RADU MUNTEAN REGIZEAZA UN DOCUMENTAR PENTRU HBO

BUCURESTI - 4 mai 2011

Comunicat tip Produse / Servicii in Arta & Entertainment, Educatie / Cultura, Monden / Lifestyle, Media / Publicitate, Social

Regizorul Radu Muntean (Hârtia va fi albastră, Marţi, după Crăciun) a început filmările pentru un documentar de lung-metraj ce urmăreşte poveştile unor deţinuţi care şi-au găsit partenerii de viaţă în timpul executării pedepselor.

Filmările pentru acest nou documentar original HBO, care va fi regizat de Muntean împreună cu scenaristul Alex Baciu, se desfăşoară în principal în închisorile din Rahova, Tulcea, Giurgiu, Craiova, Poarta Albă şi Târgşor şi vor dura până în luna iulie. „Nu vom insista asupra faptelor ce au stat la baza arestării personajelor din film. Intenţia noastră nu e să judecăm, ci să vorbim cu oameni care nu mai au nimic de pierdut şi pentru care dragostea reprezintă poate singura speranţă într-un viitor mai bun.”  

 

Documentarul, care este filmat în HD, are un consultant de specialitate în persoana doamnei Dana Cenuşă de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Director de imagine este Tudor Lucaciu, producător executiv din partea Multimedia Est este Dragoş Vâlcu iar producători HBO Central Europe sunt Carmen Harabagiu, Aurelian Nica şi Andrei Creţulescu.

 

Premiera la HBO România va avea loc în decembrie 2011.

Despre HBO Romania

HBO, lider pe piata canalelor premium din America, s-a lansat in Europa Centrala in 1991, oferind programe de televiziune premium si canale din segmentul de baza . HBO Romania s-a lansat in 1997 ca primul canal pay-TV din Romania cu subtitrare integrala in limba romana.
HBO aduce cele mai mari succese de piaţă, seriale originale premiate, evenimente in exclusivitate şi cele mai mari vedete în casa ta. Canalul difuzeaza non-stop programe neintrerupte de publicitate.

Cinemax este un canal de filme care difuzeaza filme de top cu actori de exceptie in povesti interesante, filme premiate la festivaluri internationale si evergreen-uri. Cinemax reprezinta optiunea pentru adevaratii cunoscatori de film. Cinemax emite 24 de ore din 24 programe neintrerupte de publicitate.

Sediul HBO Romania se afla in Bucuresti.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/hbo-romania/radu-muntean-regizeaza-un-documentar-pentru-hbo