Exerciţii pentru stimularea voluntarilor

In cadrul primei  întâlniri de proiect, desfăşurată la Lichfield, Anglia, s-au stabilit  orarul activităţilor şi obiectivele generale ale fiecărei întâlniri ; toţi participanţii au împărtăşit pentru început idei despre ceea ce reprezintă voluntariatul în ţara lor, Anglia şi Spania păreau ţările cu cea mai veche tradiţie în acest domeniu. A fost evident şi prilejul prezentării activităţilor desfăşurate de asociaţiile noastre de-a lungul timpului şi s-a stabilit ca fiecare ţară să aplice vreme de 2-3 luni un chestionar despre voluntariat, chestionar întocmit după un model din Australia, urmând ca la întâlnirea din Spania să discutăm datele obţinute şi să facem o statistică a informaţiilor adunate „de pe teren”. In afară de discuţiile dintre partenerii de proiect s-au desfăşurat şi întâlniri foarte interesante, de pildă cea cu  dl. Gratton Mulcrow care ne-a vorbit despre necesitatea calificării voluntarilor în Europa. Emoţionantă şi desosebită a fost vizita la National Memorial Arboretum- un spaţiu al comemorării, îngrijit de către voluntari.

Cea de-a doua întâlnire i-a reunit pe participanți la Madrid, unde în sediul modern al Comisiei Europene, au discutat despre rezutatele chestionarului aplicat de către parteneri; rezultatele chestionarului din România (253 de respondenţi de diferite vârste şi profesii) a relevat informaţii interesante, dintre acestea menţionăm: 60 % dintre cei chestionaţi au considerat că se simt utili în comunitatea lor atunci când participă la acţiuni de voluntariat, 49% dintre ei au răspuns că voluntariatul le dă o înţelegere mai bună asupra vieţii, 68% au răspuns că se implică în astfel de acţiuni pentru că astfel pot face lumea să fie mai bună, iar 68% dintre ei consideră ca acţiunile de voluntariat nu fac decât să răspundă câtorva dintre nevoile sociale. "Am observat cu bucurie că, cel puţin respondenţii noştri au o percepţie bună asupra noţiunii de voluntar, având în vedere că acest concept a avut mult de suferit, inclusiv după Revoluţia din decembrie, când era asociat încă cu detestata „muncă patriotică”. afirmă Nora Negreanu, profesor de limba şi literatura română la Scoala Gimnazială Specială pentru Deficienţi de Vedere, Bucureşti.

"In ceea ce priveşte rezultatele colegilor noştri, ele nu au fost cu mult diferite de cele obţinute în România şi am concluzionat, că în fond, oricât de îndepărtaţi am fi, din punct de vedere geografic, percepţia asupra voluntariatului, dar mai ales asupra nevoii implicării sociale, nu diferă. Turcia a reuşit să chestioneze numărul cel mai mare de oameni - aproximativ 800 de persoane, din diferite zone, nu numai din Ankara. Merită menţionată vizita de la Centrul de voluntariat din cadrul primăriei din Madrid, în care persoane care doresc să devină voluntari sunt informaţi şi formaţi să poată fi eficienţi.

Extrem de caldă a fost şi întâlnirea de la Universitatea Francisco de Vitoria cu studenţii voluntari care desfăşoară activităţi de voluntariat în special în America de Sud. Ne-au vorbit despre includerea orelor de voluntariat în curriculum obligatoriu al universităţi, ore în care studenţii înţeleg ce este voluntariatul, îşi descoperă  eventual această vocaţie urmând să aleagă o specializare  de tip masterat în domeniul asistenţei sociale. Tinerii erau entuziaşti, cu experienţe menite să-i dezvolte din toate punctele de vedere.

Desigur zilele însorite de la Madrid au rupt monotonia zilelor reci, cu zăpadă târzie de la Bucureşti, ne-am întors însă  cu doinţa de a continua munca în cadrul acestui proiect. Urma să ne revedem la Bucureşti!

Deosebitul câştig al acestui proiect, a fost după părerea mea, implicarea elevilor cu deficienţă de vedere în activităţi de weekend deosebit de interesante, ghidate de voluntari sufletişti dintre care aş menţiona aici pe  dl.Mihai Ripan, actor, care a făcut pe tot parcursul anului 2012-2013, împreună cu elevi de gimnaziu, ore de improvizaţie teatrală la Scoala pentru Deficienţi de Vedere din Bucureşti. De asemenea părinţi ai elevilor au devenit mai activi şi ne-au ajutat să-i însoţim pe elevi în diferite vizite sau la activităţi recreative.

Intâlnirea de la Bucureşti, din iunie 2012, a fost foarte fructuoasă; ARVAR a organizat un program în care au fost invitaţi să vorbească Anca Năstase ( de la Asociaţia Pro Vobis), Elena Ioniţă (Asociaţia Maria ), Andrei Avram(voluntarul anului 2011- de la Cercetaşii României). Partenerii au făcut şi o vizită la Scoala pentru Deficienţi de Vedere unde au cunoscut elevii, s-au familiarizat cu activităţile din şcoală,specifice deficienţei de vedere, au discutat cu profesorii care îşi pun întreaga pricepere în educarea elevilor.

Intalnirea din Ankara, a adus în prim plan realizarea unor exerciţii-demonstraţii, jocuri  care stimulează participarea voluntarilor sau care îi  animă  în timpul întâlnirilor din cadrul activităţilor de implicare socială . Remarcabil a fost discursul profesorului doctor Emrah Akbas  din cadrul catedrei de Sociologie a Universităţii Hacepette,  despre drepturile copilului, societatea civilă etc.

Dintre exerciţiile propuse, aş descrie numai unul, un joc asemănător lui „Nu te supăra, frate!” care se poate  juca  în mai mulţi, există o tablă de joc împărţită în mai multe căsuţe,  cu zaruri  şi mai multe figuri diferite care aparţin jucătorilor. Fiecare jucător răspunde la întrebările inscripţionate pe cartonaşe; câştigă cel care ajunge primul la destinaţie. Am jucat acest joc şi la şcoală cu elevii şi între noi, profesorii; a fost o experienţă foarte amuzantă şi din care am învăţat să ne cunoaştem şi să interacţionăm altfel decât în mod obişnuit. 

În Lituania, la Kaunas, al doilea oraş ca mărime după Vilnius, pe o vreme mai puţin favorabilă, a urmat a patra întâlnire de proiect.

Arūnas Bėkšta împreună cu Vilija Lukousiuniene, care se ocupă de educaţia adulţilor făcând parte dintr-o asociaţie de profil, ne-au propus un atelier intitulat:”Casa voluntarilor”, am fost împărţiţi în 3 grupe care au avut ca misiune construirea acestei „case” ; la început echipele trebuiau să hotărască asupra materialului din care vor construi fundaţia, apoi zidurile, câte uşi şi câte ferestre va avea această casă. După stabilirea planului, am purces la drum. La final cu toţii am dedus că fiecare persoană construieşte o echipă şi participă diferit, că putem trăi anumite experienţe descoperindu-le pe diferite căi şi mai ales, că întotdeauna avem ce învăţa unul  de la celălalt", relatează Nora Negreanu.