Good Afternoon actualizează platforma EasyBill cu noi procesatori de plăţi şi o nouă interfaţă pentru dispozitivele mobile.

BUCURESTI - 11 februarie 2014

Comunicat tip Produse / Servicii in Afaceri, Finante / Contabilitate, IT&C, Tehnologie, Internet

Live site

Agentia de marketing digital Good Afternoon anunță completarea modulului de Facturare din cadrul suitei EasyBill prin adăugarea de noi procesatori în sistem. Astfel, începând cu luna februarie, utilizatorii EasyBill pot opta pentru PayU, LibraPay sau EuPlătesc ca alternative pentru încasarea electronică a facturilor.

Good Afternoon actualizează platforma EasyBill cu noi procesatori de plăţi şi o nouă interfaţă pentru dispozitivele mobile.

Agentia de marketing digital Good Afternoon anunță completarea modulului de Facturare din cadrul suitei EasyBill prin adăugarea de noi procesatori în sistem. Astfel, începând cu luna februarie, utilizatorii EasyBill pot opta pentru PayU, LibraPay sau EuPlătesc ca alternative pentru încasarea electronică a facturilor.

„Observând creșterea numărului de tranzactii online din România în ultimii ani, ne-am gândit  să oferim utilizatorilor noștrii posibilitatea de a încasa facturile cu cardul, nu doar prin chitanțe și ordine de plată. Prin această funcționalitate a aplicației de facturare, ne propunem să modernizăm procesul de facturare, adăugându-i componenta de încasare electronică a facturilor prin carduri de credit. Începând cu luna februarie, am integrat noi soluții de plată astfel încât să acoperim cât mai mult din cerințele pieței. Astfel, pe lângă conectorii deja existenți, PayPal, Skrill și soluția locală MobilPay, am creeat noi conectori (plugin-uri) pentru PayU, LibraPay si EuPlătesc. În felul acesta, considerăm că acoperim aprovimativ 90% din opțiunile procesare a cardurilor pe care utilizatorii le au la îndemană în România. Acesta reprezintă un avantaj competitiv notabil în condițiile în care EasyBill este singura suită de aplicații de facturare și management de stocuri de pe piață care permite încasarea facturilor prin card. Este o inovație de care suntem foarte mândri!” a declarat Mihai Năsăudean, general manager Good Afternoon.

În România, PayU este lider pe piață în ceea ce privește plățile online, cu peste 2,8 milioane de tranzacții procesate în 2012 în valoare de 176,4 milioane de euro și o cotă de 80% din volumul total al Romcard.

LibraPay este singurul procesator de plăți cu cardul, integrat cu un serviciu de Internet Banking, cel al Libra Bank, care în acest moment oferă cel mai rapid timp de decontare a tranzacțiilor.

“O altă noutate a EasyBill este aceea că am optimizat interfața pentru dispozitivele mobile, în special cea pentru smartphone-uri, unde ne-am concentrat să îmbunătățim experiența procesului de facturare sau generare de rapoarte. Obiectivul nostru este să impunem EasyBill ca prima opțiune pe care un tânăr antreprenor o are în momentul în care decide să aleagă un program de facturare” a completat Mihai Năsăudean.

EasyBill este o suită de aplicații online de facturare și management al stocurilor, care vine în sprijinul antreprenorilor și profesioniștilor din România cu procese menite să optimizeze operațiunile interne ale afacerii, mizând pe flexibilitate, ușurință în utilizare și accesibilitate de pe orice dispozitiv conectat la Internet.

Suita EasyBill include:

Programul de facturare online ce permite emiterea de facturi, chitante și link-uri de plată de plată pentru încasarea cu cardul a facturilor emise.

Prin Gestiunea produselor, stocurilor și a punctelor de lucru, utilizatorii vor ști în timp real care este stocul actual al unui produs și în ce depozit sau magazin se află.

EasyBill asigură managementul relației cu clienții, fiind capabil să genereze pe loc fișa fiecărui client: ce produse și servicii a cumpărat, contractele semnate, precum și situația facturilor încasate / neîncasate.

Modulul pentru Administrare documentelor permite gestionarea în mod eficient a documentelor importante pentru bunul mers al afacerii. Folosind aceasta funcționalitate, crește colaborarea între membrii echipei și este diminuat riscul pierderii documentelor.

Despre Good Afternoon

Good Afternoon este o agenție de marketing digital cu statut de Partener Certificat Google Adwords si reseller Google Apps, ce oferă soluții complete de promovare pentru afaceri în mediul online. Obiectivele noastre presupun construirea și creșterea valorii unui business în mediul digital, fie că este vorba de sporirea vizibilității, ori de atragerea de noi clienți sau creșterea vânzărilor, toate acestea în termeni de eficiență legată de timp, costuri, resurse umane.

Desfășurăm servicii de strategie și management în marketing digital, realizate pe baza analizei temeinice a audiențelor și acțiunilor acestora, servicii care înglobează atât optimizarea site-ului pentru motoarele de căutare cât și strategii de social media marketing și campanii de e-mail marketing, mobile marketing, CPC prin Google Adwords, Facebook Ads, LinkedIn Direct Ads.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/good-afternoon/good-afternoon-actualizeaza-platforma-easybill-cu-noi-procesatori-de-plati-si-o-noua-interfata-pentru-dispozitivele-mobile