Invitatie lansare carte - Lasa-ma sa-ti aud glasul, Catherine Maurice - si brosura - Autism ghidul medicului - 15 aprilie 2009

Timisoara - 14 aprilie 2009

Comunicat tip General in Social

Miercuri, 15 aprilie 2009, ora 11.00 la Librăria Cărtureşti din Complexul Comercial Iulius Mall – parter (intrarea dinspre Curtea de Onoare), sunteţi invitaţi să participaţi la lansarea cărţii “Lasă-mă să-ţi aud glasul” de Catherine Maurice, tipărită la Editura Curtea Veche. Cartea reprezintă mărturia unei mame care a reuşit, graţie unui efort personal susţinut şi a unei terapii de recuperare adecvată (ABA), să recupereze integral cei doi copii diagnosticaţi cu autism.



De asemenea, cu această ocazie va fi prezentat și materialul “Autism – Ghidul medicului”, un instrument extrem de util în depistarea semnelor autismului la copii in jurul vârstei de 18 luni, broșura ce este distribuită gratuit în cadrul campaniei.

Pachetul de materiale de screening pentru autism (poster şi ghid), a fost elaborat de către organizaţia Help Autism Now Society din Statele Unite care a acordat permisiunea organizatorilor campaniei „Împreună Invingem Autismul” să îl traducă în limba română.

Fundaţia Romanian Angel Appeal şi Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, împreună cu partenerul lor oficial Fundaţia Vodafone România susţin campania de informare pentru ca autorităţile, medicii, oamenii, societatea să conştientizeze că un diagnostic pus corect şi la timp şi o terapie adecvată pot ajuta un copil cu autism să ducă o viaţă aproape normală.

Rolul medicului de familie în stabilirea şi confirmarea unui diagnostic de tulburare de spectru autist este foarte important, el fiind prima verigă care ajută în recuperarea acestor copii.



Campania a debutat la Librăria Cărtureşti din Bucureşti cu o expoziţie de fotografii emoţionante a 23 de copii frumoşi, delicaţi, sensibili care se luptă zilnic să iasă din captivitatea lumilor lor speciale. Printre temele prezentate se va afla şi subiectul diagnosticului precoce al autismului la copil. Această temă suscită interes şi discuţii , întrucât informaţiile legate de instrumentele de screening şi de evaluare şi monitorizare a copilului cu autism au lipsit până acum sau sunt de mult depăşite. Aceasta în condiţiile în care rolul medicului de familie este unul esenţial în stabilirea şi confirmarea unui diagnostic precoce de tulburare din spectrul autismului (TSA).



Campania, care se desfăşoară în perioada noiembrie 2008 – aprilie 2009, are ca obiective:



• sensibilizarea opiniei publice şi responsabilizarea instituţiilor statului cu privire la nevoile copiilor cu autism din România şi implicit ale părinţilor lor;

• strângere de fonduri pentru instituirea sau continuarea terapiei celor 23 copii şi tineri beneficiari ai campaniei

* informarea medicilor de familie și pediatri prin distribuţia de broşuri şi postere care îi vor ajuta pe aceştia să identifice semnele autismului la copil.


Autismul este o disfuncţionalitate neuro-biologică ce afectează copiii în toate ariile de dezvoltare. Afecţiunile din spectrul autist determină pe termen mediu şi lung costuri sociale şi financiare uriaşe suportate integral de familie, în contextul configuraţiei actuale a sistemului de protecţie şi servicii sociale. În ciuda tuturor acestor impedimente șansa la o viață normală poate fi facilitată printr-o diagnosticare precoce urmată de o terapie de recuperare adecvată nevoilor fiecarui copil.


Cu ocazia lansării, în cadrul Complexului Comercial Iulius Mall are loc şi o expoziţie de fotografie și o campanie de strângere de fonduri în perioada 4 – 15 aprilie 2009.


Detalii cu privire la campanie, dar şi poveştile celor 23 de beneficiari ai campaniei, găsiţi la www.invingemautismul.ro






La eveniment vor participa:



* Dr. Bacoș Cosma Iuliu – neurologie pediatrică;
* D-na Anca Barbuți – psihopedagog-coordonator programe ABA .
* Dr. Anda Maria Jurma - medic specialist psihiatrie pediatrică, Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională „Speranţa”;
* Dr. Lăzăroaia Adriana, medic primar, medicină de familie
* Dr. Giulvezan Florica – medic primar, medicină de familie, medicină homeopată
* Remus Irimescu – scluptor
* Eva Labadi - actor si regizor




Evenimentul a fost posibil cu sprijinul partenerilor noştri: Complexul Comercial Iulius Mall, Libraria Cărtureşti şi Editura Curtea Veche..



Organizaţii partenere: Asociaţia Puzzle România, Help Autism Now Society USA.



Susţinători: 2activePR, Curtea Veche, Iulius Mall, Librăria Cărtureşti Timişoara, AEGEE Timișoara.



Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm contactaţi:



Gabriel Hulea 0726268256, 0749998600, gabi.hulea@gmail.com;

http://www.invingemautismul.ro

Despre GAMARA IT Consulting


Fundaţia Romanian Angel Appeal şi Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, împreună cu partenerul lor oficial Fundaţia Vodafone România susţin campania de informare pentru ca autorităţile, medicii, oamenii, societatea să conştientizeze că un diagnostic pus corect şi la timp şi o terapie adecvată pot ajuta un copil cu autism să ducă o viaţă aproape normală.
Gabriel Hulea 0726268256, 0749998600, gabi.hulea@gmail.com;

http://www.invingemautismul.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/gamara-it-consulting/invitatie-lansare-carte-lasa-ma-sa-ti-aud-glasul-catherine-maurice-si-brosura-autism-ghidul-medicului-15-aprilie-2009