Angajatii KeepCalling au fost pentru o zi Spiridusii lui Mos Craciun

Sibiu - 18 decembrie 2013

Comunicat tip General in IT&C, Social, Tehnologie

KeepCalling si angajatii sai se transforma in Mos Craciun pentru copiii cu probleme de auz. Compania a acceptat invitatia “Vrei sa fii unul din spiridusii lui Mos Craciun?”, venita din partea Asociatiei ProCultura Surzilor.

Angajatii KeepCalling au fost pentru o zi Spiridusii lui Mos Craciun

Cu ocazia Craciunului, angajatii KeepCalling din Sibiu au participat la o campanie initiata de Asociatia ProCultura Surzilor . Campania s-a numit “Vrei sa fii unul din spiridusii lui Mos Craciun?” si s-a desfasurat intre 22 noiembrie si 9 decembrie. Aceasta initiativa a venit in sprijinul copiilor cu probleme de auz, care invata in scoli speciale si locuiesc in internat pe perioada scolii inca de la varsta de 6 ani.


In cadrul acestei campanii, fiecare angajat KeepCalling a primit cate o scrisoare scrisa de copii cu varste intre 6 si 14 ani, adresate lui Mos Craciun. Angajatii au redactat cate un raspuns pentru fiecare copil din partea Mosului, iar compania a cumparat cadouri. Pe langa cadourile standard donate din partea companiei, angajatii au suplimentat pachetele cu papusi, masinute sau mingi, incercand sa le ofere copiilor cat mai multe din lucrurile pe care si le-au dorit de Craciun.


Asociatia ProCultura Surzilor ofera anual servicii gratuite unui numar de peste 300 de copii, constand in proiecte educative, distractive, terapeutice, ce au scopul de a-i invata pe copii sa fie autonomi in viata si sa se integreze social . Misiunea asociatiei este sustinerea, promovarea si asigurarea unor servicii educationale suplimentare, in vederea formarii acelor deprinderi de viata care sa le ofere copiilor cu deficiente de auz posibilitatea de a face fata cu succes solicitarilor vietii cotidiene, de a-si castiga existenta intr-o societate concurentiala si nemiloasa, de a-si creste stima de sine si increderea in capacitatile proprii, de a se integra activ in societate.


Donatiile companiei KeepCalling fac parte din politica de responsabilitate sociala a firmei. Unul dintre scopurile companiei la nivel local este de a sustine educatia formala si informala din Romania si organizatiile ce promoveaza orice forma de educatie. “Vrei sa fii unul din spiridusii lui Mos Craciun?” face parte dintr-o lunga serie de actiuni de voluntariat ale companiei KeepCalling.


In iulie 2013, 12 angajati ai companiei s-au alaturat organizatiei Habitat for Humanity si au ajutat la constructia unei case pentru patru familii din Chinteni, judetul Cluj. In mai, echipa KeepCalling a sprijinit 7 alergatori (in numele unei cauze sociale) in Semimaratonul Sibiului, iar in mai 2012 o echipa de 12 angajati a participat in actiunea de colectare a deseurilor menajere “Let's Do It, Romania!”, in zona orasului Sibiu. In acelasi an, KeepCalling a participat la plantarea de puieti de pin sub indrumarea voluntarilor de la Rotaract.


Pe lista colaborarilor caritabile din domeniul educatiei se mai afla si Centrul Diakoniewerk din Sibiu, OvidiuRo, proiectul "Ghiozdanul cu vise" sprijinit de World Vision Romania, si o serie de tineri remarcabili, care au beneficiat de laptopuri donate de companie sau de ajutor financiar pentru sustinerea pregatirii lor sportive.


Contributiile materiale, actiunile de voluntariat ale companiei KeepCalling si ale echipei din Sibiu sunt rezultatul unei puternice politici sociale bazate pe sustinerea educatiei formale si informale, continua grija pentru mediu, dar si pe sprijinirea comunitatilor unde compania detine birouri. De altfel, merita mentionate parteneriatele companiei KeepCalling cu organizatii ca: SMURD, Crucea Rosie sau Wikipedia.

 

Donatiiile companiei sunt dovada incontestabila a sprijinului pe care KeepCalling il ofera comunitatilor cu dificultati economice. Totodata, fiecare actiune sociala reprezinta un pas inainte spre viitorul pe care KeepCalling il doreste pentru Romania.

Despre KeepCalling

KeepCalling este o companie internationala de telecomunicatii, inregistrata in S.U.A., Atlanta, ce activeaza pe piata internationala de telefonie din anul 2002 si are sediul central in Sibiu inca din anul 2003.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/keepcalling/angajatii-keepcalling-au-fost-pentru-o-zi-spiridusii-lui-mos-craciun