Fir’mituri… de destin. Ia loc la festin!

Conform definitiei de dictionar, firimitura este o bucatica foarte mica de paine sau de alt aliment, … bucatica ce cade dintr-o bucata mai mare. In prelungirea acestor explicatii tehnice si abstractizand, puteti sa va asteptati sa vedeti o bucata de teatru din care se desprind mici bucatele de impresii si expresii: oameni, destine, amintiri, emotii, ganduri, vise si multe, multe altele. Aici e diferenta dintre dictionar si viata: intr-o bucata de paine, firimiturile sunt doar mai mici sau mai mari, dar toate la fel, din acelasi material, cu aceeasi textura, pe cand in existentele noastre fiecare firimitura are propria ei consistenta, aroma unica, semnificatie aparte si contribuie in mod vital la intreagul gust al vietii. Pe marea “tava” a meselor si gustarilor care se deruleaza intre nastere si moarte, meniul nu e deloc à la carte, asa ca fiecare firimitura devine esentiala. Iar cand ii lipseste un “i” este cu atat mai mult o experienta vie, degustata, insusita.

            Apropo, nu e cazul sa nu va faceti griji pentru ca apostroful a inghitit cel de-al doilea “i” din cuvantul care e chiar titlu – pe de o parte, au si semnele grafice nevoile lor, pe de alta parte, autorul a considerat, si bine a facut, ca o firimitura etimologica nu poate sta in calea unei tartinute gustoase de limba vorbita, care faramiteaza si ea cuvintele, le mesteca si le amesteca, inventand propiile retete de exprimare, care prin uz devin norma; numai pentru cei lacomi si pentru cei superficiali poate parea mai putin decat o bucatica intreaga. Asta nu va lua cu nimic din savoarea piesei, vor fi destule fir’mituri cat sa rezulte o portie zdravana si savuroasa de teatru, (vezi numele de pe afis!); si asa, al doilea “i”, in afara de faptul ca iti sta in gat cand pronunti cuvantul, pare ca nu ajuta la nimic altceva decat sa vizualizezi mai usor gestul de a faramita. Dar cine are nevoie de atata concretete, n-are nevoie de Fir’mituri. Si, oricum, de asta s-au ocupat cei care ne invita la teatru. Stie mai bine Lia Bugnar, ca ea a scris piesa, ea a “taiat felia” din care ne invita sa ciugulim mici bucatele de placere: “Fir’mituri e o felie de paine cu magiun. Sau o farfurie de galusti cu prune. Sau un cotor de varza. Sau punga pe care te-ai dat vreodata pe derdelus in lipsa de sanie. Sau ata care-ti unea manusile cu un deget ca sa nu le mai pierzi si pe-alea (sper ca n-am fost singura cu manusile unite intre ele de o ata trecuta pe dupa gat). In fine, e o piesa pe care am scris-o la rugamintea unor prieteni actori (care si joaca in ea), in doua zile. Deci ea era acolo demult, astepta doar un prilej sa iasa. Cam asta ar fi cu Fir’mituri (stiu ca lipseste un i, in dictionar e firimituri, dar asa am apucat sa zic din copilarie si nu mai schimb, fiecare avem dreptul la un cuvant usor gresit, pe care l-am auzit noi altfel decat restul lumii). A! N-am spus nimic despre piesa, de fapt. Sunt doar niste fir’mituri care te fac sa razi cu batista in mana. Cam asta e”, spune Lia Bugnar.

"Azi iar ma cheama Otta si e ziua mea. Iar sint maritata cu Mihu (Vlad Ivanov) si am cea mai ciudata aniversare. Intimplarea asta se cheama Fir'mituri si o jucam la Green, de la 8 seara. Mihaela Mihaescu e si ea acolo, nu va zic ce joaca sa nu stric surpriza, va spun doar ca e de o feminitate care pe personaja mea o scoate pur si simplu din minti. Dorina Chiriac (care a si regizat piesa) e o homelessa violonista pe care vrei s-o iei acasa si s-o indopi cu martipan. Piesa am scris-o eu, ca de obicei, nu e lunga, nu e scurta, e intensa ca un circel si are ca efect secundar un zimbet incert pe care spectatorul il poarta pe fata mult dupa ce a plecat din Green, cel putin pina in Piata Amzei, daca nu pina-n Romana. Am auzit ca odata cineva, dupa ce a iesit de la Fir'mituri a zimbit chiar si a doua zi la serviciu", mai "imparte" autorul cateva fir'mituri din bucataria spectacolului.