FUNDATIA CONSTANTIN DUMITRU


Descrierea companiei FUNDATIA CONSTANTIN DUMITRU

Fundaţia Constantin Dumitru a fost înfiinţată în august 2009 având misiunea de a contribui la dezvoltarea comunităţii locale prin sprijinirea, promovarea şi încurajarea dezvoltării personale şi a excelenţei în educaţie.

Viziunea noastră se bazează pe convingerea că fiecare om este înzestrat de natură cu har şi potenţial şi depinde numai de el să îşi stabilească destinul şi să îşi construiască viitorul.

Constantin Dumitru a fost o figură proeminentă în domeniul construcţiilor înainte de 1989, cât şi după şi s-a implicat în domeniul filantropiei atât personal, cât şi prin intermediul grupului de societăţi comerciale creat după apariţia pieţei libere.

Decesul prematur al lui Constantin Dumitru în 2007 a lăsat spiritul viu în promovarea valorilor astfel încât moştenitorii săi au dorit să continue proiectele aflate în derulare, dar şi să iniţieze altele, totul într-un cadru instituţionalizat. A luat naştere, aşadar, Fundaţia Constantin Dumitru care îşi propune să sprijine şi să promoveze dezvoltarea personală şi excelenţa în societatea românească. Dată fiind profesia domnului Dumitru, am implementat primul nostru proiect mai întâi în cadrul Facultăţii de Construcţii Civile, Industriale şi Agricole a Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti pe care l-am extins ulterior şi în cadrul altor facultăţi.

Comunicate FUNDATIA CONSTANTIN DUMITRU :

Vezi toate comunicatele companiei FUNDATIA CONSTANTIN DUMITRU.