Implementarea unui sistem de colectare a bateriilor şi acumulatorilor uzaţi în şcoli şi centre comerciale din Municipiul Bucureşti, un pas spre crearea unui sistem de colectare naţional.

BUCURESTI - 1 septembrie 2005

Comunicat tip General in Media / Publicitate

Ministerul Economiei şi Comerţului şi Comisia Naţionala de Reciclare a Materialelor beneficiază de asistenţa tehnică şi financiară pentru implementarea Directivei UE 91/157/EEC privind bateriile şi acumulatorii care conţin substanţe periculoase,
în cadrul proiectului „Sistem de colectare şi reciclare a bateriilor portabile şi acumulatorilor uzaţi”, finanţat de Guvernul Olandei, în cadrul programelor PSO.

Implementarea unui sistem de colectare a bateriilor şi acumulatorilor uzaţi în şcoli şi centre comerciale din Municipiul Bucureşti, un pas spre crearea unui sistem de colectare naţional.

În cadrul proiectului, în perioada Noiembrie 2004 – Mai 2005 s-a derulat o activitate foarte importanta, respectiv conceperea şi implementarea unui sistem de colectare a bateriilor portabile şi a acumulatorilor uzaţi adaptat condiţiilor actuale din România; prin analizarea schemelor de colectare şi reciclare care au fost implementate în alte state ale Uniunii Europene. În sprijinul dezvoltarii şi testării acestui sistem de colectare s-a realizat un proiect pilot în Sectorul 6 din Bucureşti prin instalarea a 45 de recipienţi în 25 de şcoli. Această acţiune a fost dublată de o puternică campanie de conştientizare şi informare prin afişe şi broşuri distribuite profesorilor şi elevilor. În Ianuarie 2005, sistemul a fost extins şi în 8 mari centre comerciale din Sectorul 6 unde au fost amplasaţi recipienţi şi afişe corespunzatoare şi s-au distribuit fluturaşi vizitatorilor şi cumparatorilor.

Proiectul pilot derulat în şcoli s-a bucurat de rezultate satisfacatoare antrenând un spirit competitiv între şcoli prin concursul lansat. Rezultatele finale ale proiectului pilot au fost prezentate în cadrul unei ceremonii la care au participat reprezentaţi ai echipei proiectului, oficialitaţi din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului şi Ministerului Mediului şi reprezentanţi ai şcolilor. S-au acordat premii caştigatorilor şi diplome tuturor şcolilor care au raspuns pozitiv solicitarii şi s-au implicat activ in desfăşurarea acestei acţiuni.

Aceasta acţiune este o practică care trebuie menţinuta acolo unde a fost implementata şi popularizată în vederea extinderii ei la nivel naţional.

Despre Group of Independent Experts

Pentru mai multe informatii privind acest proiect va rugam sa vizitati pagina web: www.gieltd.com/projects
GIE Ltd.
Group of Independent Experts
office@gie2.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/group-of-independent-experts/implementarea-unui-sistem-de-colectare-a-bateriilor-si-acumulatorilor-uzati-in-scoli-si-centre-comerciale-din-municipiul-bucuresti-un-pas-spre-crearea-unui-sistem-de-colectare-national-