RAWI HAGE IN ROMANIA (9 – 13 IUNIE 2010)

BUCURESTI - 14 mai 2010

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Eveniment cultural prilejuit de lansarea romanului Gândacul,
în traducerea Irinei Vainovski-Mihai

Pentru lansarea versiunii în limba română a romanului Gândacul, Editura LEDA organizează o serie de activităţi promoţionale, principala atracţie fiind vizita autorului la Bucureşti.

Cu participarea Ambasadei Canadei la Bucureşti, au fost programate următoarele evenimente care se vor bucura de prezenţa scriitorului :

• Librăria Cărtureşti Verona, joi, 10 iunie, ora. 18.00 – Lectură bilingvă din romanul Gândacul, întâlnire şi discuţii cu cititorii, sesiune de autografe.

• Târgul de carte Bookfest, pavilionul 15, standul Grupului Editorial Corint, sâmbătă, 12 iunie, ora 12.00 – Lansarea romanului Gândacul, urmată de sesiune de autografe

Editura LEDA a început publicarea operei autorului Rawi Hage în 2009, cu romanul său de debut, Jocul lui De Niro, câştigător al prestigiosului IMPAC Dublin Literary Award. Atât pentru a oferi publicului din România ocazia de a cunoaşte scrierile lui Rawi Hage, dar şi pentru a face mai vizibilă pe piaţa românească literatura canadiană contemporană, Editura LEDA a programat publicarea în iunie 2010 a celui de-al doilea roman al scriitorului, Gândacul, în traducerea Irinei Vainovski-Mihai.

În egală măsură apreciat de critica literară, cât şi de publicul larg, Gândacul a câştigat Paragraphe Hugh McLennan Prize pentru ficţiune oferit de Uniunea Scriitorilor din Québec, precum şi premiul Grand Prix du Livre de Montréal în 2008. Romanul a fost nominalizat la prestigioase distincţii literare, precum Scotiabank Giller Prize, Governor General's Literary Award, premiul Rogers Writers’ Trust Fiction. A fost totodată selecţionat în Globe and Mail Top 100 Books of the Year în 2008 şi nominalizat la premiul Dublin IMPAC Literary Award în 2010.

Plasată în decorul comunităţii de imigranţi din Montréal, acţiunea romanului se desfăşoară pe parcursul unei luni de iarnă deosebit de aspre. Un hoţ autodeclarat, cu o tentativă de sinucidere ratată, este salvat împotriva voinţei sale şi obligat să frecventeze şedinţe de terapie la cabinetul unei analiste bine intenţionate, dar naive. Astfel se declanşează întreaga poveste, purtându-ne din trecutul violent al copilăriei antieroului petrecute într-o ţară sfâşiată de război, într-un prezent cu un peisaj dominat de cafenele de imigranţi îmbâcsite de fum, în care fiecare are câte o poveste de spus. Pe străzile îngheţate din Montréal, hoţul supravieţuieşte la limită, imaginându-şi că este un gândac ce invadează vieţile localnicilor privilegiaţi şi nepăsători din jurul său.
.
Scrisă într-un remarcabil stil cinematografic, Gândacul a consolidat statutul lui Hage ca una dintre cele mai interesante şi puternice voci tinere ale ficţiunii canadiene contemporane. Numele său reprezintă o achiziţie de valoare pentru portofoliul Editurii Leda, care a publicat deja autori canadieni consacraţi, precum Margaret Atwood, Nancy Huston, Anne Hébert, Anne Michaels şi alţii.

Traducere de Irina Vainovski-Mihai
Format:13x20 cm


RAWI HAGE s-a născut în 1964 la Beirut, unde a trăit timp de nouă ani experienţa războiului civil. A imigrat în Statele Unite în 1982, a urmat cursurile Institutului de Fotografie din New York, iar după zece ani s-a mutat în Canada, unde a studiat artele plastice la Colegiul Dawson şi la Universitatea Concordia din Montreal.
Este un scriitor laureat al multor premii, artist fotograf, curator şi comentator politic. Scrierile sale au apărut în publicaţii precum Maclean’s, Fuse, Mizna, Jouvert, The Toronto Review, Montreal Serai si Al-Jadid. Creaţiile lui fotografice au fost expuse în galerii şi muzee din întreaga lume. Romanul de debut, Jocul lui De Niro (2006), este câştigător al unor premii extrem de prestigioase: International IMPAC Dublin Literary Award, Paragraphe Hugh MacLennan Prize for Fiction, McAuslan First Book Prize, Prix des Libraires de Québec şi a fost deopotrivă nominalizat la Commonwealth Writers’ Prize, Scotiabank Giller Prize, Governor General’s Literary Award şi Rogers Writers’ Trust Fiction Prize. Pentru al doilea roman, Cockroach (2008), a obţinut Paragraphe Hugh MacLennan Prize şi Grand Prix du Livre de Montréal şi a fost nominalizat la Scotiabank Giller Prize şi la Governor General’s Literary Award.


Jocul lui DE NIRO
Roman distins cu International IMPAC Dublin Literary Award 2008

Romanul a mai fost distins cu
• McAUSLAN FIRST BOOK PRIZE
• PARAGRAPHE HUGH MacLENNAN PRIZE FOR FICTION
• PRIX DES LIBRAIRES DU QUÉBEC
şi nominalizat la
• SCOTIABANK GILLER PRIZE
• GOVERNOR GENERAL’S LITERARY AWARD
• ROGERS WRITERS’ TRUST FICTION PRIZE
• COMMONWEALTH WRITERS’ PRIZE

Într-un Beirut sfârtecat de război se leagă şi dezleagă prietenii. Explodează bombe, se năruie case. Se confruntă miliţii rivale. Se face dragoste. Se goneşte dement pe motociclete. Se fură la cazinou şi se joacă ruleta rusească. Se scrie istorie. Se rescriu destine.

Traducere de Irina Vainovski-Mihai
Format:13x20 cm; 256 pagini
Preţ: 39,90 lei


Parteneri: Ambasada Canadei, Uniunea Scriitorilor din Romania, Radio Romania Cultural

Despre GRUPUL EDITORIAL CORINT

Grupul Editorial Corint a luat fiinţă în 2004, prin reunirea sub o singură siglă a editurilor Corint, Leda, Runa şi Corint Junior. Aflate în al doilea deceniu de activitate în domeniul cărţii, editurile componente oferă cititorilor peste 400 de titluri anual, în domenii de o mare diversitate: de la manuale şcolare la dicţionare, atlase şi tratate, lucrări de medicină, istorie, geografie, geopolitică, IT, carte pentru copii şi tineret etc.


Pentru mai multe informaţii şi programări de interviuri cu
autorul canadian Rawi Hage, vă rugăm contactaţi:
Roxana Petrescu
PR Manager

roxana.petrescu@edituracorint.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/grupul-editorial-corint1/rawi-hage-in-romania-9-13-iunie-2010