Trei parale – Lansarea celui de-al doilea CD al formaţiei intitulat Bazar. Cântări din veacul al XIX-lea (partea a II-a)

BUCURESTI - 2 mai 2012

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Trei parale grupează tineri orăşeni pasionaţi de muzicile vechi specifice spaţiului românesc. Principalul responsabil de concepţia formaţiei este Florin Iordan (cobză, saz, fluiere) etnomuzicolog la Muzeul Ţăranului Român. Acesta şi-a câştigat o bogată cunoaştere a trecutului muzical românesc prin multiple cercetări de teren dar şi de cabinet. Îi stau alături Daniel Pop (voce, fluiere, percuţie), Beatrice Iordan (cobză, voce) şi Dinu Petrescu (percuţie).

Primul volum al Bazar-ului a apărut în 2008. Discul, apărut în condiţii grafice de excepţie, s-a bucurat de un interes aparte epuizându-se în 2011. După aproape patru ani grupul se pregăteşte să lanseze cel de-al doilea disc intitulat Bazar. Cântări din veacul al XIX-lea (Partea a II-a). Discul va fi editat de Fundaţia Alexandru Tzigara-Samurcaş, specializată în publicarea de muzici tradiţionale.Concertul de lansare va avea loc la Teatrul Nottara în data de 10 Mai 2012. Alături de cei patru membrii ai formaţiei, va fi pe scenă şi violonistul Mihai Balabaş, proaspătul colaborator al grupului.

Concertul va fi (aşa cum este şi discul ce se lansează) o reconstituire a muzicii vechi româneaşti, muzică ce s-a cântat la curţile boierilor din Moldova şi Muntenia începând cu sfârşitul secolului al XVIII-lea şi mergând până la mijlocul veacului al XIX-lea. Această muzică, situată la jumătatea drumului între cultura înaltă şi cultura orală, este contemporană cu începuturile poeziei româneşti prin lirica erotică a lui Conachi sau a fraţilor Văcăreşti. Se adaugă şi creaţii ceva mai târzii dar care amintesc de această lume puternic conectată la Spaţiul Bizantin.

Lansarea discului va fi urmată la scurtă vreme de un alt eveniment special: Trei parale va cânta alături de Yair Dalal, - muzician din Israel - în avanpremieră la Green Jazz Fest, în 19 mai 2012. Yair Dalal, maestru al oud-ului – instrument din familia lăutei, asemănător cobzei – şi-a făcut un renume prin proiectele sale internaţionale colaborând cu muzicieni din lumea întreagă. Concertul va fi un dialog oud-cobză având ca centru spaţiul balcanic şi al orientului mijlociu.

Despre Fundatia Alexandru Tzigara Samurcas

Trei parale
treiparale.ro
florin_iordan2001@yahoo.com
tel: 0726342451
http://www.facebook.com/treiparale

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/fundatia-alexandru-tzigara-samurcas/trei-parale-lansarea-celui-de-al-doilea-cd-al-formaiei-intitulat-bazar-cntri-din-veacul-al-xix-lea-partea-a-ii-a