Forta Civica a prezentat principalele directii ale reformei economice, sociale si politice pe care o propune romanilor

BUCURESTI - 9 septembrie 2013

Comunicat tip General in Politic

MRU: “Noi suntem cu adevărat diferiți și trebuie să fiți mândri de faptul că acest partid este o performanță în sine, în viața politică a României. Nu a existat nicicând un partid care să ajungă în trei luni de zile în Parlament, care în opt luni de zile să poată spune că are acoperire națională, iar apoi să intre în alegerile europarlamentare și prezidențiale. Alegerile prezidențiale, europarlamentare, parțiale locale, sunt tot atâtea încercări și lupte prin care partidul va trebui să treacă în formule singulare sau alianțe. Performanța se clădește pe umerii fiecăruia dintre noi.”

Astazi, 7 septembrie, in Sala “Alexandru Ioan Cuza” a Palatului Parlamentului a avut loc Consiliul National al partidului FORTA CIVICA.  La eveniment au participat conducerea centrala, conducerile organizatiilor judetene, precum si 1600 de delegati ai partidului din intreaga tara.  Intalnirea a avut un dublu scop. Pe de-o parte, votul dat protocolului prin care IRL se alatura Aliantei pentru Dreptate si Adevar, alianta din care FORTA CIVICA face parte alaturi de PNTCD incepand cu luna martie 2013.  Totodata, FORTA CIVICA  a sarbatorit relansarea partidului, la aceeasi data, cu un an in urma  - evenimentul de astazi a constituit atat un prilej de bilant, cat si o oportunitate pentru conturarea principalelor solutii si reforme economice, sociale si politice pe care partidul de va aduce in fata romanilor la alegerile din 2014.

 

“Au trecut 18 luni din guvernarea USL, aproape ca nici noi, cei care facem politica, nu sesizam. Guvernantii au uitat sa iasa din studiorile TV, au uitat ca sunt la guvernare, au uitat de promisiunile facute acum 18 luni. Haideti sa le aducem aminte. Din pacate, unii dintre ei si-au uitat mintea in concediu. Nu au reusit nimic pana astazi. Toate promisiunile actualilor guvernanti sunt minciuni, mai putin reintregirea salariilor. Ca partid de opozitie, este datoria noastra sa le amintim ca ei guverneaza. Dupa o vara, Romania fierbe. O simtim cu totii in discutiile noastre cu romanii din intreaga tara.”  a constatat Stefan Pirpiliu, Secretar General al FORTEI CIVICE.

 

Radu Simionescu, presedinte al Organizatiei de Tineret al FC a vorbit despre responsabilitatea pe care tinerii o resimt, odata cu implicarea lor in politica militanta: “Este important ca noi, tinerii, sa depasim barierele varstei si sa crestem idei, idei pentru o Romanie mai buna, o Romanie mai prospera, o Romanie europeana si  - nu in ultimul rand  - o Romanie dreapta, pentru fiecare dintre noi. Pentru noi, aceasta este varsta celor mai indraznete vise. Prin visele noastre, prin forta lor devenim adultii de care va fi mandra Romania de maine.”

 

Iulian Craciun, membru al FORTEI CIVICE, dar si al Initiativei Romania Liberala a subliniat nevoia pentru o oferta politica adecvata romanilor de dreapta: “Romanii care vor și pot sa reuseasca prin forte proprii au însă o singura nevoie: o oferta politica care sa le asigure posibilitatea de a-și folosi creativitatea și forta de munca în scopul reușitei personale. Cred ca aceasta oferta o constituim noi, acum, aici, prin Alianta DA. Împreună, Forța Civică, PNȚCD și Inițiativa România Liberală vom deveni soluția viabila a dreptei romanesti. A sosit timpul sa punem interesul national inaintea intereselor proprii si sa facem din Romania o tara cu care ne putem mandri impreuna.”

“Unii dintre noi nu si-au pierdut speranta ca tara noastra poate deveni ceea ce ne dorim cu totii: o tara cu oameni prosperi, cu o clasa mijlocie puternica, cu oameni educati si cu un sistem de sanatate eficient. Trebuie sa vorbim in primul rand de principiile pe care vrem sa asezam fiscalitatea in tara noastra. Fara principii suntem ca frunzele in vant, buimaci  in cautarea de solutii pentru a carpi un sac din ce in ce mai gaurit. Legea nu trebuie sa creeze perdanti si castigatori, in functie de modul in care isi organizeaza activitatea sau de profesie. Sarcina fiscala trebuie sa fie calculata doar in functie de marimea veniturilor. Avem nevoie de simplificare si eficientizare a legislatiei si a administrarii fiscale.” a insistat Gabriel Biris, vicepresedinte al FORTEI CIVICE.

Presedintele FORTEI CIVICA, Mihai-Razvan Ungureanu,  facut bilantul evolutiei partidului din septembrie 2013 si pana astazi, a vorbit despre viziunea sa pentru Romania viitoare si a conturat traseul partidului pentru anul politic urmator: „ Va cer, insa, in virtutea mandatului pe care mi l-ati dat prin votul vostru, sa luptati in continuare. Urmeaza un an greu. Infruntam un colos socialist, infruntam un sistem profund viciat, infruntam ipocrizia politica din stanga si din dreapta, infruntam compromisuri si vanzari de neam! Puternici si uniti, insa, vom birui! Vom intra in Parlamentul European! Puternici si uniti vom birui! Vom da un presedinte tarii!”

BIROUL DE PRESA FORTA CIVICA

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/forta-civica/forta-civica-a-prezentat-principalele-directii-ale-reformei-economice-sociale-si-politice-pe-care-o-propune-romanilor