GENESYS a colaborat la implementarea proiectului „Sistemul Informatic Geografic” pentru Primăria Municipiului Braşov

BUCURESTI - 26 iunie 2007

Comunicat tip General in IT&C

GENESYS SYSTEMS, unul dintre cei mai importanţi furnizori de sisteme, soluţii şi servicii IT&C din România, a finalizat în colaborare cu Integraph Computer Services proiectul „Sistemul Informatic Geografic de Administrare a Datelor Geospaţiale” la Primăria Municipiului Braşov.

Colaborarea dintre cele două companii s-a agreat pentru un proiect amplu care a constat în implementarea întregii infrastructuri de servere şi comunicaţii şi a software-ului necesar pentru a asigura un înalt grad de disponibilitate pentru accesul la bazele de date şi la servicii, precum şi securizarea accesului la resurse şi protecţia datelor împotriva pierderilor datorate defectării echipamentelor hardware sau a fluctuaţiilor de tensiune.

GENESYS a furnizat totalitatea infrastructurii de echipamente (servere, echipamente de back-up, switch-uri, UPS-uri) necesare implementării acestui sistem impreună cu serviciile aferente de instalare şi configurare software şi hardware, iar Intergraph Computer Sevices a pus la dispoziţie toată infrastructura software necesară susţinerii proiectului.

Printre principalele beneficii imediate obţinute de Primaria Municipiului Braşov au fost: asigurarea unui acces redundant la bazele de date prin intermediul clusterului SQL, securizarea accesului la resurse (aplicaţii, baze de date, discuri partajate, etc.) folosind serviciile de autentificare din Microsoft Active Directory, protecţia datelor printr-un back-up zilnic şi o protecţie sporită la fluctuaţiile de tensiune care pot apărea în reţeaua de energie electrică.

„Proiectul realizat în colaborare cu Integraph Computer Services a fost unul dintre cele mai complexe de până acum şi suntem mândrii că l-am finalizat cu succes. Pentru a putea furniza o infrastructură care să permită rularea serviciilor GIS fără întrerupere, am asigurat redundanţa sistemului la toate nivelele: pentru stocarea datelor prin tehnologia RAID şi prin backup, pentru bazele de date prin tehnologia de clustering din Microsoft SQL 2005, pentru reţea folosind căi de acces redundante cu mai multe switch-uri şi pentru alimentare folosind un sistem de UPS-uri redundante”, a declarat Ionuţ Vişan, Software Consultant, GENESYS SYSTEMS.

Despre Integraph Computer Services
Intergraph Computer Services oferă servicii şi soluţii informatice care permit utilizatorilor să integreze datele geografice în fluxul informaţional cotidian cu scopul de a eficientiza activităţile cotidiene şi de a valorifica sursele izolate de date. Soluţiile la cheie ale ICS evidenţiază amplasarea exactă a resurselor şi a beneficiarilor, precum şi a legăturilor dintre aceştia, rezultatul final fiind integrarea informaţiilor din întreaga instituţie într-un sistem complet, adaptat fiecărei problematici în parte. De la fondarea companiei, în 1995, Intergraph Computer Services este partenerul local al Intergraph Corp (Alabama, USA), companie inovatoare şi lider de piaţă de peste 30 de ani în domeniul cartografierii şi al tehnologiei geospaţiale.

Despre GENESYS SYSTEMS

Despre GENESYS SYSTEMS RO
GENESYS SYSTEMS este unul dintre cei mai importanţi furnizori de sisteme, soluţii şi servicii IT&C din România. Înfiinţată în 1994 şi certificată ISO 9001, compania are în prezent peste 80 de angajaţi, iar cifra de afaceri a companiei a înregistrat în ultimii 3 ani o creştere anuală constantă de peste 50%. În cei 12 ani de activitate, GENESYS SYSTEMS şi-a dezvoltat competenţe deosebite în cele 4 direcţii strategice, componente de baza ale conceptului 4S:
•Soluţii complexe pentru companii şi instituţii mari, soluţii pentru IMM-uri;
•Servicii Profesionale pentru o gamă largă de produse IT&C;
•Sisteme - proiecte naţionale şi regionale de anvergură bazate pe sisteme integrate sau standard;
•Software - produse proprii şi aplicaţii dezvoltate la cerere.

Simona Bogdan
PR Manager
Tel: + 4 (021) 242.05.42
simona_bogdan@genesys4s.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/genesys-systems/genesys-a-colaborat-la-implementarea-proiectului-sistemul-informatic-geografic-pentru-primaria-municipiului-brasov