Kaspersky Lab România monitorizează site-urile din trafic.ro

BUCURESTI - 14 ianuarie 2010

Comunicat tip General in IT&C

Kaspersky Lab România şi trafic.ro anunţă încheierea unui parteneriat pentru monitorizarea site-urilor româneşti, identificarea paginilor infectate şi alertarea rapidă în cazul incidentelor de securitate.

Kaspersky Lab foloseşte sistemul de scanare PatroKLes, proiectat şi utilizat din 2006 până în prezent, pentru determinarea paginilor web care au fost ţinte ale infractorilor cibernetici sau vehicule de infectare pentru utilizatorii de Internet. La momentul actual, PatroKLes scanează peste 210.000 de site-uri româneşti, în 2009 atingându-se un record de 1 din 150 de pagini web infectate.
„Numărul de site-uri infectate a cunoscut în ultimul an o creştere impresionantă, ajungând la o rată de infectare de peste 150 de ori mai mare faţă de anul 2006”, spune Costin Raiu, Chief Security Expert Kaspersky Lab. „În parteneriat cu trafic.ro, proprietarii site-urilor româneşti înscrise în clasament vor fi notificaţi în momentul în care acestea se infectează, pentru a putea înlătura pericolul imediat. Prin iniţierea acestei colaborări, vom acorda o prioritate mai mare la scanare paginilor web înscrise în trafic.ro”, completează Raiu.
„trafic.ro a susţinut constant dezvoltarea Internetului românesc, iar parteneriatul cu Karpersky Lab vine în spijinul clienţilor noştri, a utilizatorilor acestora şi a mediului online, în general” spune Ionuţ Tudor, Project Manager trafic.ro. „Acest parteneriat nu va fi singular: vom continua să fim alături de clienţi cu soluţii pentru problemele cu care se confruntă. Un exemplu este platforma de comunicare integrată în trafic.ro ce va permite interacţiunea proprietarilor de site-uri şi a specialiştilor pentru a găsi în comunitate răspunsuri la probleme diverse, de la cum trebuie optimizat un site în motoarele de căutare, până la soluţii de programare, design sau hosting”, adaugă Ionuţ Tudor.
Toate cele peste 45.000 de site-uri din trafic.ro vor beneficia de monitorizarea Kaspersky Lab, iar primele 1000 de site-uri din clasament, altfel spus, cele cu risc crescut de a fi infectate dat fiind numărul mai mare de utilizatori, vor fi alertate cu prioritate de către echipa trafic.ro la indicaţiile Kaspersky Lab.
Parteneriatul Kaspersky Lab - trafic.ro a fost anunţat la festivitatea de premiere pentru cele mai bune proiecte de web development înscrise în concursul API.trafic.ro, lansat în octombrie 2009. La evenimentul ce a avut loc aseară la Orange Concept Store au fost prezenţi peste 50 de specialişti web, concurenţi, bloggeri şi jurnalişti din domeniu. Câştigătorii au fost premiaţi de trafic.ro, Okazii.ro şi Găzduire, iar Kaspersky Lab a oferit tuturor participanţilor la concurs o licenţă de Internet Security.

Despre Kaspersky Lab Romania

Despre Kaspersky Lab
Kaspersky Lab produce şi distribuie unele dintre cele mai populare sisteme de securitate pentru
PC, care protejează utilizatorul de viruşi, spyware, crimeware, hacker-i, phishing şi spam. Produsele Kaspersky deţin o rată superioară de detecţie, având cel mai rapid timp de răspuns din industria de securitate pentru utilizatori privaţi, SMB, reţele de mari dimensiuni şi sisteme de lucru mobile. Tehnologia dezvoltată de Kaspersky este utilizată la nivel mondial în produsele şi serviciile furnizorilor de top ai soluţiilor de securitate de pe piaţa IT.
Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaspersky.ro, iar pentru ultimele ştiri legate de malware, consultaţi www.viruslist.com

Despre trafic.ro
trafic.ro este primul serviciu de monitorizare şi analiză în timp real a audienţei web din Romania ce permite compararea performanţei a peste 45.000 de site-uri din online-ul românesc. trafic.ro este un proiect Netbridge Services lansat în septembrie 2000. Pentru informaţii sau propuneri, accesaţi www.trafic.ro, http://blog.trafic.ro/ sau http://twitter.com/traficro.

Andrei Savu
Premium Communication
e-mail: andrei.savu@premiumpr.ro
tel: 0747.303.093

Ionuţ Tecuceanu
Premium Communication
e-mail: ionut.tecuceanu@premiumpr.ro
tel: 0755.060.117

office@kaspersky.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/kaspersky-lab-romania/kaspersky-lab-romania-monitorizeaza-site-urile-din-trafic-ro