Liceeni din 13 tari propun solutii pentru cresterea angajabilitatii tinerilor

BUCURESTI - 14 mai 2014

Comunicat tip General in Afaceri, Educatie / Cultura, HR

Live site

72 de elevi din 13 tari au participat saptamana trecuta la competitia europeana Global Enterprise Challenge, parte a programului european Global Enterprise Project, dezvoltat de Junior Achievement – Young Enterprise Europe (JA-YE) si de European Round Table of Industrialists (ERT).
“Ce solutii ati oferi pentru a imbunatati sansele de a obtine un job si auto-angajarea in randul tinerilor la o scara globala?”

Cei 10 elevi romani participanti la Global Enterprise Challenge 2014

Cei 10 elevi romani participanti la Global Enterprise Challenge 2014

Cei 72 de elevi europeni au avut la dispozitie 24 de ore pentru a gasi solutii fezabile la tema de lucru, cu sprijinul consultantilor din companiile partenere: Astra Zeneca, Deutsche Telekom, GDF Suez, Heineken, Kone, Nokia, Philips, REPSOL, SAP, Shell, SIEMENS, Solvay, Smurfit Kappa Group, Sonae, Telefónica, Total si Vodafone.

Aceasta competitie face parte dintr-un program educational implementat in scoli din 11 tari inca din 2011 si cuprinde activitati despre globalizare si antreprenoriat derulate la clasa cu participarea consultantilor voluntari din companii, un quiz online despre globalizare si competitia la nivel national. In Romania, programul a fost implementat in acest an scolar de Junior Achievement Romania in 22 de licee.

ERT si JA-YE Europe s-au reunit pentru a realiza acest proiect cu scopul de a ajuta peste 12.000 de tineri cu varsta cuprinsa intre 15 si 18 ani sa fie mai informati despre antreprenoriat, despre modul de functionare al unei companii si despre abilitatile care le sunt necesare pentru a face trecerea de la educatie la un loc de munca. Peste 500 de angajati ai companiilor partenere s-au oferit in calitate de consultanti voluntari sa lucreze cu elevii si profesorii lor activitatile din program la clasa.

Elevii participanti sunt de parere, printre alte lucruri, ca sistemul de invatamant a evoluat prea putin in comparatie cu abilitatile necesare pe piata de munca globala, care este orientata catre tehnologie si se afla intr-o continua schimbare. Ei au reflectat asupra importantei construirii unei interactiuni intre scoala si mediul de business, incercand sa identifice modalitati in care invatamantul sa fie mai orientat catre antreprenoriat, si au contribuit cu solutii pentru a promova o atitudine pro-activa in randul tinerilor, cu privire la cautarea si crearea de locuri de munca, ajutandu-i sa identifice oportunitati in domeniul stiintei si tehnologiei

In cadrul finalei europene a competitiei care a avut loc la Madrid, elevii au lucrat in echipe multiculturale si au prezentat propunerile in fata juriului international in limba engleza. Este important de mentionat si rolul consultantilor voluntari din peste 15 companii de top care i-au asistat pe tineri in timpul pregatirii planului de afaceri pe care l-au prezentat in fata juriului.

Romania s-a prezentat la aceasta finala cu 10 elevi de la 7 licee din Bucuresti: Colegiul National Bilingv George Cosbuc, Colegiul National Gheorghe Lazar, Colegiul National Gheorghe Sincai, Colegiul National Ion Creanga, Colegiul National Mihai Viteazul, Colegiul National Spiru Haret, Liceul Teoretic Dante Alighieri.

Solutia castigatoare, denumita „Jocul european”, consta intr-un un joc de simulare care le ofera elevilor oportunitatea de a pasi in lumea antreprenoriatului, confruntandu-se cu situatii reale, un model „castig-castig” in care elevii invata, iar companiile rezolva probleme de zi cu zi printr-o perspectiva noua. Juriul, format din directori executivi ai unor intreprinderi internationale, a considerat aceasta idee interesanta si inovatoare, si a apreciat strategia internationala si viziunea pe termen lung.

