Hands-on Science, instruire prin experiment

BUCURESTI - 16 octombrie 2007

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

La doar o luna de la inceperea unui nou an scolar, elevii clasei a IV-a A, de la Scoala nr. 307, din Bucuresti, au si cules primii lauri ai interesului lor pentru cunoastere. Cu prilejul participarii la cea de-a treia editie a « Targului de Idei », hands_on_science@moisil.ro, organizat la Liceul Grigore Moisil, in data de 13 octombrie, a.c., cu sprijinul Retelei Educationale Hands-on Science Romania, Center for Science Education and Training, Institutul National pentru Fizica Laserilor Plasmei si Radiatiei, Editura ALL, Liceul Grigore Moisil si al companiei Microsoft prin programul Partners in Learning, elevii au impresionat audienta cu informatiile dobandite in cadrul programului « Pamantul pe intelesul celor mici », derulat in anul scolar precedent, in cadrul Muzeului Geologic National.

Hands-on Science, instruire prin experiment

« Targul de Idei » a fost deschis de Ioana Neacsu, Director Liceul Teoretic Grigore Moisil, Mihaela Florescu, Inspector General Adjunct, ISMB, Izabela Bejenariu, Inspector Coordonator IS6, Liviu Lazar, Director la Direcţia de Invatamant Primaria Sector 6, Sanda Foamete, Senior Manager Microsoft Romania si a continuat cu expuneri in plen, pe diverse teme legate de stiinta : “Center for Science Education and Training”- Dr. Dan Sporea, Institutul Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei si Radiaţiei, Romania ; “Measure. Analyze. Learn.” - Gerard Ezcurra, Vernier International, Sarasota, USA ; “Optics and Fotonics” - Stephen Pompea, National Optical Astronomy, Tucson, Arizona, USA; “History of Science and Science Education” – Gerhard W. Pohl, Austrian Chemical Society, Linz, Austria; “Participatory Model of Informal Science Education” - Patairiya Manoj National Council for Science & Technology Communication, New Delhi, India; “Noutati in instrumentatia virtuala” – Conf. Dr. Tom Savu, UPB; “Nova 5000, primul PC portabil dedicat invatamantului si aplicatiilor de laborator” – Petru Epure, Fourier, Israel

La acest eveniment au participat aproape 50 de proiecte, sustinute in trei sectiuni de catre echipe de elevi si profesori din scoli, licee si chiar gradinite, din Bucuresti si din tara. Totodata, evenimentul s-a bucurat de prezenta internationala din partea reprezentantilor organizatorilor si sponsorilor.
Cele trei sectiuni ale acestei editii a Targului de idei (Science Fair) privind experimentele de Stiinte: « Experimente clasice utilizate in studiul Stiintelor Naturale », « Experimente virtuale si aplicatii web pentru studiul Stiintelor Naturale », « Experimente cu achizitie de semnale si software dezvoltat pentru studiul Stiintelor Naturale », au fost apreciate de un juriu format din nume de referinta ale vietii stiintifice nationale si internationale. Alaturi de reprezentatii romani, Dr. Dan Sporea, Center for Science Education and Training; Dr. Adelina Sporea, INFLPR, Magurele; Prof. Anca Ileana, Prof. Liviu Blanariu, Prof. Elena Voiculescu, Prof. Adina Breaz, Prof. Rozalia Ionescu, Prof. Delia Prisacaru, de la Liceul Teoretic Grigore Moisil, si Prof. Daniela Blanariu, oameni de stiinta din Grecia, Turcia, Croatia, Ucraina, Portugalia, SUA, Germania, Austria, Marea Britanie si India au apreciat lucrarile elevilor pasionati de stiinta si cunoastere.

Elevii clasei a IVa A, impreuna cu institutorul lor, Emilia Cirstocea au impartasit tuturor celor interesati de soarta planetei Pamant informatiile dobandite in timpul orelor de curs petrecute la Muzeul Geologic National, sub indrumarea Prof. Dr. S. Iamandei si Prof. Dr. D. Grigore. Elevii Ana Hampu, Marius Duval, Beatrice Breazu, Florin Froimovici, Bianca Angheli, Ana Chis, Arina Banu si Marius Motoi au vorbit despre Pamant, pe intelesul celor mici, starnind insa si admiratia si aprecierea celor mari. Ei au reprezentat cu succes Scoala 307 din Capitala si au adus, in acelasi timp, o multumire concreta dascalilor lor care i-au directionat spre calea instruirii prin experiment, obtinand astfel Premiul Special al juriului, la sectiunea a, « Experimente clasice utilizate in studiul Stiintelor Naturale »
“Nu am vazut niciodata atatia oameni destepti la un loc! », a spus unul dintre elevii clasei a IV-a A, condusa de institutorul Emilia Cirstocea. De mentionat ca acesti copii fac parte si din Organizatia « Cercetasii Romaniei », spre care au fost calauziti tot de institutorul care ii educa zi de zi.
“Ce-a de-a treia editie a Science Fair-ului pe teme privind experimentele dedicate stiintelor naturale a adus alaturi elevi din licee, scoli generale si chiar gradinite, care impreuna cu profesorii lor au demonstrat calitatea educatiei stiintifice care se desfasoara in Romania. Juriul format din profesori romani si personalitati ale vietii stiintifice internationale au acordat un numar de 23 de premii oferite cu generozitate de catre Microsoft Romania, Editura All si Center for Science Education and Training”, afirma Mihaela Garabet, unul dintre organizatorii evenimentului.
Lucrarile realizate de profesorii participanti au fost selectionate de organizatorii evenimentului (prof. Mihaela Garabet, ing. Ion Neacsu) si publicate pe un CD, realizat de Editura ALL.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/inside-brand-srl/hands-on-science-instruire-prin-experiment