Tuberculoza si HIV: o combinatie letala

Constanta - 22 martie 2012

Comunicat tip General in Sanatate, Social, Farmaceutic

Pe 24 martie in fiecare an se sarbatoreste Ziua Internationala Impotriva Tuberculozei. Este cel mai bun moment de lansare a unei noi initiative de catre Fundatia Baylor Marea Neagra si Dispensarul TBC Constanta, care isi propune sa ofere servicii de testare si consiliere HIV pentru pacientii cu afectiuni pulmonare si membrilor familiilor lor prin intermediul unui centru de asistenta si consiliere HIV.

Tuberculoza si HIV: o combinatie letala

Tuberculoza reprezinta o epidemie globala, doar in 2010, 8,8 milioane de persoane imbolnavindu-se de tuberculoza si 1,4 milioane decedand din aceasta cauza. In Romania in 2010, conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii au fost diagnosticate 12000 noi cazuri de tuberculoza.

Tuberculoza este si principala cauza de deces in randul persoanelor infectate cu HIV. Tot Organizatia Mondiala a Sanatatii estimeaza ca pana la 1/3 din decesele persoanelor cu HIV/SIDA se datoreaza tuberculozei. In ultimii trei ani numarul persoanelor  nou diagnosticate cu HIV in Romania a crescut, ajungandu-se in 2011 la 619 cazuri nou diagnosticate cu HIV, comparativ cu 428 cazuri in 2009 si 440 in 2010.

Acestea sunt premizele care au dus la aparitia acestei initiative, prin care se doreste facilitarea accesului la testarea HIV pentru pacientii cu afectiuni pulmonare si membrii familiilor lor, implementandu-se un serviciu de testare si consiliere rapida si gratuita pentru HIV destinat doar acestora.

Se urmareste astfel atat informarea pacientilor despre pericolul pe care il reprezinta infectia cu HIV precum si o diagnosticare timpurie a celor infectati, asigurandu-se altfel accesul cat mai rapid la tratament medical de specialitate.

Noul cabinet de testare sustinut de Baylor va functiona la Dispensarul TBC Constanta situat pe Bulevardul Alexandru Lapusneanu, in apropiere de intersectia cu strada Soveja.

Aceast parteneriat se adauga celorlalte proiecte ale Fundatiei Baylor Marea Neagra prin care aceasta a urmarit sa faca testarea rapida si confidentiala pentru HIV disponibila pentru categorii cat mai diverse din populatia comunitatii locale. Scopul final este acela de a avea o comunitate cat mai informata si, astfel, pregatita sa previna aparitia de noi cazuri de infectie cu HIV. 

Despre Fundatia Baylor Marea Neagra

Fundatia Baylor Marea Neagra, parte a retelei internationale de lupta impotriva SIDA, furnizeaza servicii medicale si psihosociale persoanelor afectate/infectate cu HIV din regiunea Dobrogei. Se adreseaza si comunitatii prin centrele Baylor de consiliere si testare rapida pentru HIV, hepatita B si hepatita C din Constanta si Tulcea, asigurand testarea confidentiala, rapida. 16000 de persoane au fost testate si consiliate in perioada noiembrie 2007-iunie 2011.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/fundatia-baylor-marea-neagra/tuberculoza-si-hiv-o-combinatie-letala