România împărtăşeşte expertiză în integrarea etnicilor romi

BUCURESTI - 4 iulie 2008

Comunicat tip General in Politic

Oficialităţi guvernamentale din Serbia se află în România între 1 şi 4 iulie, în cadrul unui proiect finanţat de Ministerul român al Afacerilor Externe prin programul de asistenţă oficială pentru dezvoltare. Prin această vizită se urmăreşte realizarea unui schimb de experienţă cu autorităţile române privind integrarea repatriaţilor de etnie romă şi posibilitatea aplicării modelului românesc în societatea sârbă.

Delegaţii din Serbia (reprezentanţi ai Ministerului Muncii şi Politicilor Sociale, ai Secretariatului Guvernului privind Problemele Romilor şi ai Agenţiei pentru Drepturile Omului şi ale Minorităţilor) se vor întâlni atât cu omologii lor din cadrul agenţiei şi ministerelor de resort, cât şi cu specialişti din cadrul societăţii civile şi cu agenţiile ONU active în domeniu. Discuţiile se vor axa pe reintegrarea repatriaţilor, prevenirea migraţiilor secundare, integrarea populaţiei de etnie romă şi experienţa României în aceste arii.

De asemenea, delegaţia din Serbia va vizita o comunitate de romi din judeţul Ilfov şi va avea întâlniri cu autorităţile administrative locale şi cu Autoritatea Judeţeană de Sănătate Publică, pentru a studia la faţa locului modelul integrat de asistenţă medicală şi socială comunitară. Vor fi vizate teme precum înregistrarea legală, îngrijirea medicală şi asistenţa socială a populaţiei de etnie romă.

Schimbul de experienţă le permite oficialităţilor sârbe să interacţioneze cu reprezentanţii instituţiilor şi organizaţiilor de profil din România, să afle mai multe despre modelul românesc de integrare a romilor, inclusiv despre realizările şi obstacolele întâmpinate.

Vizita face parte dintr-un proiect finanţat de Ministerul român al Afacerilor Externe prin programul de asistenţă pentru dezvoltare 2007-2008 şi implementat de UNFPA - Fondul ONU pentru Populaţie. Valoarea programului este de 180.000 Euro, fondurile fiind donate din bugetul României ca asistenţă pentru dezvoltare destinate Serbiei şi Republicii Moldova.

Despre Fondul ONU pentru Populatie

Fondul ONU pentru Populaţie este o agenţie internaţională de dezvoltare care promovează dreptul fiecărui om - femeie, bărbat, copil - la o viaţă sănătoasă şi cu şanse egale în societate. Fondul ONU pentru Populaţie ajută ţările în care activează să folosească informaţiile despre populaţie pentru a elabora politici şi programe de reducere a sărăciei şi de creare a condiţiilor pentru ca fiecare sarcină să fie dorită, fiecare naştere să fie sigură, fiecare tânăr să fie protejat de HIV/SIDA şi fiecare fată şi femeie să fie tratată cu respect şi să trăiască o viaţă demnă.
Pentru informaţii suplimentare contactaţi biroul UNFPA.
Persoană de contact: Stela Serghiuţă, 201 78 35, 0744 358 956, serghiuta@unfpa.org

ramona@unfpa.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/fondul-onu-pentru-populatie/romania-impartaseste-expertiza-in-integrarea-etnicilor-romi