Proiect URBACT II

BUCURESTI - 21 ianuarie 2010

Comunicat tip General in Administratie Publica

UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCŢII BUCUREŞTI anunţă inceperea proiectului „UrSEnE - Urban Strategies for Energy Efficiency. Steps to sustainability” din cadrul programului URBACT II.

Proiect URBACT II

URBACT este un program european care facilitează schimbul de informaţii în vederea promovării dezvoltării urbane durabile.
URBACT susţine oraşele în dezvoltarea de soluţii pragmatice, noi şi durabile, care îmbină într-o
Pe 24 ianuarie 2009, comitetul de monitorizare URBACT a aprobat, pentru a intra in faza de dezvoltare, numai 2 proiecte din categoria „Working Group”, unul dintre ele fiind UrSEnE.

Principalul scop al proiectului este de a construi un cadru profesional de colaborare eficientă între municipalităţi şi universităţi în scopul de a întocmi şi implementa planuri locale de eficienţă energetică.

Proiectul se desfăşoară pe o perioadă de patru luni, începând cu luna noiembrie 2009. Echipa de realizare este alcatuită din municipalitatea Cesena (Italia), Primăria sectorului 2 Bucureşti (România), Universitatea Jonkoping (Suedia) sub coordonarea Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti (România).

Despre IUDR

UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCŢII BUCUREŞTI este o universitate tehnică prestigioasa care formeaza specialisti cu pregătire superioară în domeniile inginerie civilă, ingineria
instalatiilor, inginerie mecanică/masini si utilaje pentru constructii, ingineria mediului,
inginerie geodezică, inginerie si management si ingineria sistemelor. Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti are sediul în Bucureşti, Bd. Lacul Tei, nr. 124, sector 2, Tel 021.242 1208, Fax 021.242 0781.
Director de proiect,
Conferentiar universitar dr. ing. Oana Luca

oana_luca@yahoo.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/iudr/proiect-urbact-ii