ENZO sau ARTA DE A PILOTA PE PLOAIE la Editura LEDA

BUCURESTI - 4 februarie 2009

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Editura LEDA, imprint al Grupului Editorial Corint, anunţă apariţia romanului ENZO sau ARTA DE A PILOTA PE PLOAIE de GARTH STEIN.
O poveste emoţionantă, dar şi amuzantă, despre familie, dragoste, loialitate şi speranţă, despre minunile şi absurdităţile vieţii umane, percepută prin ochii – şi nasul – unui câine.


ENZO sau ARTA DE A PILOTA PE PLOAIE la Editura LEDA

Bestseller New York Times
Roman publicat în 27 de ţări

„O carte care merită pusă alături de Pescăruşul Jonathan Livingston a lui Richard Bach, de Alchimistul lui Paulo Coelho şi de Viaţa lui Pi a lui Yann Martel.” The Portland Oregonian

Enzo este diferit de alţi câini: un filosof cu un suflet aproape uman, a învăţat o mulţime de lucruri stând toată ziua în faţa televizorului sau ascultând cu atenţie cuvintele stăpânului său, Denny Swift, pilot de curse în devenire. A înţeles că viaţa, la fel ca şi cursele de maşini, nu înseamnă numai viteză. Folosind tehnicile necesare pe pista de curse, poţi pilota cu succes printre toate problemele existenţei. Şi, pentru că a învăţat cum poţi să devii o persoană plină de compasiune şi de succes, Enzo aşteaptă cu nerăbdare următoarea viaţă, când este convins că se va întoarce pe pământ ca om.

Traducere din limba engleză de Doina Doru
Format: 13x20 cm
Preţ: 39,90 lei
368 pagini
COLECŢIA: LOVE & LIFE

Vizualizează filmul de prezentare a cărţii: http://www.ledabooks.ro/products.asp?prod=313&cat=54&hierarchy=0

Garth Stein a studiat arta cinematografică la Columbia University School of the Arts şi a lucrat ca producător şi regizor de filme documentare, cu care a câştigat numeroase premii. Enzo sau arta de a pilota pe ploaie este cea de-a treia carte a lui Stein, după Raven Stole the Moon (1998) şi How Ewan Broke His Head and Other Secrets (2005), care a primit The Pacific Northwest Booksellers Association Award.

Despre GRUPUL EDITORIAL CORINT

Grupul Editorial Corint a luat fiinţă în 2004, prin reunirea sub o singură siglă a editurilor Corint, Leda, Runa şi Corint Junior. Aflate în al doilea deceniu de activitate în domeniul cărţii, editurile componente oferă cititorilor peste 400 de titluri anual, în domenii de o mare diversitate: de la manuale şcolare la dicţionare, atlase şi tratate, lucrări de medicină, istorie, geografie, geopolitică, IT, carte pentru copii şi tineret etc.


Roxana Petrescu
PR Manager
Editura LEDA
GRUPUL EDITORIAL CORINT
021.319.88.22
roxana.petrescu@edituracorint.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/grupul-editorial-corint1/enzo-sau-arta-de-a-pilota-pe-ploaie-la-editura-leda