Bucureştilor și al ţării găzduit de Galeria SENSO de la începutul acestui an. Trebuie remarcat succesul expoziţiilor de pictură şi grafică ”Arborele vieții” al artistei Alma Redlinger, al celei de sculptură și grafică „Formă şi Expresie” a artiștilor Cristian Pentelescu și Ana Zoe Pop, al expoziţiilor de pictură Zamfir Dumitrescu şi Ion Anghel şi al Expoziţiei Internaţionale de Artă Feminină Contemporană „PODURI EUROPENE (ediţia a XIII-a).

Program Galeria de Artă SENSO:

Zilnic, de luni până vineri între orele 11.00 – 18.00, sâmbătă și duminică între orele 12.00 - 18.00.

Vă invităm să vizionaţi imagini din expoziţiile noastre anterioare accesând link-ul:

https://www.sensotv.ro/arta-plastica

Catena Grup, prin Programul Catena pentru Artă este sponsor al evenimentelor găzduite de Galeria SENSO.

Teodora Marin, Coordonator Comunicare

Mobil: 0744318725

E-mail: teodora.marin@galeriasenso.ro

https://www.facebook.com/pages/Galeria-Senso/656699487722691

Oana Georgescu, PR SpecialistMobil: 0741.106.723.E-mail: oana.georgescu@sensotv.ro / pr@sensotv.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/fildas-art/vernisajul-expozitiei-de-pictura-oana-maria-cajal