CONFERINŢA DE PRESĂ „Noua conducere a INA prezintă direcţiile de acţiune pentru viitor”

BUCURESTI - 7 octombrie 2005

Comunicat tip General in Administratie Publica

Institutul Naţional de Administraţie (INA) a organizat joi, 6 octombrie 2005, conferinţa de presă cu tema “Noua conducere a INA prezintă direcţiile de acţiune pentru viitor”.

La eveniment au participat: domnul Adrian Bădilă - Director General al INA şi domnul Cristian Bitea - Director General Adjunct al INA.

În cadrul conferinţei, noua conducere a INA s-a prezentat şi a descris direcţiile de acţiune pentru viitor, pornind de la realizările actuale ale Institutului, în contextul dinamic al formării continue în administraţia publică.

Managementul INA a subliniat că va respecta principiile unei conduceri transparente, în acord cu direcţiile actuale de guvernare. De asemenea, creşterea calităţii procesului de formare prin folosirea unor metode specifice, bazate pe implicarea activă a participanţilor, va fi unul dintre obiectivele Strategiei de dezvoltare instituţională a INA, ce urmează a fi definitivată în cursul lunii octombrie.

Directorul General, Adrian Bădilă, a precizat că INA va depăşi statutul de agent constatator şi îşi va asuma rolul de factor de decizie pe piaţa formării, prin respectarea standardelor de calitate şi evaluarea continuă a gradului de satisfacţie a “clienţilor”. Prin acţiunile sale, care vizează educaţia adulţilor, prin metode şi tehnici specifice şi moderne, INA va sprijini reforma administraţiei publice. Directorul General al INA a subliniat ideea că instituţia pe care o reprezintă nu deţine monopolul pe piaţa formării, întrucât nu este singurul furnizor de training. În România, cererea de formare este mai mare decât oferta şi, ca urmare, INA susţine ideea de complementaritate şi deschidere către ceilalţi furnizori de training, către sectorul de afaceri şi organizaţii neguvernamentale. Totodată, INA va fi un centru de diseminare a activităţilor în cadrul reţelei de parteneri care vizează formarea continuă.

Directorul General Adjunct, Cristian Bitea, a subliniat importanţa dezvoltării relaţiilor externe şi a cooperării cu şcolile de administraţie publică din spaţiul Uniunii Europene şi nu numai. INA se va axa pe trecerea de la formarea specializată de masă la formarea aplicată, destinată unor grupuri ţintă precise, cum sunt înalţii funcţionari publici sau funcţionarilor publici debutanţi.



Despre INSTITUTUL NATIONAL DE ADMINISTRATIE

INSTITUTUL NAŢIONAL DE ADMINISTRAŢIE este o şcoală practică dedicată formării profesionale de excelenţă pentru funcţia publică, care asigură aplicarea Strategiei Guvernului privind gestionarea unitară a procesului de formare continuă. Institutul funcţionează în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi are în coordonarea sa o reţea de opt Centre Regionale de Formare Continuă pentru Administraţie Publică Locală, situate în: Bucureşti, Calărăşi, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Sibiu, Timişoara.
INSTITUTUL NATIONAL DE ADMINISTATIE

STR. EFORIE NR. 5, SECTOR 5, BUCURESTI

TEL/ FAX: 021 314 50 56
inainf@ina.gov.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/institutul-national-de-administratie/conferinta-de-presa-noua-conducere-a-ina-prezinta-directiile-de-actiune-pentru-viitor