Comunicare prin cultura - un premiu al Fundatiei Life for Life pentru Junior PR Award

BUCURESTI - 28 august 2007

Comunicat tip General in Media / Publicitate

Fisiere atasate:

29181-imaginecultura.jpg

Sectiunea Junior Award a competitiei Romanian PR Award s-a imbogatit cu un nou premiu. Ca partener al Junior PR Award, Fundatia Life for Life rasplateste echipa Junior care propune cea mai buna campanie de responsabilitate corporatista in domeniile cultural si educational.

Comunicare prin cultura - un premiu al Fundatiei Life for Life pentru Junior PR Award

Premiul pentru comunicare prin cultura este o distinctie speciala care se acorda in afara premiilor stabilite de juriul international al competitiei. Dintre campaniile preselectate de juriu conform criteriilor de evaluare ale Romanian PR Award, reprezentantii Life for Life vor premia cea mai reusita campanie care abordeaza una dintre temele urmatoare:

•Campanii de PR sau de responsabilitate sociala corporatista (CSR) in domeniul cultural. Se au in vedere campanii de comunicare sau responsabilitate corporatista care preiau teme precum: implicare privata intr-un proiect cultural pe termen lung, tineri artisti, cultura urbana, arta avangardista, forme alternative de arta, arhitectura urbana, teme culturale suedeze.
•Campanii de CSR in domeniul educational

'In cadrul programului educational si de cercetare al Fundatiei Life for Life, am decis sa dezvoltam impreuna cu organizatorii Roamanian PR Award un premiu special pentru tinerii cu initiativa care vor propune cele mai interesante campanii de implicare privata in educatie si cultura. Câstigatorii acestui premiu vor avea ocazia sa se implice in domeniul CSR alaturi de echipa Fundatiei Life for Life', declara Raluca Popa, Director de Marketing al Fundatiei Life for Life.

Inca de la inceputul existentei sale, Forum Auto, Importator Volvo in România, si-a propus sa fie un cetatean corporativ responsabil si implicat. Brandul Volvo a fost recunoscut in intreaga lume pentru contributia adusa la dezvoltarea comunitatilor in care isi desfasoara activitatea. Incepând din anul 2005, Forum Auto a initiat un program complex de responsabilitate sociala corporatista pornind de la valorile brandului pe care il reprezinta.

Fundatia Life for Life a fost infiintata in iunie 2005 de catre Lavinia Huidan, Presedinte / CEO Forum Auto. Life for Life are tocmai rolul de a aduce sub umbrela unei singure organizatii eforturile programelor de CSR demarate de brandul Volvo in România. Pornind de la acest model de responsabilitate corporatista, Life for Life a desfasurat pe parcursul a doi ani de existenta numeroase proiecte independente orientate in patru directii: Educatie, Cercetare si invatamânt; Dezbateri interdisciplinare, Cultura si Social-umanitar.

In cei doi ani de la infiintare, Fundatia Life for Life si-a definit un loc distinct in spatiul actiunilor de responsabilitate corporatista din România. Fundatia promoveaza valorile morale, sociale, culturale, intelectuale certe, universale. Cele mai cunoscute programe de CSR ale fundatiei sunt Forumurile Volvo - Dilema Veche de la Colegiul Noua Europa, LIFE FOR LIFE. Pentru inteligenta, proiect de sustinere a loturilor olimpice de matematica si fizica ale Romaniei, Proiectul Moldova-Misiune Posibila si parteneriate cu institutii precum Universitatea Bucuresti-Facultatea de Litere si institutul Cultural Roman.
www.lifeforlife.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/forum-for-international-communications/comunicare-prin-cultura-un-premiu-al-fundatiei-life-for-life-pentru-junior-pr-award