"Redacţia", o nouă producţie originală din 25 iunie la HBO şi pe HBO GO

BUCURESTI - 25 iunie 2012

Comunicat tip General in Arta & Entertainment, Educatie / Cultura, Media / Publicitate

"Redacţia," un nou serial produs de HBO, va avea premiera astăzi, ora 20:00, la HBO România. Primul episod al serialului este disponibil gratuit şi pe HBO GO.

Redacţia aruncă o privire în culisele programului de ştiri realizat de reţeaua de televiziune fictivă ACN, concentrându-se pe vieţile echipei atât din faţa, cât şi din spatele camerei de filmat.

Creat de Aaron Sorkin (laureat cu Oscar®pentru scenariul filmului The Social Network, producător executiv şi scenarist al serialului multi-premiat cu Emmy®, The West Wing), noul serial HBO, Redacţia, spune povestea unei echipe de ştiri ce porneşte într-o misiune aproape imposibilă, de a face ştiri „aşa cum trebuie”, în ciuda obstacolelor profesionale sau a celor de ordin personal.

Jeff Daniels (nominalizat la Globul de Aur pentru rolurile din The Squid and the Whale, Something Wild şi The Purple Rose of Cairo) este Will McAvoy, prezentatorul de ştiri adulat de telespectatori, iar Emily Mortimer (Hugo, Shutter Island) este MacKenzie McHale, producătorul executiv al emisiunii de ştiri şi fosta iubită a lui Will.

Sam Waterston (Law & Order) e Charlie, şeful secţiei Ştiri, un alcoolic cu principii, John Gallagher Jr. (Margaret) e Jim, producătorul plin de resurse al emisiunii; Alison Pill (In Treatment) e Maggie, fostă voluntară devenită producătoare. Dev Patel (Slumdog Millionaire) e Neal, un tânăr angajat, Olivia Munn (Perfect Couples) e Sloan, analista financiară foarte sexy, iar Jane Fonda (laureată cu Oscar ® pentru rolurile din Klute şi Julia) e Leona Lansing, şefa companiei care deţine ACN-ul.

Acţiunea serialului se desfăşoară în cadrul fictivului canal de televiziune ACN, dar ştirile care sunt expuse în fiecare episod provin din evenimente ce au avut loc în realitate – de la devărsarea de petrol din 2010, la controversa din Arizona legată de emigrare, încheind cu Occupy Wall Street – evenimente luate din ziarele vremii ce oferă serialului autenticitate.

Redacţia revine asupra unor ştiri ce au fost cap de afiş în realitate, doar că, de această dată, sunt transmise de personajele serialului.

Premiera primului sezon, care are 10 episoade, va avea loc astăzi, 25 iunie, de la ora 20:00, numai la HBO. Primul episod este disponibil timp de 4 săptămâni gratuit pe HBO GO, serviciul de video-on-demand lansat de HBO, pentru toţi cei care vor accesa www.hbogo.ro începând de astăzi.

Despre HBO Romania

Despre HBO EUROPE
Home Box Office, cea mai cunoscută reţea de televiziune premium din America, oferă canalele de televiziune premium pentru sistemele analogic, DTH şi pentru platformele MMDS. HBO Europe - deţinut de Home Box Office, Inc. – difuzează în prezent programe de televiziune premium în 15 ţări: Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Polonia, România, Olanda, Bulgaria, Republica Moldova, Slovenia, Croaţia, Serbia, Kosovo, Muntenegru, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina.
În Olanda, HBO Europe oferă canale SD şi HD, HBO On Demand şi HBO GO prin intermediul HBO Olanda, un parteneriat între HBO şi Ziggo BV.
HBO Europe oferă în România patru canale SD de filme de înaltă calitate (HBO, HBO Comedy, Cinemax şi Cinemax2) şi un canal high definition (HBO HD, HBO2 HD, HBO3 HD, HBO Comedy HD, Cinemax HD şi Cinemax2 HD), cât şi un serviciu video on demand, HBO GO.
HBO şi Cinemax şi canalele lor multiplex aduc direct în casele abonaţilor cele mai mari blockbustere, producţii originale premiate, seriale, evenimente în exclusivitate, filme europene şi internaţionale.
Sediul HBO Europe se află în Budapesta, Ungaria.

Pentru informaţii suplimentare:
Ofelia Năstase, email: ofelia.nastase@hbo.ro , tel: 021 307 7777, mobil: 0735 001 790

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/hbo-romania/redacia-o-nou-producie-original-din-25-iunie-la-hbo-i-pe-hbo-go