Literatura ca necesitate - scriitori spanioli în România

BUCURESTI - 19 mai 2015

Comunicat tip General in Arta & Entertainment, Educatie / Cultura

În data de 23 mai 2015, la invitația Institutului Cervantes, va fi prezent la București José María Merino, scriitor si academician spaniol şi, tot atunci, Editura Univers o va avea invitată în România pe Valerie Miles, cercetătoare, editoare, traducătoare și profesoară spaniolă de origine americană, specialistă în literatura de limbă spaniolă.

Ambii scriitori vor participa sâmbătă, 23 mai, ora 12:00, la dezbaterea „Literatura ca necesitate”, moderată de Simona Sora. Evenimentul va avea loc în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest, pe Scena Arena din Pavilionul C1 al complexului Romexpo. Discuția va fi urmată de sesiuni de autografe, ce vor avea loc la standul editurii Univers: B12, pavilion C2.

Dezbaterea îşi are originea în lansarea antologiei "O mie de păduri într-o ghindă" pe care Valerie Miles a realizat-o și pe care Editura Univers o va traduce și publica. Antologia cuprinde texte aparținând unor foarte cunoscuți scriitori de limbă spaniolă, texte pe care aceștia le-au ales, considerându-le reprezentative pentru opera lor. Printre aceștia se numără José María Merino, Mario Vargas Llosa, Enrique Vila-Matas, Javier Marías, Carlos Fuentes, Antonio Muñoz Molina.

Literatura ca necesitate - scriitori spanioli în România

José María Merino s-a născut în Spania în 1941. A colaborat cu UNESCO în proiecte legate de America Hispanică. Este membru în patronatul Fundaţiilor Alexander Puşkin şi Fundación de la Lengua Española, iar în anul 2005 guvernul danez l-a desemnat Ambasador Hans Christian Andersen Ambassador. Este Doctor honoris causa al Universităţii din León, a primit Premiul Castilla y León pentru Litere şi este membrul al Academiei Regale Spaniole, având şi funcţia de vicesecretar al Academiei. Este de asemenea trezorierul Asociaţiei Academiilor de Limba Spaniolă (ASALE). Scrie poezii, romane, eseuri și proză scurtă. Printre volumele sale nu numără Cumpleaños lejos de casa / Aniversarea zilei de naştere departe de casă, Novela de Andrés Choz / Romanul lui Andrés Choz (Premiu pentru Roman şi Povestiri), La orilla oscura / Ţărmul întunecat, Días imaginarios/Zile imaginare (Premiul NH/Mario Vargas Llosa pentru povestiri), El río del Edén / Râul din Eden (Premiul Naţional pentru proză). Cel mai recent roman al lui José María Merino este Historia Verdadera de Jasón y los Argonautas (2014), iar volumul de eseuri cel mai recent poartă numele de Ficción perpetua (2014). Este de asemenea autor al mai multor antologii de legende tradiţionale spaniole şi de povestiri contemporane în limba spaniolă.

Valerie Miles are o bogată activitate editorială: este membru fondator al revistei Granta en español și al New York Review of Books en español, fondator al Duomo Ediciones, Gruppo editorale Mauri Spagnol din Barcelona și a lucrat ca editor la Debolsillo, Randomhouse, Grupo Planeta: Emecé Editores și Alfaguara, Grupo Santillana. La ediţia din 2013 a Târgului de Carte de la Buenos Aires a fost votată printre „Cei mai influenţi profesionişti  în domeniul editorial“.

Antologia O mie de păduri într-o ghindă. Mari scriitori de limbă spaniolă aleg paginile preferate din opera lor  de Valerie Miles este inspirata (după cum însăși editoarea mărturisește) de o antologie realizată în 1942 de Whit Burnett, care cuprindea selecții din textele unor celebri scriitori americani ca William Faulkner, Pearl Buck, Sinclair Lewis, Ernest Hemingway, Willa Cather, Theodore Dreiser, Wallace Stevens, John Dos Passos, si, este,  în cuvintele ei, „un periplu prin câţiva dintre cei mai celebri scriitori ai limbii în a doua jumătate a secolului al XX-lea”. Cei 28 de scriitori care au răspuns invitației nu doar că și-au ales fragmentele preferate, dar și-au deconspirat influențele și pasiunile literare și au vorbit despre dificultatea de a-și analiza propria operă. Astfel că alături de selecțiile literare stau poveștile din spatele acestora. Povești care s-au petrecut fie în casele unora dintre scriitori, fie în cafenelele sau bistro-urile Madridului; în fața unei cafele, a unei cupe de șampanie sau a mai multor pahare de tequila. Însă cum spațiul editorial a fost limitat, multe dintre acestea au rămas nespuse. De aceea, cred că o întâlnire cu Valerie Miles va fi prilejul împărtășirii unor experiențe inedite legate de unii dintre cei mai importanți scriitori ai literaturii spaniole din ultimul secol.

Titlul antologiei publicate de Editura Univers e inspirat de o idee a lui Emerson, iar explicația referitoare la intenția alcătuirii ei este mai mult decât incitantă: „Ca să smulg rodul ghindei, obsesia care impulsionează un scriitor, să aflu ce consideră el sau ea mai reprezentativ din această obsesie, în liniştea camerei lor de lucru. Ca să ascult vocile particulare şi să fixez imaginile într-o realitate din experienţa mea secretă, să mă plimb printre simbolurile de care se îngrijesc cu atenţie, ca să fiu un copil solitar crescând în Peru, un tânăr la Madrid, a cărui amantă moare în pat înainte de săvârşirea coitului, un pictor în Tahiti inspirându-se dintr-o noapte vijelioasă sau o mamă care alege puterea în locul dragostei pentru viitorul fiului ei într-o lume de făpturi magice. Poate că, trăind aceste experienţe secrete, se poate descoperi printre copaci vreo hartă tăinuită a pădurii”.

 

Participarea lui Valerie Miles la acest proiect este posibilă datorită Programului pentru Internaționalizarea Culturii Spaniole (PICE), prin proiectul de Mobilitate susținut de Acción Cultural Española (AC/E), care mijlocește  instituțiilor culturale, publice sau private, din străinătate schimburi de experiență în care sunt implicați artiști, specialiști sau creatori spanioli. Detalii aici: www.accioncultural.es.

Participarea scriitorului și academicianului spaniol José María Merino este posibilă datorită sprijinului Instituto Cervantes din București, instituție culturală spaniolă a cărei activitate de  promovare și predare a limbii spaniole și a limbilor co-oficiale, precum și de difuzare a culturii spaniole și hispano-americane se desfășoară în România din anul 1995 (bucarest.cervantes.es/ro).

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/institutul-cervantes-bucuresti/literatura-ca-necesitate-scriitori-spanioli-in-romania