Seria VAMPIRII SUDULUI - NEW YORK TIMES BESTSELLER

BUCURESTI - 27 februarie 2007

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

„Un amestec spumos de idilă, mister şi fantezie.”
Publishers Weekly

Seria VAMPIRII SUDULUI - NEW YORK TIMES BESTSELLER

Editura Leda, imprint al Grupului Editorial Corint, are plăcerea să anunţe apariţia în luna februarie a acestui an a primelor două cărţi dintr-o serie inedită şi fascinantă: VAMPIRII SUDULUI de Charlaine Harris - MORŢI PÂNĂ LA APUS şi MOARTEA LA DALLAS.

Regizorul filmului Sub Pământ SRL, Alan Ball, adaptează seria VAMPIRII SUDULUI pentru HBO, filmul urmând să aibă premiera în toamna acestui an.


MORŢI PÂNĂ LA APUS de Charlaine Harris
Prima carte din seria VAMPIRII SUDULUI

Romanul ne oferă un amalgam îndrăzneţ de genuri (poliţist, science-fiction, dragoste), o îmbinare de talent şi imaginaţie, umor şi suspans, mister şi erotism.

Charlaine Harris ne surprinde printr-o abordare cu totul originală a lumii întunecate a vampirilor, precum şi a relaţiei acestora cu societatea oamenilor, care reuşeşte, mai mult sau mai puţin, să îi accepte să trăiască alături.

Succesul cărţii se datorează atât stilului inconfundabil al autoarei, cât şi valorii autentice pe care aceasta ştie să o imprime scrisului său.

Format: 10 x 18 cm; copertă mată cu lăcuire selectivă
468 pag.;
Preţ: 28,99 RON


MOARTEA LA DALLAS de Charlaine Harris
A doua carte din seria VAMPIRII SUDULUI

În romanul Moartea la Dallas, eroii scriitoarei Charlaine Harris îşi continuă aventurile începute în primul volumul al seriei, Morţi până la apus. Când un vampir îi cere lui Sookie Stackhouse să-şi folosească talentele telepatice pentru a găsi un alt mort viu dispărut, ea este de acord.
Uşor de spus, dar greu de făcut!

Stilul simplu, captivant şi antrenant face lectura deosebit de plăcută. Jocurile de cuvinte şi engleza colocvială dau savoare textului.
Lumea creată de Charlaine Harris, plină de fiinţe supranaturale (vârcolaci, menade, teriantropi), este fascinantă şi departe de a inspira teamă sau repulsie.

Pentru fanii acestui gen de literatură din lumea întreagă cartea a constituit fără îndoială o apariţie deosebit de plăcută şi a fost apreciată aşa cum merită.

Format: 10 x 18 cm; copertă mată cu lăcuire selectivă
408 pag.;
Preţ: 28,99 RON


“Charlaine Harris are un stil cât se poate de original, bine închegat, erotic şi exotic.” Lynn Hightower

CHARLAINE HARRIS ar trebui să-şi vândă cărţile cu un avertisment pe copertă: „Atenţie, provoacă dependenţă!” Apariţia cărţilor sale, câte una pe an, de fiecare dată în luna mai, este aşteptată cu sufletul la gură de fanii săi din lumea întreagă.

Charlaine Harris s-a născut în delta fluviului Mississippi, iar în prezent trăieşte în sudul statului Arkansas alături de soţul său, cei trei copii, trei câini şi o raţă. Publică romane de peste douăzeci şi cinci de ani.

Are un stil care o face uşor abordabilă, fără ca aceasta să-i scadă însă din valoare. Şi, dacă mai aveaţi nevoie de o confirmare, merită menţionat că peste tot, seria Vampirii Sudului a avut un succes fulminant.

Despre GRUPUL EDITORIAL CORINT

Grupul Editorial Corint a luat fiinţă în 2004, prin reunirea sub o singură siglă a editurilor Corint, Leda, Runa şi Corint Junior. Aflaţi în al doilea deceniu de activitate în domeniul cărţii, oferim cititorilor noştri peste 400 de titluri anual, în domenii de o mare diversitate: de la manuale şcolare la dicţionare, atlase şi tratate, lucrări de medicină, istorie, geografie, geopolitică, IT, carte pentru copii şi tineret etc. Beletristica ocupă un loc important în acest ansamblu editorial, prin colecţiile de literatură străină clasică şi contemporană şi de scriitori români reprezentativi.

Pentru mai multe informaţii vă rugăm contactaţi:
Roxana Petrescu
PR Manager Editura Leda
Mobil: 0751 174 544

roxana.petrescu@edituracorint.ro