Jeppesen adopta tehnologia HP de tiparire color la comanda pentru realizarea de manuale, harti si manuale de pilotaj pentru domeniul aeronautic

BUCURESTI - 25 octombrie 2004

Comunicat tip General in IT&C

Sistemul tipografic de viteza mare HP Indigo w3200 eficientizeaza productia aplicatiilor aeronautice cu date variabile.

HP a anuntat ca Jeppesen, cel mai important furnizor de informatii aeronautice din lume, foloseste flexibilitatea neegalata a sistemelor tipografice digitale HP pentru eficientizarea activitatilor sale de tiparire.
Sistemul tipografic digital offset color, de viteza mare, HP Indigo w3200, ofera Jeppesen posibilitatea de a tipari la comanda manualele de aviatie importante si a hartilor care le permit pilotilor sa navigheze in siguranta in spatiul aerian si in apropierea aeroporturilor.
Jeppesen, o companie Boeing, furnizeaza harti navigationale pentru aproximativ 80% din liniile aeriene din lume si un procent similar pentru piata generala de aviatie, care include traficul aerian corporativ si cel in interes personal.
Peste un miliard de harti sunt produse anual la sediul central Jeppesen din Denver, unde au fost instalate in cursul acestui an doua sisteme tipografice HP Indigo w3200, si la sediul companiei din emisfera estica, aflat la Frankfurt in Germania, unde urmeaza a fi instalate inca trei sisteme tipografice HP Indigo w3200.
„Cand am luat prima data in considerare tiparul digital, HP a fost singura companie care putea sa ne ofere calitatea, pretul si viteza de care aveam nevoie. Alte companii puteau sa satisfaca unul sau doua criterii, dar niciuna pe toate trei. HP a fost singura organizatie cu care am vorbit si care ne-a confirmat ca poate sa ne ofere solutia potrivita”, spune Mark Van Tine, presedintele Jeppesen.
De-a lungul timpului, Jeppesen a furnizat principalelor linii aeriene solutii personalizate care sa satisfaca nevoile rutelor aeriene speciale, dar care pot avea preturi prohibitive pentru liniile aeriene mai mici. Sistemul tipografic HP Indigo w3200, proiectat pentru volume mari de tiparire si date variabile, contribuie la restructurarea procesului de tiparire a hartilor prin colationarea secventiala rapida si eficienta si va permite in final Jeppesen sa ofere un grad mai mare de personalizare a continutului, la preturi mai accesibile.
„HP colaboreaza cu clientii sai pentru transformarea activitatilor acestora astfel incat sa poata raspunde cerintelor crescande de solutii de tiparire personalizate”, spune Bill McGlynn, vicepresedinte Digital Publishing Initiative, HP. „Jeppesen este un pionier al serviciilor aeronautice, inca din anii 1930, si, prin incorporarea tehnologiei digitale HP in activitatile sale traditionale de tiparire, devine acum pionier si in demonstrarea avantajelor tiparirii digitale”.
Cu ajutorul sistemului tipografic HP Indigo w3200, cele mai complexe harti si fotografii sunt tiparite rapid, unele dupa altele, eliminand timpul de productie care era folosit de obicei pentru colationare. Diminuarea excesului de hartie asigurata de tipografiile digitale aduce economii suplimentare, contribuind la reducerea suplimentara a costurilor si asigurand o mai mare flexibilitate in activitatile globale de tiparire desfasurate de Jeppesen.
Tehnologia HP de tiparire digitala color, de calitate offset, este de asemenea asteptata sa contribuie la acceptarea si folosirea de catre piloti a serviciului inovator de furnizare si gestionare a informatiilor - Jeppesen Electronic Flight Bag - proiectat pentru a inlocui bagajul greu de manuale de zbor. Pe langa cele cinci sisteme tipografice HP Indigo w3200 deja instalate sau planificate a fi instalate in curand, Jeppesen anticipeaza adaugarea mai multor sisteme tipografice digitale HP, in viitor – o extindere care poate fi atribuita pozitiei de lider a HP pe piata solutiilor inovatoare de tiparire digitala.
„Sistemul tipografic color HP Indigo cu tiparire la comanda ne va permite sa oferim clientilor nostri o gama mai larga de solutii, la o combinatie intre calitate, pret si viteza care se potriveste modelului nostru de afaceri. Pe scurt, ne va permite sa tiparim ceea ce au nevoie clientii nostri, atunci cand au nevoie”, spune Van Tine.
Sistemul tipografic digital cu sapte culori HP Indigo w3200 este unul dintre cele mai rapide sisteme tipografice digitale color offset de pe piata, cu o viteza de tiparire de 8.000 de imagini integral color pe ora (136 de pagini pe minut). Proiectata pentru editurile comerciale de volum mare si aplicatiile direct-mail, HP Indigo w3200 creeaza produse cu impact crescut, care incorporeaza text personalizat si imagini, compuse si tiparite in timp real pe o gama larga de materiale.
Mai multe informatii despre portofoliul HP de solutii digitale de tiparire sunt disponibile www.hp.com/go/indigo. HP ofera de asemenea un serviciu de consultanta care ajuta firmele din intreaga lume sa adopte tehnologii noi, sa foloseasca procese noi si sa isi atinga obiectivele. Inaintea implementarii, specialistii departamentului HP de consultanta viziteaza sediul clientului pentru a evalua infrastructura, tehnologia si fluxul de lucru si a crea un plan individualizat pentru integrarea solutiei HP potrivite.


Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/image-forum/jeppesen-adopta-tehnologia-hp-de-tiparire-color-la-comanda-pentru-realizarea-de-manuale-harti-si-manuale-de-pilotaj-pentru-domeniul-aeronautic