PRIMII PASI IN AFACERI PENTRU LICEENI CU INITIATIVA ANTREPRENORIALA PRIN PROIECTUL ”DE LA FIRMA DE EXERCITIU LA FIRMA REALA”

Slatina - 9 noiembrie 2015

Comunicat tip General in Afaceri, Educatie / Cultura, ONG, CSR

Peste 220 de liceeni, profesori, profesionisti din mediul de afaceri si antreprenori din judetele Bucuresti, Ilfov, Olt si Valcea au participat pe 5 si 6 noiembrie la Innovation Day Slatina, un eveniment educational dedicat antreprenoriatului pentru tineri, parte a proiectului ”De la Firma de Exercitiu la Firma Reala. Prin antreprenoriat aduci valoare si locuri de munca in comunitatea ta”, implementat de Junior Achievement Romania si cofinantat din Fondul Social European, prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investeste in Oameni!

PRIMII PASI IN AFACERI PENTRU LICEENI CU INITIATIVA ANTREPRENORIALA PRIN PROIECTUL ”DE LA FIRMA DE EXERCITIU LA FIRMA REALA”

In plus, pe 4 noiembrie, 211 elevi au participat la Atelierele antreprenoriale organizate in 3 licee din Slatina (Colegiul Economic Petre S. Aurelian, Liceul Tehnologic Alexe Marin, Colegiul Tehnic Metalurgic), in cadrul carora au invatat cum se pun bazele unei afaceri si cum sa identifice oportunitati reale de afaceri in comunitatea lor. Tinerii au generat 45 de idei de afaceri dintre cele mai diverse, de la cafenea pe roti, spatiu de agrement pe raul Olt, folosirea panourilor solare pentru alimentarea alternativa a masinilor la solutii pentru digitalizarea manualelor sau colectarea si selectarea deseurilor in mediul rural, pentru care au primit feedback din partea unor antreprenori locali si a echipei JA. Cele mai bune idei au fost premiate si tinerilor li s-a oferit sansa de a se inscrie, prin profesorii lor, la programul JA Compania Junior, care sustine trecerea de la ideea de afacere la realitatea unui business.

In cadrul evenimentului Innovation Day din Slatina, 14 echipe de liceeni si-au prezentat la standuri, in cadrul unui targ, produsele si serviciile, interactionand cu profesionisti din mediul de afaceri si promovandu-si obiectele de activitate ale firmelor de exercitiu infiintate – de la organizare de evenimente, comert alimentar sau de produse cosmetice, comert electronic, servicii de curatenie, la aplicatie pentru invatarea unui instrument muzical sau website cu resurse informationale. Tinerii si-au prezentat ideile de afaceri in fata membrilor juriului (profesionisti si antreprenori locali), care au jucat rolul unor potentiali clienti sau investitori, au primit consultanta si feedback si au castigat finantari pentru dezvoltarea viitoare a afacerilor lor, in valoare totala de 16.800 lei.

Astfel, ei au obtinut o validare a ideilor lor si increderea ca prin implementarea reala pot genera schimbari pozitive in comunitate si pot crea valoare adaugata:

”Acest proiect reprezinta o oportunitate de dezvoltare personala unica, pentru ca m-a ajutat pe mine si colegele mele sa invatam mai multe lucruri despre lumea afacerilor si sa cunoastem oameni deosebiti, cu experienta, care ne-au impartasit din secretele succesului lor. Concursul ne-a pus fata in fata cu viata reala si ne-a determinat sa lasam deoparte teoria si sa facem fata laturii practice, sa ne asumam responsabilitati si sa ne pregatim pentru a deveni viitori intreprinzatori.”, ne-a impartasit Beatrice Cuca, eleva a Liceului Constantin Brancoveanu din Horezu.

In cadrul Innovation Day, pe langa targul de firme de exercitiu au avut loc si alte activitati dedicate educatiei antreprenoriale, atat pentru profesori, cat si pentru elevi:

- Innovation Camp – eveniment de orientare profesionala, in cadrul caruia 65 de liceeni au fost provocati sa propuna pe o tema data ad-hoc, lucrand in echipe, solutii viabile si creative prin care sa creeze locuri de munca pornind de un studiu de caz care avea in centru problema somajului.

- trainingul pe tema ”Metode learning by doing in educatia antreprenoriala” la care au participat 37 de cadre didactice din invatamantul liceal:

”A fost pentru prima data cand participam la un astfel de eveniment educational si suntem foarte bucurosi si incantati de ocazia oferita, pentru ca astfel de activitati sunt foarte utile pentru copii si ii ajuta in dezvoltarea lor personala si profesionala. De asemenea, de la sesiunea de pregatire organizata pentru profesori am plecat cu foarte multe informatii noi, idei si metode, pe care cu siguranta le voi aplica la clasa si in lucrul cu elevii care fac parte din cele doua firme de exercitiu pe care le coordonez.”, a declarat doamna profesoara Ramona Bizu, Colegiul Petre S. Aurelian, Slatina

Nota pentru editori

Despre Innovation Day

Evenimentul Innovation Day face parte din proiectul ”De la Firma de Exercitiu la Firma Reala. Prin antreprenoriat aduci valoare si locuri de munca in comunitatea ta”. Scopul proiectului este dezvoltarea firmelor de exercitiu in 20 de licee din Bucuresti si SE Olteniei, cu implementarea unui format modern de practica antreprenoriala sau de shadowing la antreprenori locali, care sa sprijine elevii sa-si transforme firmele de exercitiu in companii pilot reale. Un obiectiv central este dezvoltarea aptitudinilor de munca si a abilitatilor antreprenoriale pentru 700 de liceeni prin instrumente de tipul „firma de exercitiu” si activitati ”learning by doing”, si prin parteneriat cu comunitatea de afaceri locala si nationala.Proiectul este implementat de Junior Achievement Romania, in parteneriat cu Liceul Constantin Brancoveanu (Horezu), Scoala Superioara Comerciala Nicoale Kretzulescu (Bucuresti), Liceul Tehnologic Mircea Vulcanescu (Bucuresti), Liceul Teoretic Alexandru Ioan Cuza (Bucuresti) si Colegiul Economic Petre S. Aurelian (Slatina). Proiectul este cofinantat din Fondul Social European, prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investeste in Oameni!

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/junior-achievement-romania/primii-pasi-in-afaceri-pentru-liceeni-cu-initiativa-antreprenoriala-prin-proiectul-de-la-firma-de-exercitiu-la-firma-reala