20 de invitatii gratuite la Gala Premiilor eCommerce 2010!

BUCURESTI - 24 august 2010

Comunicat tip General in Afaceri

Cea de a 5-a editie a Galei Premiilor eCommerce se apropie cu pasi repezi, evenimentul urmand sa se desfasoare pe data de 2 septembrie 2010, la hotelul Ramada Bucharest Parc din Bucuresti (zona P-ta Presei Libere). Ca in fiecare an, organizatorii Galei pun la dispozitie 20 de invitatii gratuite pentru persoanele cu adevarat interesate de comertul electronic, care au deja sau doresc sa lanseze o afacere online in viitorul apropiat.

In cei 5 ani de existenta, Gala Premiilor eCommerce a devenit un eveniment de notorietate in comertul electronic romanesc, mai ales datorita complexitatii si obiectivitatii competitiei. Editia curenta a Galei a reusit sa reuneasca 107 magazine online inscrise in concurs, un numar aproape dublu fata de editia 2009, cifrele vorbind de la sine despre relevanta evenimentului in piata.

Potrivit organizatorilor, GPeC 2010 sarbatoreste 5 ani de existenta nu prin petrecere, ci prin chestiuni concrete menite sa aduca know-how reprezentantilor industriei. Astfel, pentru prima oara in istoria competitiei, vin la Gala speakeri internationali de renume in cadrul Conferintelor GPeC organizate cu sprijinul Fundatiei Post-Privatizare.

Bryan Eisenberg, un adevarat Guru in marketing online si optimizarea conversiilor, va sustine o prezentare cu tema “21 Secrets of Top Converting Websites”.

Julian Harris, Customer Solutions Engineer and Juggler la Google UK, va vorbi despre Google Analytics and Website Optimizer.

Manfred Stadler, LOTUS Sales Manager la IBM CEE, va discuta despre folosirea solutiilor online colaborative pentru imbunatatirea user experience – “Enhance your user experience and customer satisfaction using online collaboration tools”, iar Todd “Turbo” Watson, e-relationship manager, Software Web Presence IBM Worldwide, va intra in direct la Gala prin live streaming cu o prezentare al carei titlu este extrem de sugestiv: “Turbo's Top 10 E-Commerce E-Marketing Lessons”.

Pe langa speakerii internationali, participantii la Gala Premiilor eCommerce 2010 ii vor (re)intalni pe specialistii pietei romanesti de comert electronic, urmand ca agenda evenimentului sa fie publicata pe website-ul Galei in urmatoarele cateva zile.

Ca in fiecare an, organizatorii Galei pun la dispozitie 20 de invitatii gratuite in scopul incurajarii antreprenoriatului online. “Intotdeauna am fost o competitie cu usile deschise si ne-am dorit sa incurajam piata si sa contribuim la dezvoltarea ei prin know-how, coduri de conduita si cresterea standardelor in comertul electronic. De aceea, oferim 20 de invitatii gratuite atat pentru Conferintele GPeC, cat si pentru festivitatea de premiere antreprenorilor care au deja sau doresc sa lanseze un business online si sunt avizi de informatie de calitate”, spune Andrei Radu, directorul Link 2 eCommerce si organizatorul Galei. “Cei interesati sa participe la Gala, trebuie sa ne scrie un e-mail la office@link2ec.ro in care sa isi prezinte cat pot de bine motivatia de participare pentru ca ne rezervam dreptul de a acorda invitatiile doar celor cu adevarat interesati si seriosi”, conchide Radu.

Nu in ultimul rand, organizatorii GPeC 2010 tin sa precizeze ca jurnalistii interesati de stadiul pietei actuale de comert electronic, cat si de realizarea de interviuri si materiale cu speakerii de renume prezenti la eveniment, sunt invitati sa participe – evident gratuit, doar confirmand prezenta lor in prealabil pe e-mail la office@link2ec.ro. “Cred ca este o oportunitate pentru orice jurnalist sa participe la Gala Premiilor eCommerce 2010 pentru ca va avea parte de continut de calitate si poate realiza interviuri sau articole cu specialisti de renume din online atat la nivel international, cat si national. Bineinteles ca presa are intotdeauna acces liber la GPeC, insa din punct de vedere logistic, ii rugam pe jurnalisti sa isi confirme prezenta printr-un e-mail in prealabil”, declara Andrei Radu.

Asadar, cei interesati sa castige o invitatie gratuita la GPeC, sunt rugati sa scrie un e-mail la office@link2ec.ro pana pe data de 27 august 2010 in care sa isi motiveze cat mai bine intentia de participare.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/link-magazine/20-de-invitatii-gratuite-la-gala-premiilor-ecommerce-2010