„Acest proiect are un impact social imens. Tinerii sunt cei care sunt afectati in cea mai mare masura de criza economica din prezent, iar proiecte educationale ca acesta au fost create pentru a-i directiona pe tineri spre comunitatea de afaceri si spre locurile de munca inainte ca ei sa isi finalizeze educatia.”, a declarat Caroline Jenner, CEO al JA - YE Europe.

Rosa García, Presedinte si CEO al Siemens Spania - presedintele juriului GEP a declarat: „La Siemens, suntem foarte mandri ca avem posibilitatea de a-i ajuta pe tineri sa-si dezvolte talentul, sa-si utilizeze abilitatile intr-un mediu global si sa le oferim unora dintre ei ocazia de a descoperi provocarile profesionale cu care vor trebui sa se confrunte pe viitor, in cariera. Acest lucru a fost posibil multumita colaborarii noastre indelungate cu Junior Achievement. Avem nevoie de profesionisti mai instruiti si trebuie sa promovam spiritul antreprenorial in randul elevilor de la o varsta cat mai frageda, pentru a spori competitivitatea afacerilor si economiei.” 

Din echipa castigatoare a facut parte si un elev roman de la Colegiul National Mihai Viteazul, Matei Cretu:

„Mi-a placut ca pe parcursul GEP erai extrem de motivat sa reusesti si sa dovedesti de ce esti in stare. Acest concurs reuseste sa iti dezvolte soft skills-urile, contribuind atat la dezvoltarea ta personala, cat si la cea profesionala. Dupa castigarea lui, pot spune ca sunt din ce in ce mai atras de lumea antreprenoriatului, intrucat mi-a aratat ce inseamna sa fii antreprenor.”

Joao Paulo da Silva, General Manager al SAP in Spania si Portugalia si membru al juriului, a conchis: „Acest eveniment dovedeste ca elevii europeni au abilitatile necesare, capacitatea de a inova si energia de a face fata unor noi provocari si de a descoperi oportunitati. O atitudine antreprenoriala este esentiala pentru dezvoltarea economiei si pentru crearea de locuri de munca, deoarece 80% dintre acestea sunt create de IMM-uri.”

Despre JA-YE Europe

JA-YE Europe (www.ja-ye.org) este cea mai mare organizatie din Europa care ofera programe de educatie antreprenoriala, la care au participat 3.2 milioane de elevi in 39 de tari in 2013. Prin finantare din partea companiilor, institutiilor, fundatiilor si persoanelor fizice, JA-YE aduce sectorul public si cel privat impreuna, pentru a le oferi elevilor si studentilor din primii ani de facultate experiente care sa le dezvolte abilitatile, cunostintele si perspectiva de care vor avea nevoie pentru a avea succes intr-o economie globala. Programul JA-YE Compania este recunoscut de Directoratul General pentru Intreprinderi al Comisiei Europene ca fiind „o buna practica in educatia antreprenoriala”. JA-YE Europa este Centrul Operational Regional European al JA Worldwide ®.

Despre European Round Table of Industrialists (ERT)

European Round Table of Industrialists (ERT) este un forum de peste 50 de lideri industriali europeni care au scopul de a promova competitivitatea si dezvoltarea economiei europene. Membrii ERT sunt presedinti si directori generali ai unor mari companii multinationale de origine europeana, dintr-o gama larga de sectoare industriale si tehnologice. ERT se bazeaza pe angajamentul si implicarea personala a membrilor sai. Companiile membre ERT se gasesc peste tot in Europa, avand o cifra de afaceri cumulata de peste 1.300 de miliarde de euro, sustinand in jur de 6.8 milioane de locuri de munca in regiune si investind 52 de miliarde de euro in cercetare si dezvoltare.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/junior-achievement-romania/liceeni-din-13-tari-propun-solutii-pentru-cresterea-angajabilitatii-tinerilor