La Clubul de lectură Fanbook, copiii discută rolul şi intrigile femeilor puternice din istoria României

BUCURESTI - 27 noiembrie 2015

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Cartea “Trecute vieţi de doamne şi domniţe” de Constantin Gane va fi baza de discuţie a celei de-a doua întâlniri sub tema Izvoarele istoriei - modul al Clubului de lectură Fanbook susținut de către La Fântâna.
Sâmbătă, 28 noiembrie, de la ora 11.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, copiii între 13 şi 16 ani, alături profesori invitaţi vor descoperi istoria luptelor de putere, trădărilor şi intrigilor în care un rol important a fost jucat de către doamnele şi domniţele de la curtea conducătorilor din Evul Mediu şi până la începutul secolului 19.

Unul dintre cele mai bine definite portrete din carte este cel al Doamnei Chiajna. Nepoata a lui Ştefan cel Mare şi fiică a lui Petru Rareş, soţia domnitorului Mircea Ciobanul şi mamă a 7 copii, Doamna Chiajna a jucat un rol activ la curtea Ţării Româneşti: „Chiajna, cea dintâi din Doamnele noastre, găsi mijlocul cel mai dibaci de a-şi ajuta bărbatul, anume acela de-a intra în legături de prietenie cu cadânele sultanului, o respectuoasă şi linguşitoare prietenie, o insinuaţie în harem. Nu e vorbă, ploaia în galbeni urma să curgă. Însă mijlocul acesta de a izbuti prin farmecul a doi ochi de femeie şi al unui zambet ispititor era nou, în istoria noastră cel puţin. Chiajna triumfă”.

 

La „Fanbook – Izvoarele istoriei” copiii sunt încurajaţi să se exprime liber, să aibă opinii, să facă schimb de idei şi să-şi dezvolte gândirea critică, să citească o carte pe lună şi apoi să o discute liber, fără teama de note, alături de personalităţi culturale. Accesul este gratuit, iar copiii sunt așteptați să vină însoţiţi de prieteni de vârsta lor. Participarea ca membru Fanbook este posibilă prin înscriere prealabilă. Copiii și părinții se pot înregistra şi afla mai multe informații despre club, cărțile abordate sub tema “Izvoarele Istoriei” și datele evenimentelor la adresa  http://www.csrmindset.ro/fanbook. Proiectul „Fanbook - Izvoarele istoriei”, iniţiat şi susţinut de La Fântâna, dezvoltat împreună cu CSR Mindset şi Humanitas, va continua până în luna februarie 2016, atât cu întâlniri în Bucureşti, cât şi în principalele oraşe din ţară: Cluj – Napoca, Sibiu şi Braşov. 

Despre La Fântâna

Grupul La Fântâna este furnizor de servicii integrate de aprovizionare cu apă și cafea, ocupând o poziţie  de top pe piața soluțiilor de vânzare și livrare a apei din Europa de Sud-Est și fiind al doilea mare furnizor de soluţii de vânzare şi livrare a apei din Europa Centrală și de Est*.

 

Grupul La Fântâna este lider pe pieţele din România şi Serbia în segmentul dozatoarelor cu apă îmbuteliată (bottled water cooler – BWC), cu o cotă piață de 65,3% în România și de 50,1% în Serbia în 2013, precum și în segmentul purificatoarelor (point of use – POU) cu o cotă de piaţă de 73,4% în România și respectiv 64,3% în Serbia în același an*. Grupul La Fântâna deține două unităţi de îmbuteliere a apei în România (Bucureşti şi Tălmaciu, jud. Sibiu) şi o unitate la Mitrovo Polje, în Serbia.

 

De asemenea, grupul estimează că, în urma achiziției Blue Coffee Service în 2014,  a devenit cel mai important distribuitor de cafea pe segmentul serviciilor de vânzare şi livrare a cafelei pentru birouri (office coffee solutions – OCS).  Începând cu anul trecut, grupul este distribuitor al cafelei Lavazza în România pentru clienţi HoReCa și B2B. Grupul deține și propriul brand de cafea și produse complementare – Green. În cadrul acestuia, La Fântâna a lansat două produse: Green – Lapte special pentru cafea”,  care prezent în România și Serbia și „Green – Cafea boabe pentru espresso”, disponibil exclusiv în Serbia.

*Sursa: Zenith International – „Raportul Zenith din 2014 privind Piața Dozatoarelor din Europa de Est”

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/free-communication1/la-clubul-de-lectura-fanbook-copiii-discuta-rolul-si-intrigile-femeilor-puternice-din-istoria-romaniei