De Ziua Mondială a Sănătății, Europharm Distribuţie construiește alături de Habitat for Humanity România
BUCURESTI - 8 aprilie 2010
Comunicat tip General in Social
Europharm Distribuţie în parteneriat cu Habitat for Humanity continuă și în 2010 proiectul de voluntariat “Construim împreună pentru o viaţă sănătoasă”, oferind unei familii din județul Argeș șansa la o viață nouă.
Prima locuință din acest an la care echipa Europharm Distribuţie va lucra sub îndrumarea constructorilor Habitat, este la Oarja, judeţul Argeș. Astăzi și mâine, angajații vor lucra voluntar pe șantierul Habitat din comunitate, împreună cu tânăra familie beneficiară a acestui proiect.
Cei doi soți sunt căsătoriţi de șase ani, au o fiică de patru ani, Larisa şi doi gemeni, Robert şi Răzvan, în vârstă de doi ani. “Doar soțul lucrează, este angajat la un depozit de lângă București pentru care face navetaa zilnic. Locuim la mama, alături de familia fratelui meu, într-o singură cameră unde seara ne înghesuim toți cinci. Nu avem cum să ne mutăm, nici măcar cu chirie, asa ca nici nu îndrăznim să visăm la o casă doar a noastră”, spune Ionela Bădoi.
Europharm și Habitat vor oferi prin acest proiect posibilitatea ca această familie să trăiască mai bine într-o casă simplă și decentă. Voluntarii sărbătoresc pe șantier Ziua Mondială a Sănătății - 7 aprilie, unde vor monta pereții de interior şi tavanele din gips carton, vor termoizola locuința cu vată minerală şi vor chitui rosturile dintre plăcile de gips.
Tot luna aceasta, angajații Europharm Distribuție vor mai lucra pe șantierul Habitat din localitatea Comănești (jud.Bacău). Construcția de locuințe va continua apoi cu șantierele Habitat din Cluj Napoca (Cluj), Oradea şi Beiuş (Bihor) și Vânători (Neamţ) până la finalizarea proiectului care se întinde pe o perioadă de 17 luni.
În anul 2009, 73 de voluntari Europharm Distribuție au ajutat la construcția locuințelor pentru familiile defavorizate din Craiova (Dolj), Rădăuți (Suceava) și Băltești (Prahova). Până la finalul lui 2010 toţi angajaţii Europharm Distribuţie vor contribui pe șantierele Habitat cu aproximativ 6 000 de ore de muncă voluntară. În plus, compania va acoperi costurile de construcţie pentru două dintre locuințele care vor fi ridicate până la toamnă.
Despre Habitat for Humanity Romania
Europharm Distribuţie este unul dintre principalii distribuitori de medicamente cu acoperire naţională şi portofoliu larg de produse.Misiunea Europharm Distribuţie este de a fi intotdeauna un partener etic, flexibil şi de încredere care, prin parteneriatele cu clienţii săi, creşte accesibilitatea pacienţilor la tratamentele necesare.
De asemenea, Europharm Distribuţie, printr-o serie de programe sociale şi ştiinţifice, se implică în viaţa comunităţii, responsabilitea socială având o importanţă majoră în activitatea companiei.
Habitat for Humanity este o asociaţie non-profit dedicată eliminării condiţiilor improprii de locuit şi lipsei de adăpost din întreaga lume. Materialele şi banii provin din donaţii iar munca este făcută cu voluntari. Cei care beneficiază de ajutorul Habitat pentru a avea o locuinţă trebuie să muncească la construcţia casei lor şi a celorlalţi aflaţi în nevoie. Locuinţele Habitat sunt simple, decente şi sănătoase dar mai ales uşor de construit.
Mai mult de 1600 de familii din România au beneficiat pînă acum de sprijinul asociaţiei Habitat for Humanity.
Petruța Păcuraru
coordonator comunicare
0728 979 939
petruta.pacuraru@habitat.ro
www.habitat.ro
petruta.pacuraru@habitat.ro