ACUM LA EDITURA LEDA - Proscrisul de Sadie Jones

BUCURESTI - 25 februarie 2009

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Editura LEDA, imprint al Grupului Editorial Corint, anunţă apariţia romanului Proscrisul de Sadie Jones

Roman distins cu COSTA FIRST NOVEL AWARD 2008
Finalist ORANGE BROADBAND PRIZE 2008

ACUM LA EDITURA LEDA - Proscrisul de Sadie Jones

Comparat cu Ispăşire de Ian McEwan şi Rămăşiţele zilei de Kazuo Ishiguro, purtând ecouri din filmele cult ale anilor ’50, Rebel fără cauză (cu James Dean) şi Sălbaticul (cu Marlon Brando), Proscrisul este un roman plin de pasiune şi de suspans despre cei care încalcă regulile şi cei care le respectă.

Este anul 1957 şi Lewis Aldridge se întoarce acasă la Waterford, un oraş mic din sudul Angliei. Are nouăsprezece ani şi de-abia a ieşit din închisoare.
Întoarcerea sa va provoca o implozie nu numai în propria familie, ci şi în întreaga comunitate locală.

Tot atât de ameninţătoare pe cât e de frumoasă, cartea lui Sadie Jones face portretul devastator al ipocriziei dintr-un orăşel de provincie şi explorează constrângerile sociale şi climatul de susceptibilitate şi de refulare a sentimentelor din anii ’50, impunând-o pe autoare ca pe o voce nouă, profundă, a literaturii britanice.

„Un roman elegant, subtil şi obsesiv care mi-a rămas în minte mult timp după ce l-am terminat. Sadie Jones are o carieră lungă înaintea sa.” Tracy Chevalier

„Jones descrie atmosfera opresivă a anilor ’50 cu o claritate înspăimântătoare şi ameninţătoare… Iată o impresionantă voce nouă!” Observer

Traducere din limba engleză de Adrian Buz
Format: 13 x 20 cm ; 368 pagini
Preţ: 38,90 lei
COLECŢIA: LOVE & LIFE LEDA

Vizualizează filmul de prezentare a cărţii:
http://www.ledabooks.ro/products.asp?prod=316&cat=54&hierarchy=0

Sadie Jones s-a născut la Londra dintr-un tată scriitor şi o mamă actriţă. După terminarea şcolii, a lucrat în producţia de televiziune şi a călătorit mult în America, Mexic şi Caraibe, înainte de a se muta la Paris, unde a predat limba engleză şi a început să scrie scenarii.
Întoarsă la Londra, a lucrat mult timp ca scenaristă înainte de a scrie romanul de debut Proscrisul.
Sadie Jones trăieşte la Londra împreună cu soţul său şi cei doi copii ai lor.

Despre GRUPUL EDITORIAL CORINT

Grupul Editorial Corint a luat fiinţă în 2004, prin reunirea sub o singură siglă a editurilor Corint, Leda, Runa şi Corint Junior. Aflate în al doilea deceniu de activitate în domeniul cărţii, editurile componente oferă cititorilor peste 400 de titluri anual, în domenii de o mare diversitate: de la manuale şcolare la dicţionare, atlase şi tratate, lucrări de medicină, istorie, geografie, geopolitică, IT, carte pentru copii şi tineret etc.



Pentru mai multe informaţii vă rugăm contactaţi:
Roxana Petrescu
PR Manager

roxana.petrescu@edituracorint.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/grupul-editorial-corint1/acum-la-editura-leda-proscrisul-de-sadie-jones