Ziua Mondială a Refugiatului

BUCURESTI - 18 iunie 2009

Comunicat tip General in Politic

Ziua Mondială a Refugiatului a început să fie sărbătorită în fiecare an pe 20 iunie, odată cu adoptarea de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a Rezoluţiei 55/76, din 4 decembrie 2000.

Tema Zilei Mondiale a Refugiatului în acest an este “Oameni şi probleme reale”. Scopul este reflectarea realitaţii în care trăiesc milioane de persoane dezrădăcinate, aşteptând o soluţie şi ducând lipsa unor elemente esenţiale vieţii: apă potabilă, mâncare, condiţii sanitare, adăpost, îngrijiri medicale şi protecţie împotriva violenţei şi a abuzurilor.

Cu această ocazie, Oficiul Român pentru Imigrări, alături de Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), au deosebita plăcere de a vă invita pentru a sărbători împreună în cadrul următoarelor evenimente ce marchează Ziua Mondială a Refugiatului:

19 iunie
10:00 – Stadionul Dinamo, Bucureşti – desfăşurarea unor competiţii sportive între echipe compuse din refugiaţi şi personalul Oficiului Român pentru Imigrări.

12:00 – Muzeul Satului Bănăţean, aflat pe Str. Aleea CFR nr. 1, Timişoara - Spectacol oferit de ansamblurile reunite ale Banatului, momente pregătite de copiii refugiaţi (cu sprijinul Salvaţi Copiii). Refugiaţi din Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă vor fi, de asemenea, prezenţi la eveniment.

20 iunie
10:00 - 19:00 – Parcul Herăstrău (intrarea Arcul de Triumf) – Expoziţie fotografică tematică privind aspecte din viaţa persoanelor refugiate din ţara de origine, desene ale copiilor refugiaţi, obiecte tradiţionale realizate de refugiaţii din România.

Refugiaţii sunt printre cele mai vulnerabile persoane din lume. Să fim alături de ei pe 20 iunie, Ziua Mondială a Refugiatului.








Despre Inaltul Comisariat ONU pentru Refugiati

Conform raportului „Global Trends” publicat recent de către UNHCR, la momentul actual există 42 de milioane de victime ale conflictelor şi persecuţiei la nivel mondial, dintre care 16 milioane sunt refugiaţi şi solicitanţi de azil, iar 26 de milioane sunt persoane deplasate intern, dezrădăcinate în propria ţară.

În România, din 1991 până în mai 2009, au fost înregistraţi 16.535 de solicitanţi de azil, dintre care 3.011 au primit o formă de protecţie. De la începutul acestui an, la Oficiul Român pentru Imigrări au fost înregistrate un număr de 352 de cereri de azil, dintre acestea 44 fiind aprobate. Cei mai mulţi solicitanţi provin din Afganistan (53 de cereri), Pakistan (39 de cereri) şi Turcia (34 de cereri).
1. Oficiul Român pentru Imigrări: Ermina MIHAI, Ofiţer Relaţii Publice, 0740973382, 021-4100042, ori.@mai.gov.ro

2. Reprezentanţa UNHCR în România: Claudia LIUŢE, PI Assistant, 021-2109061, 0733106691, liute@unhcr.org

liute@unhcr.org

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/inaltul-comisariat-onu-pentru-refugiati/ziua-mondiala-a-refugiatului