CUM SA ASCULTAM MUZICA, un atelier interactiv cu dirijorul Tiberiu SOARE

BUCURESTI - 8 septembrie 2008

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Incepind cu 20 octombrie, carismaticul profesor Tiberiu Soare, dirijor al Operei Nationale Bucuresti, va relua la Fundatia Calea Victoriei cursul de introducere in muzica clasica care se va derula in zece ateliere.
Cursul isi propune sa ofere melomanilor si celor interesati de muzica buna din toate timpurile o introducere intr-o lume complexa si fascinanta si sa marcheze citeva momente esentiale in evolutia acestei arte.

Iata prezentarea celor zece ateliere care vor contine si auditii:

1. De ce ascultam muzica?
Muzica este un limbaj pe care il intelege toata lumea si pe care nu-l poate traduce nimeni, spunea Borges. Importanta interpretarilor in care ascultam muzica. Legatura dintre muzica si celelalte arte si stiinte.

2. Scurta istorie a muzicii
Traseul muzicii din trecut si pina in prezent. Principalele etape ale evolutiei gindirii muzicale. Ceea ce e cistigat odata ramine pentru totdeauna.

3. Cite feluri de muzica exista?
Genurile si stilurile muzicale: vocale, instrumentale si cu ramificatiile lor. Culorile / timbrele muzicale ale fiecarui instrument. O comparatie dintre muzica europeana si muzica altor continente.

4. Preclasicismul si barocul in muzica europeana.
Ce datoreaza muzica de azi perioadei preclasice.
Unificarea si perfectionarea limbajului muzical al epocii in muzica lui J. S. Bach.

5. Opera – de cind a aparut si evolutia sa pina in ziua de astazi
Prezentarea celui mai complex gen muzical, care le inglobeaza pe toate celelalte.

6. Mozart – geniul absolut si rebelul muzicii
“Ingerii, cand sunt in fata tronului lui Dumnezeu, canta Bach; cand sunt intre ei, canta Mozart.”, spunea Karl Barth. Compozitorul care scria dupa dictat divin, fara stersaturi.

7. Beethoven – titanul revolutionar al muzicii
Felul in care a schimbat muzica, detronarea muzicii de dinainte si noua paradigma muzicala. Un vizionar prea putin inteles in vremea lui.

8. Romantismul in muzica – Schumann, Mendelssohn, Berlioz, Chopin, Paganini, Liszt, Wagner
Compozitorii care au mers pe drumul deschis de Beethoven, eliberarea de dogme, invazia oniricului, fantasticului si nocturnului in viata cotidiana. Imaginatia mai presus decit ratiunea, fara a se ajunge la anarhie.

9. Muzica franceza din sec VII- sec XX – povestea unei altfel de muzici
Accentul mare pus pe senzorial fata de constructia abstracta de factura nord europeana. Muzica facuta numai din culori, importanta timbrului in exprimare.

10. Muzica moderna: sonoritatile secolului XX si XXI si “reciclarea” muzicala: jazz, gospel, blues, rock, hip-hop, pop, tango, bossa-nova, reggae etc

Despre Fundatia Calea Victoriei

Incercam sa punem tinerii alaturi de oameni mari, cu chef de vorba si speram ca astfel sa invete sa se contemple pe ei insisi pentru a vedea cine sunt si ce iubesc.

va asteptam cu ceai, intrebari si idei

Fundatia Calea Victoriei
Str Stefan Mihaileanu nr 28 B, ap 2, interfon 2
zona Foisorul de Foc
Bucuresti
contact@victoriei.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/fundatia-calea-victoriei/cum-sa-ascultam-muzica-un-atelier-interactiv-cu-dirijorul-tiberiu-soare