Asociaţia CORINT – PRO LECTURA lansează proiectul-concurs O carte pentru fiecare elev

BUCURESTI - 13 octombrie 2010

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Asociaţia „CORINT – PRO LECTURA” derulează, în baza protocolului de colaborare încheiat cu Ministerul Educaţiei, Culturii, Tineretului şi Sportului, nr. 37574 / 21.06.2010, proiectul-concurs O carte pentru fiecare elev.

Concursul se va desfăşura în perioada 11 octombrie 2010 – 13 mai 2011, iar scopul său este dezvoltarea abilitaţilor de cooperare şi comunicare, a gustului pentru lectură, precum şi valorificarea potenţialului creativ al copiilor. Proiectul este realizat sub forma unui concurs destinat elevilor din ciclul primar, gimnazial şi liceal şi constă în două probe, respectiv un test grilă şi o probă de creaţie, adecvate pentru fiecare nivel de vârstă.

Concursul va fi organizat pe cicluri de învăţământ. El se adresează tuturor unităţilor şcolare care îşi vor exprima dorinţa de a participa la concurs. Concursul se desfăşoară la nivel naţional, în primul an urmând a fi implementat în următoarele judeţe: Călăraşi, Olt, Dolj, Ialomiţa, Prahova, Constanţa, Gorj, Vâlcea şi Bucureşti. Concursul se va desfăşura în perioada 11 octombrie 2010 (înscrierea) şi 25 – 13 mai (perioada de premiere).

Pe parcursul derulării concursului, nu se percep taxe de înscriere şi de participare.
Odată cu fişele de înscriere la concurs, elevii vor primi câte o carte din partea Asociaţiei Corint – Pro Lectura. Cei care se vor evidenţia prin originalitatea şi calitatea deosebită a lucrărilor vor fi premiaţi cu pachete de cărţi. În cadrul unui judeţ, şcoala care are cel mai mare număr de elevi participanţi la concurs va primi donaţii şi/sau sponsorizări în cărţi pentru dotarea bibliotecii şcolare. De asemenea, eseurile câştigătoare vor fi publicate într-un volum colectiv la Editura Corint.


Activităţile de premiere şi situaţia desfăşurării concursului vor fi popularizate pe site-ul Asociaţiei: www.edituracorint.ro/prolectura.

Proiect susţinut de:
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
Editura Corint
Editura Corint Junior

Parteneri media:
Observatorul Cultural
Radio România Cultural
VIP
Telegraf Constanţa
Radio 3 Net 'Florian Pittiş'

Despre GRUPUL EDITORIAL CORINT

Grupul Editorial Corint a luat fiinta in 2004, prin reunirea sub o singura sigla a editurilor Corint, Leda, Runa si Corint Junior. Aflate in al doilea deceniu de activitate in domeniul cartii, editurile componente ofera cititorilor peste 400 de titluri anual, in domenii de o mare diversitate: de la manuale scolare la dictionare, atlase si tratate, lucrari de medicina, istorie, geografie, geopolitică, IT, carte pentru copii si tineret etc.

GRUPUL EDITORIAL CORINT
Str. Mihai Eminescu nr. 54 A,
Sector 1, Bucureşti
Tel.: 021 319 47 97; 021 319 47 99
www.edituracorint.ro; www.corintjunior.ro; www.ledabooks.ro
Evelina Bidea
PR Manager
Tel.: 0758 053 417

evelina.bidea@edituracorint.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/grupul-editorial-corint1/asociatia-corint-pro-lectura-lanseaza-proiectul-concurs-o-carte-pentru-fiecare-elev