Simulator pentru determinarea parametrilor optimi ai containerelor de transport pentru animalele acvatice.

BUCURESTI - 18 octombrie 2010

Comunicat tip General in Stiinta / Cercetare

ICPE-Cercetari Avansate este un institut national ce desfasoara activitati de traditie, recunoscute in domeniul ingineriei electrice. Detinand o importanta baza stiintifica in domeniu, INCDIE ICPE–CA ocupa o pozitie nationala semnificativa, situandu-se printre cele mai active si performante unitati de cercetare. Acest fapt a fost certificat si prin Premiul de excelenta pentru cea mai eficienta promovare a rezultatelor cercetarii, decernat de catre ANCS in octombrie 2008.
INCDIE ICPE-CA promoveaza si intreprinde cercetarea aplicativa in context national si international in domeniul ingineriei electrice (materiale, electrotehnologii, surse noi de energie, vibratii si echilibrari dinamice, compatibilitate electromagnetica etc.), spre folosul societatilor comerciale, private si publice, in beneficiul general al intregii societati.
Dezvoltand inovatia tehnologica pentru beneficiari, ICPE-CA creste competitivitatea acestora atat in Romania, cat si in Europa.

Simulator pentru determinarea parametrilor optimi ai containerelor de transport pentru animalele acvatice.

Având în vedere că un factor esenţial pentru sănătatea şi bunăstarea mediului acvatic în timpul transportului este reprezentat de calitatea apei, mai exact de cantitatea de oxigen dizolvat, de temperatura şi pH-ul apei şi de densitatea optimă a animalelor transportate, ICPE-CA a venit în întâmpinarea acestor cerinţe, realizând Simulatorul pentru determinarea parametrilor optimi ai containerelor de transport pentru animale acvatice.
Astfel, ICPE-CA a dezvoltat în cadrul unui proiect Nucleu o instalaţie de determinare a parametrilor optimi ai containerelor de transport animale acvatice, în special peşti vii, destinată corelării dintre densitatea şi cantitatea de material biologic, nivelul de aerare al apei, volumul containerului de transport şi caracteristicile aeratorului. Această instalaţie simulează un container de transport peşti vii, fiind dotată cu aparatura de măsură şi control necesară determinării următorilor parametri: oxigen dizolvat, temperatură, debit şi presiune de aer.
Aerarea apei este asigurată de un nou tip de generator de bule, realizat prin microprelucrare mecanică pe centru cu comandă numerică, constând dintr-o placă circulară cu orificii echidistante, care elimină deficienţele privind aerarea containerelor de transport clasice, echipate cu ţevi cu orificii. Alternativele clasice prezintă deseori o funcţionare defectuoasă, datorită alimentării cu aer printr-un capăt al ţevii şi nedimensionării sistemului de aerare în ceea ce priveşte variaţia presiunii de-a lungul dispozitivului.
Concepţia inovativă a generatorului de bule prezintă avantajul că maximizează transferul de oxigen prin utilizarea optimă a suprafeţei de lucru şi reduce consumul de energie necesar asigurării condiţiilor de aerare pentru transportul peştilor vii.
Instalaţia rezultată permite dimensionarea containerelor de transport animale acvatice, respectiv a sistemului de aerare pentru diferite efective şi densităţi de material biologic, aflate în diferite stadii de dezvoltare, care necesită condiţii de viaţă adaptate speciei.
Trebuie menţionat faptul că abordările institutului din perspectiva protecţiei mediului şi a ecosistemelor acvatice se înscriu cerinţelor politicii la nivel european, cât şi ghidurilor pentru transportul animalelor vii şi nu în ultimul rând, manualelor elaborate de către instituţiile internaţionale de profil.
Pentru rezultatele inovative obţinute în cadrul proiectului, cercetătorii din cadrul ICPE-CA au depus cerere pentru obţinerea brevetului de invenţie, iar în viitorul apropiat se intenţionează omologarea instalaţiei.

Despre INCDIE ICPE-CA

Ceea ce caracterizeaza astazi INCDIE ICPE-CA este atentia acordata cercetarii fundamentale si aplicative si dezvoltarii, cu un accent special pus pe cercetarea si caracterizarea de materiale, motorul dezvoltarii durabile a societatii.
Tehnologiile si serviciile oferite de ICPE-CA sunt tehnologii de realizare a materialelor electrotehnice rezultate din procesul de cercetare, asistenta tehnica si transfer tehnologic al rezultatelor cercetarii, recuperarea deseurilor metalice fin granulate, conceptia de sisteme complexe de protectie anticoroziva activa, solutii tehnice in optimizarea energetica in domeniul tehnologiilor electrochimice, studii de agresivitate coroziva a solului, studii experimentale asupra proprietaţilor materialelor la temperaturi extreme, studii asupra aplicatiilor medicale si industriale ale utilizarii temperaturilor joase, obtinerea si caracterizarea unor materiale noi, masuratori de compatiblitate electro si bioelectromagnetica, evaluarea comportării termice a produselor şi materialelor, laborator de analiza si certificare a materialelor, incercari pentru micro si nanoelectromecanica, procesare sisteme microelectromecanice, certificarea sistemului de management integrat calitate-mediu, si nu in ultimul rand, consultante, expertize in asigurarea protectiei proprietatii industriale prin brevete, marci, desene si modele industriale.


Gabriela Iosif
Consilier Relatii Publice ICPE-CA
Splaiul Unirii 313, sector 3, Bucuresti
office@icpe-ca.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/incdie-icpe-ca/simulator-pentru-determinarea-parametrilor-optimi-ai-containerelor-de-transport-pentru-animalele-acvatice-