Cit valoreaza suferinta? - dezbatere IRIR

BUCURESTI - 20 septembrie 2010

Comunicat tip General in Politic

Institutul Român de Istorie Recentă (IRIR) organizează dezbaterea intitulată „Politici retributive în România postcomunistă. Trebuie despăgubiţi foştii deţinuţi politici?”. Dezbaterea va avea loc miercuri, 22 septembrie, ora 10.00, la Jockey Club (str. Episcopiei nr. 9, langa Ateneu). Moderatorul dezbaterii va fi profesorul Adrian Cioroianu.

Parlamentul României a adoptat Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 care acordă dreptul la despăgubiri materiale pentru prejudiciile morale suferite prin condamnare sau prin măsuri administrative foştilor deţinuţi politici, precum şi urmaşilor acestora. De curând, Guvernul a limitat printr-o Ordonanţă de Urgenţă (OUG nr. 62/2010) cuantumul despăgubirilor şi a adus modificări textului de lege.

Măsurile reparatorii acordate de instanţe în ultimul an au ocupat uneori prima pagină a ziarelor, mai ales datorită cuantumului despăgubirilor (de la câteva mii la sute de mii de euro). Reglementarea unei posibilităţi speciale de reparare a prejudiciului moral produs ca efect al hotărârii de condamnare cu caracter politic este o dezbatere importantă şi pentru numeroase state din Europa. Ţările care au trecut prin totalitarism au ales să acorde sau să nu legifereze, să limiteze sau nu conferirea de despăgubiri.

Dezbaterea organizată de IRIR îşi propune să ofere răspunsuri la următoarele întrebări: trebuie despăgubiţi foştii deţinuţi politici? se poate cuantifica suferinţa? care trebuie sa fie valoarea despăgubirilor? trebuie să beneficieze şi urmaşii de asemenea despăgubiri? până unde merge responsabilitatea juridică a unui stat? cine plăteşte pentru aceste despăgubiri? etc. În pregătirea dezbaterii, IRIR a solicitat luări de poziţie din partea a 20 de instituţii publice, asociaţii profesionale, institute de cercetare şi ONG-uri.

Rolul acestei dezbateri este de a pune împreună reprezentanţii instituţiilor statului şi pe cei ai unor organizaţii ale societăţii civile. La discuţia asupra rolului şi importanţei acestor măsuri retributive au fost invitaţi să participe inclusiv reprezentanţii organizaţiilor şi asociaţiilor care se ocupă de reabilitarea foştilor deţinuţi politici, de apărarea drepturilor omului şi de aplicarea legii, precum şi cei ai asociaţiilor profesionale ale magistraţilor.

Despre Institutul Roman de Istorie Recenta

Dezbaterea este organizată în parteneriat cu Institutul pentru Liberă Iniţiativă, Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România şi Fundaţia Horia Rusu. Intrarea este gratuită, iar reprezentanţii mass-media au acces liber pe toată durata evenimentului.
Liviu Tofan, director IRIR:
Email: liviu.tofan@irir.ro
Mobil: 0747 539 936
Birou: 031 105 9533

liviu.tofan@irir.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/institutul-roman-de-istorie-recenta/cit-valoreaza-suferinta-dezbatere-irir