Cadouri speciale de Craciun - ateliere creative la Fundatia Calea Victoriei

BUCURESTI - 13 decembrie 2011

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, Monden / Lifestyle, Retail

Luna ianuarie vine la fundatia calea victoriei cu cadouri frumoase pentru cei dragi. Va invitam la cateva ateliere neconventionale (scenaristica,ilustratie de cartesi colaj) care sa va dezvolte orizontul vizual si cultural. Aceste ateliere se adreseaza tuturor celor care doresc sa exploreze fascinanta lume a artelor, imbinand intr-o maniera creativa cunosterea teoretica cu cea practica.

Arina Gheorghita - ilustratie de carte

Arina Gheorghita - ilustratie de carte

Aceste ateliere se adreseaza tuturor celor care doresc sa exploreze fascinanta lume a artelor, imbinand intr-o maniera creativa cunosterea teoretica cu cea practica.

Atelierul de scenaristica (9 ianuarie) va va invata cum sa parcurgeti toti pasii necesari scrierii unui scenariu. Participantii la acest curs vor fi indrumati de regizorul si scenarista Anda Cruceanu in redactarea povestilor. Fiecare sedinta va avea o parte teoretica (cu exemplificari din filme) si o parte in care informatiile acumulate vor fi consolidate prin intermediul exercitiilor creative.

Atelierul de colaj (21 ianuarie) propune abordarea acestei tehnici ca modalitate de dezvoltare a creativitatii folosind materiale relativ simple. Lucrarile rezultate insa, reusesc intotdeauna sa surprinda prin prospetimea si puterea lor de a transmite clar un mesaj. Atelierul se adreseaza tuturor celor creativi, curiosi si dornici sa descopere si sa experimenteze unul dintre instrumentele cele mai folosite in arta contemporana. Tehnici de compunere a unui colaj veti invata de laIoana Stanca, absolventa a unui program de masterat in arte vizuale la Universitatea Nationala de Arte Bucuresti si bursiera Erasmus la Accademia di Belle Arti di Roma in perioada 2010-2011.

Un alt atelier pe care dorim sa vi-l prezentam este Atelierul de ilustratie de carte (13 ianuarie); in cadrul caruia veti reilustra un foarte simpatic text, care, fiind foarte vechi, nu a mai fost ilustrat de zeci de ani si este complet necunoscut in Romania. Textul este secretul cursului nostru, dar va putem dezvalui protagonistul: un mic crocodil. Lectorul Arina Gheorghita va va ajuta sa recreati aceasta carte. Fara sa vedeti ilustratiile originale, va trebui sa va imaginati alte desene ce vor da viata personajelor din poveste. Originalul va fi aratat la sfirsit, cand lucrarile cursantilor vor fi prezentate intr-o expozitie.

Va invitam, asadar, sa va redescoperiti latura artistica, adesea uitata sau ignorata de cei mai multi dintre noi. Inscrieri la aceste ateliere se fac la contact@victoriei.ro.

Despre Fundatia Calea Victoriei

Ne propunem sa oferim celor din jur “delicatese culturale”, impachetate in forma unor conferinte sau ateliere care coloreaza si invioreaza peisajul cotidian.

La Fundatia Calea Victoriei, discutam despre antropologie, istorie, muzica, pictura, astronomie, filozofie, teatru, mistica si orice alt subiect ne face placere sa abordam.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/fundatia-calea-victoriei/cadouri-speciale-de-craciun-ateliere-creative-la-fundatia-calea-victoriei