Automate cu prezervative pentru a fi dotat!

BUCURESTI - 1 aprilie 2005

Comunicat tip General in ONG

Centrul pentru Politici si Servicii de Sanatate a amplasat pe parcursul lunii martie 2005 in cluburile din orasele Ploiesti, Brasov, Oradea, Arad, Deva, Sibiu, Iasi, Galati, Bacau si in municipiul Bucuresti, peste 25 de automate cu prezervative. Automatele au fost amplasate in spatii frecventate de tineri, cu scopul de a facilita utilizarea prezervativelor, asigurand accesul gratuit la acestea.

„Prezervativul reprezinta singura metoda care protejeaza impotriva infectiilor cu transmitere sexuala si a infectiei cu virusul HIV, fiind in acelasi timp si un mijloc contraceptiv eficient”, a declarat Aurora Dragomisteanu, Coordonator proiect, Centrul pentru Politici si Servicii de Sanatate. La un singur contact sexual neprotejat se pot contracta concomitent mai multe infectii cu transmitere sexuala. Unele infectii cu transmitere sexuala sunt mortale, ca de exemplu infectia cu HIV, altele au risc de mortalitate prin consecintele lor, de pilda hepatita B si C.

Conform studiului „Cunostintele, atitudinile si practicile tinerilor cu varsta cuprinsa intre 15 si 24 ani legate de infectarea si transmiterea ITS/HIV/SIDA si de consecintele practicarii sexului neprotejat”, realizat de Institutul National de Cercetare - Dezvoltare in Sanatate in anul 2004, pentru 92,7% dintre respondenti prezervativul reprezinta atat o metoda de prevenire a sarcinilor nedorite cat si o metoda de prevenire a infectiilor cu transmitere sexuala. Cu privire la perceptia eficientei prezervativului in asigurarea protectiei contra infectiilor cu transmitere sexuala, 45% dintre tineri si respectiv 41,9% dintre tinere il considera foarte eficace.

Campania „Esti Dotat?” este implementata in perioada septembrie 2004 – decembrie 2005 in judetele Arad, Bacau, Bihor, Brasov, Constanta, Dambovita, Dolj, Galati, Giurgiu, Hunedoara, Iasi, Prahova, Sibiu, Timis si municipiul Bucuresti, de un consortiu format din: Centrul pentru Politici si Servicii de Sanatate, Asociatia Jurnalistilor din Domeniul Medical, Fundatia CONCEPT si Centrul Educatia 2000+. Proiectul isi propune scaderea nivelului incidentei HIV/SIDA/ITS prin folosirea cu regularitate a prezervativului de catre tinerii cu varsta intre 15 – 24 de ani.

Despre Fundatia CONCEPT

Campania a fost lansata in luna noiembrie 2004 de Ministerul Sanatatii si este finantata prin programul Fondului Global de Combatere a HIV/SIDA, TBC si Malariei, prin Unitatea de Management a proiectelor Fondului Global si a Bancii Mondiale.


Pentru informatii privind campania, va rugam sa contactati Fundatia CONCEPT la telefon 021-3111252, persoana de contact Gabriela Buleu.


gbuleu@concept.ro