Incluziunea Şcolară a copiilor cu dizabilităţi se realizează cu paşi prea mici

BUCURESTI - 25 iulie 2007

Comunicat tip General in ONG

În cadrul unei mini-cercetări realizată de organizaţiile Salvaţi Copiii Romania, Sense Internaţional (Romania) şi Asociaţia de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic, au fost aplicate un număr de 800 chestionare unor cadre didactice, părinţi, copii şi reprezentanţi ai autorităţilor locale în cele 8 zone de derulare a proiectului. Din prelucrarea acestora au reieşit o serie de propuneri şi, din întâlnirile de lucru cu autorităţile s-au elaborat Planuri măsuri locale pentru îmbunătăţirea accesului la educaţia de masă a copiilor cu dizabilităţi.

Pornind de la situaţia existentă – aproape jumătate din copiii cu dizabilităţi nu au acces la educaţie iar prezenţa lor în şcolile de masă este nesemnificativă – proiectul nostru şi-a propus să aducă o contribuţie la îmbunătăţirea acestei situaţii prin identificarea cauzelor care stau la baza ei şi găsirea unor modalităţi de a le depăşi, prin aplicarea corectă şi integrală a prevederilor legale în acest domeniu. S-a realizat o cercetare pe baza de chestionare aplicate unui număr de circa 800 persoane (copii, părinţi, cadre didactice, autorităţi) finalizată cu un raport de evaluare prind aplicarea legislaţiei şi greutăţile întâmpinate în asigurarea educaţiei copiilor cu dizabilităţi; peste 800 părinţi şi cadre didactice au fost informaţi despre drepturile şi reglementările privind educaţia copiilor şi, de asemenea, împreună cu Inspectoratele şcolare, autorităţile locale şi părinţi din cele şapte judeţe şi Bucureşti, s-au elaborat planuri de măsuri locale pentru îmbunătăţirea accesului la educaţie al copiilor cu dizabilităţi.

Proiectul urmăreşte, de asemenea, ca 40 copii cu dizabilităţi să fie integraţi în învăţământul de masă, în cele opt zone de derulare a proiectului începând cu 15 septembrie 2007.
Pe baza propunerilor din planurile judeţene, se va redacta un Plan naţional de îmbunătăţire a accesului la educaţie în şcolile de masă a copiilor cu dizabilităţi, care va fi înaintat Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.

Despre Fundatia Sense International (Romania)

Respectarea dreptului la educaţie pentru copiii cu dizabilităţi, este un proiect derulat în judeţele Braşov, Cluj, Constanţa, Dolj, Prahova, Suceava, Timiş şi Bucureşti, de organizaţia Salvaţi Copiii împreună cu Sense Internaţional (România) şi Asociaţia de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic şi finanţat de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltarea Internaţională (USAID) prin programul World Learning – România Civil Societz Strenghtening Program (RCSSP).
Salvaţi Copiii România, Coordonator program Miralena Mamina
Sense Internaţional (România), Ramona Antonie
Asociaţia de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic, Elena Oncia
rantonie@senseint.org.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/fundatia-sense-international-romania/incluziunea-scolara-a-copiilor-cu-dizabilitati-se-realizeaza-cu-pasi-prea-mici