Invent Media este prezenta acum si pe Internet

BUCURESTI - 3 aprilie 2006

Comunicat tip General in Media / Publicitate

Invent Media, companie ce promovează publicitatea în lift, a lansat astăzi, 3 aprilie 2006, website-ul oficial – www.inventmedia.ro.

Având o structură intuitivă şi conţinutul adaptat nevoii de informare a vizitatorilor, www.inventmedia.ro oferă detalii semnificative despre conceptul promovat de Invent Media – publicitatea în lift – şi despre avantajele utilizării acestuia în promovarea companiilor şi a diverselor produse şi / sau servicii ale acestora.

Invent Media este prezenta acum si pe Internet

“Invent Media îşi propune să valorifice la maximum un mediu neconvenţional – liftul”, a declarat Eduard Petrescu, Managing Director Invent Media. Acesta a continuat: “Suntem convinşi că este nevoie de o astfel de oportunitate de promovare pentru companii, mai ales dacă luăm în considerare faptul că publicitatea în lift oferă siguranţa că mesajul ajunge la publicul ţintă vizat. Acest lucru este posibil datorită faptului că sunt cunoscute detalii despre costurile implicate de deţinerea unui apartament în zonele centrale, în care noi avem închiriate lifturile. În plus, mergem mai departe şi oferim, la cerere, clienţilor nostri şi servicii de creaţie special concepute pentru lift.”

Liftul este un mediu ce poate fi utilizat cu succes de companii datorită impactului pe care mesajul transmis îl are asupra publicului ţintă, impact generat atât de timpul prelungit de expunere în faţa mesajului cât şi de intimitatea pe care o oferă mediul. Astfel, toţi cei care vor merge cu liftul – de dimineaţă la plecare şi seara când revin acasă, ori poate chiar de mai multe ori pe zi – vor fi expuşi mesajului care se doreşte a fi transmis. Desigur, nu vor fi excluşi nici vizitatorii locaţiilor respective – ţinând cont de faptul că unele apartamente sunt în fapt sedii ale unor companii de IT, consultanţă, imobiliare, sănătate etc. Se obţine în acest mod un trafic intens ceea ce în final duce la un număr şi mai mare de vizionări ale mesajului companiilor de către public.

Neexistând multe campanii care să ruleze simultan, mesajul contribuie eficient la consolidarea brand-ului precum şi la un nivel înalt de recunoaştere al acestuia.

Invent Media propune în momentul de faţă companiilor interesate serviciul Invent @ Home – publicitate în lifturile din zonele centrale şi rezidenţiale ale Bucureştiului.

Despre Invent Media

Despre Invent Media

Invent Media poate fi definită simplu prin publicitate în lift şi creativitate. Punem la dispoziţia celor interesaţi un spaţiu inedit şi generos pentru publicitate – liftul. Sunt oferite de asemenea şi servicii complete de creaţie pentru diversele campanii pe care clienţii doresc să le desfăşoare în lifturi.
Pentru mai multe informatii,
Cosmin Ene
New Business Director
Invent Media
tel/fax: 0 21 316 9938
cosmin.ene@inventmedia.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/invent-media/invent-media-este-prezenta-acum-si-pe-internet