Ani de liceu-Povești on-air, un proiect dedicat promovării teatrului radiofonic in liceele din sectorul 2

BUCURESTI - 5 octombrie 2018

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

În luna septembrie, la Liceul Nichita Stănescu a avut loc primul atelier de teatru radiofonic care se desfășoară în cadrul proiectului "Ani de liceu-Povești on-air.".
Proiectul ”Ani de liceu-povești on-air” este un proiect inițiat și derulat de Asociația Culturală Flower Power și finanțat de Primăria Sectorului 3, fiind selectat spre finanțare în cadrul apelului de proiecte finanțate din fonduri nerambursabile din acest an.
După succesul proiectului de anul trecut, ”Non-formal creativ”, care a împărtășit elevilor de liceu câteva dintre modalitățile prin care arta teatrală poate sprijini și stârni creativitatea și ajuta prin exerciții de comunicare, mișcare și improvizație procesul de scriere creativă, anul acesta, Asociația Culturală Flower Power propune din nou implicarea artiștilor în activități educative. De această dată, echipa Asociaței Culturale Flower Power, formată din actrița Clara Flores Aguilera, Antoaneta Zaharia-actriță și autoare de texte dramatice, Anca Constantin-actriță cu experiență în radio și televiziune, Laurențiu Calomfirescu-regizor de teatru și specialist în producția de radio, Adriana Zaharia-regizor de teatru și Corina Andrei-sociolog, Dr. in Stiințe Politice, propune o experiență inedită elevilor din licee, să descopere secretele producției de teatru radiofonic și cum pot să-și realizeze propriile înregistrări audio, sub formă de i-pod-uri.

.

.

Despre  Ani de liceu-povești on-air  Proiectul are ca scop promovarea pedagogiei bazate pe arta actorului în liceele din sectorul 3.  ”Ani de liceu-Povești on-air” va avea drept rezultate:  o serie de ateliere în liceele din sectorul 3 al Capitalei, scrierea unei piese de teatru radiofonic inspirate din viața liceenilor. De asemenea, în cadrul proiectului va fi editat și publicat un manual dedicat elevilor, manual care le va da detalii despre istoria și elementele de producție a pieselor de teatru radiofonic. Profesorii din licee vor putea beneficia, de asemenea, de un ghid de exerciții bazate pe pedagogia din metoda de predare a artei actorului, care va fi publicat pe site-ul proiectului și va putea să-i inspire și să-i ghideze pe profesorii din licee să aplice metode neconvenționale de predare în orele de curs. Atelierul  de  teatru radiofonic  va avea loc în parteneriat cu ”Liceul Nichita Stănescu”, ”Liceul Bilingv Decebal”, ”Liceul  teoretic Al. Ioan Cuza”,  aflate în sectorul 3 al Municipiului București, dar se vor bucura și de  participarea unor copii aflați în evidența DGASPC -sector3. Pe parcursul atelierelor, copiii vor fi familiarizați cu secretele producției de teatru radiofonic, etapele proiectului constând în: ateliere de teatru, casting de selecție pentru realizarea unei piese de teatru radiofonic, o tabără de trei zile în timpul căreia va avea loc un curs intensiv de teatru, pregătirea piesei de teatru radio și înregistrarea propriu-zisă, în studio. Piesa rezultată în urma activităților proiectului va fi fixată pe suport DVD și multiplicată, DVD-urile fiind dăruite elevilor și profesorilor implicați în proiect, alături de manualul ”Povești-on-air ”.

Pentru detalii legate de înscrieri, calendarul atelierelor din licee, desfășurarea activităților din proiect accesați link-ul: https://www.anideliceu-povesti-on-air.eu/.

Proiectul are și o pagină de facebook, la adresa https://www.facebook.com/anideliceupovestionair

Pentru orice detalii, ne puteți contacta la adresa: as.cult.flowerpower@gmail.com

Despre FLOWER POWER

Asociația Culturală Flower Power este o asociație non-guvernamentală, al cărei scop este susținerea și promovarea tinerilor artiști și a ideilor lor. Asociația are drept membri artiști profesioniști din noul val și și-a propus să identifice și să aplice noi modalități de utilizare a pedagogiei din arta actorului în educație.
Scopul Asociaţiei Culturale FLOWER POWER este de a desfăşura activităţi de promovare a educației non-formale și extrașcolare, culturii şi activităţilor culturale.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/flower-power/ani-de-liceu-povesti-on-air-un-proiect-dedicat-promovarii-teatrului-radiofonic-in-liceele-din-sectorul-2