Înscrierile pentru Milan Junior Camp continuă până pe 19 iunie

BUCURESTI - 1 iunie 2009

Comunicat tip General in Sport

Bucureşti, 01 iunie 2009. Aproape 500 de copii s-au înscris deja , ce va avea loc între 29 iunie – 3 iulie, pe stadionul FC Sportul Studenţesc din complexul Regie, Bucureşti. Termenul limită pentru înscrierea în acest program gratuit de pregătire sportivă, este 19 iunie 2009. Milan Junior Camp este deschis tuturor băieţilor între 7 şi 14 ani, care vor să petreacă o saptămână din vacanţa de vară sub îndrumarea antrenorilor de la centrul de juniori AC Milan. La finalul programului de antrenamente 2 copii vor avea ocazia să meargă la Milano pe San Siro în cadrul unui eveniment alături de alţi copii din peste 30 de ţări.

Pentru înscrieri şi alte detalii privind Milan Junior Camp puteţi accesa microsite-ul dedicat www.intesasanpaolobank.ro/mjc sau apela telefonul gratuit 0800 800 888. De asemenea, vă puteţi adresa oricărei unităţi Intesa Sanpaolo Bank, partenerul şi sponsorul principal al acestui eveniment.

„Colaborarea dintre grupul Intesa Sanpaolo şi AC Milan este una de succes de peste 20 de ani. Ne bucurăm să putem aduce experienţa şi visul de a purta culorile celui mai titrat club de fotbal din lume cât mai aproape de copiii români. Nu ştiu dacă se va descoperi acum un viitor star AC Milan, dar cu siguranţă va fi o experienţă unică pentru toţi copiii care vor intra în acest program” a declarat Riccardo Parasporo, Director General Adjunct Intesa Sanpaolo Bank.

„Unul dintre cele mai puternice cluburi din lume îşi face oficial intrarea pe piaţa românească prin proiectul Milan Junior Camp, la care FC Sportul Studenţesc, cel mai puternic centru de copii şi juniori din ţară, este partener oficial. Avem convingerea că Milan Junior Camp va fi un eveniment unic pentru România şi sperăm să devină o tradiţie. Invităm cât mai mulţi copiii să intre în această aventură şi în cursa pentru San Siro!”, a declarat Cristian Gheorghe Director Executiv al clubului FC Sportul Studenţesc

Primii câştigători ai materialelor promoţionale AC Milan sunt Chira Cristian Octavian (Dej) şi Banu Paulian (Ploieşti), care au avut şansa să fie al 100-lea, respectiv al 200-lea înscrişi în proiect. Aceştia au câştigat câte o minge originală AC Milan. Toţi participanţii la Milan Junior Camp vor beneficia gratuit de un kit complet de echipament sportiv în culorile AC Milan (2 tricouri, 2 şorturi, 2 perechi de şosete şi un rucsac).

Despre Intesa Sanpaolo Bank


Milan Junior Camp
Este un proiect oficial marca AC Milan care a debutat în 1997 şi care este conceput ca un program special de pregatire sportivă timp de o săptamână. Anul trecut Milan Junior Camp a avut loc în 124 de locaţii diferite din 29 de ţări şi a implicat peste 13.500 de copiii, 250 săptămâni de training şi peste 300 de antrenori. În 2009 în cadrul proiectului Milan Junior Camp se vor antrena 15.000 de copii, în peste 160 de locaţii diferite din 37 de ţări.

Pentru detalii suplimentare, persoană de contact:

Valentin Petcu
PR Manager
Intesa Sanpaolo Bank

Tel: + 40 21 40 53 646 (nr. direct)
Mobil: + 40 723 361 812
E-mail: valentin.petcu@intesasanpaolo.ro
www.intesasanpaolobank.ro
valentin.petcu@intesasanpaolo.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/intesa-sanpaolo-bank/inscrierile-pentru-milan-junior-camp-continua-pana-pe-19-iunie