Fanii filmului pot plăti biletele de cinema direct prin telefonul mobil

BUCURESTI - 16 iulie 2012

Comunicat tip Produse / Servicii in Arta & Entertainment, Educatie / Cultura, IT&C, Media / Publicitate, Internet

București, 13 iulie 2012 – Cinemagia.ro, Grand Cinema Digiplex și Vodafone România au lansat, în premieră pentru piața din România, opțiunea de rezervare și plată a biletelor de cinematograf direct prin intermediul telefonului mobil.

Astfel, pentru achiziționarea biletelor electronice, posesorii de telefoane mobile își pot alege filmul dorit și ora de difuzare a acestuia, direct din aplicația gratuită Cinemagia, compatibilă cu sistemele de operare iOS, Android și Symbian, și în curând și cu Windows Phone. Odată selectat filmul, utilizatorii își pot alege locurile în sala de cinema și, ulterior, plăti biletele, direct prin telefon.

Pentru accesul în sălile de cinema din cadrul Grand Cinema Digiplex, utilizatorii nu trebuie decât să scaneze de pe ecranul telefonului mobil codul biletului, primit printr-un SMS generat automat în momentul plății. În cadrul cinematografului există două dispozitive dedicate, care facilitează accesul posesorilor de bilete electronice la film.

Costul biletului, similar cu cel din cinematograf, calculat în Euro la cursul oficial al zilei, va fi dedus din credit, pentru utilizatorii Cartelei Vodafone, respectiv adăugat facturii, la cursul oficial din luna emiterii acesteia, pentru abonații serviciilor Vodafone.

"Odată cu lansarea serviciului de cumpărare a biletelor în aplicație, Cinemagia face pasul către o experiență completă oferită consumatorului de cinema. Plata biletului direct pe factura Vodafone, posibilitatea achiziționării acestuia cu până la 5 minute înainte de începerea filmului și accesul imediat în sala de cinema prin simpla scanare a biletului de pe ecranului telefonului mobil justifică pe deplin efortul depus de Cinemagia alături de Grand Cinema Digiplex și Vodafone", a declarat Alexandru Iosef, Marketing Manager, iMedia.

"Prin susținerea parteneriatului cu Cinemagia, continuăm strategia de a promova aplicațiile relevante pentru utilizatori și de a sprijini, în același timp, comunitatea locală a dezvoltatorilor. Cu noua opțiune de plată a biletului direct din aplicație, utilizatorii nu doar că nu mai sunt nevoiți să facă un drum la cinematograf pentru a achiziționa biletele, dar beneficiază și de avantajele unei plați direct din creditul disponibil, sau prin intermediul facturii Vodafone", a declarat Dragoș Chivu, Director, Data Marketing, Vodafone Romania.

"Ne bucurăm foarte mult de faptul că împreună cu Cinemagia și cu sprijinul Vodafone dezvoltăm acest proiect inovator care se lansează astăzi în România. Pe viitor, vom continua să încurajăm creativitatea și inovația, așa cum am facut și până acum consacrându-ne ca pionieri pe piața de entertainment", a declarat John Younis, Entertainment & Business Unit General Manager, Băneasa Developments.

Despre CineMagia.ro

www.cinemagia.ro este principalul site de film din ".ro". CineMagia.ro este cea mai importantă entitate jurnalistică românească în industria filmului şi ocupă locul 1 în categoria artă/cultură din România. Cinemagia.ro aparține iMedia Plus Group, unul dintre primii editori și dezvoltatori web din România.

Despre Vodafone Romania

Vodafone Romania este o divizie a Vodafone Group Plc.. Vodafone este unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicații mobile din lume, după venituri, cu 404,6 milioane de clienți în întreaga lume, la 31 martie 2012. Vodafone are divizii în 30 de țări de pe cinci continente și peste 40 de rețele partenere în întreaga lume. Pentru mai multe informații, vizitați www.vodafone.com.

Despre Grand Cinema Digiplex

Situat în Zona Comercială Băneasa, Grand Cinema Digiplex este un cinematograf premium, echipat cu tehnologii de ultimă generaţie în materie de proiecţie, sunet şi lumini, care le oferă cinefililor posibilitatea de a alege dintr-o varietate mare de opţiuni. Grand Cinema Digiplex este cel mai mare cinematograf complet digitalizat din ţară, acoperind o suprafaţă totală de 14.000 mp şi oferind peste 2600 de locuri de vizionare. Cele 13 ecrane adaptate pentru suprafeţe largi de proiecţie 3D, unghiurile perfecte de vizibilitate şi locurile ultra-confortabile fac din Grand Cinema Digiplex destinaţia perfectă pentru vizionarea filmelor în cele mai bune condiţii. Accesul se face direct pe la etajul întâi al centrului comercial Băneasa Shopping City. Pentru mai multe informaţii privind programul filmelor şi al tuturor activităţilor din cinematograf, vă rugăm să vizitaţi www.grandcinemadigiplex.ro.

Despre Imedia

Despre iMedia Plus Group

iMedia este unul dintre primii editori si dezvoltatori web din Romania. Constant imbunatatim spatii web si continuam promovarea de noi solutii. Luptam pentru titlul de cel mai inovator publisher online din Romania.

Cu o echipa formata din 50 de oameni, dar in continua crestere, cu experienta vasta in domeniul web, fiecare membru al echipei lucreaza asiduu pentru ca site-urile companiei sa se mentina in fruntea clasamentului.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/imedia/fanii-filmului-pot-plti-biletele-de-cinema-direct-prin-telefonul-mobil